Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David vol. 4, Psalmii 101-150 - Carti.Crestinortodox.ro

Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David vol. 4, Psalmii 101-150

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc

Psaltirea, cu vechimea ei de mii de ani, ne va arăta încă o dată, dacă mai era cazul, că Iisus Hristos în veci nu se învecheşte. Societatea se schimbă, omenirea progresează, ştiinţa evoluează, dar în mod cert problemele oamenilor sunt aceleaşi de mii...

Descriere

Cararea Imparatiei si Psaltirea lui David vol. 4, Psalmii 101-150

Psaltirea, cu vechimea ei de mii de ani, ne va arăta încă o dată, dacă mai era cazul, că Iisus Hristos în veci nu se învecheşte. Societatea se schimbă, omenirea progresează, ştiinţa evoluează, dar în mod cert problemele oamenilor sunt aceleaşi de mii şi mii de ani. Ateismul, lepădarea de credinţă sau neoidolatria sunt manifestări nefaste care adâncesc problemele oamenilor, nu le rezolvă. De aceea, această carte vă propune să îmbrăţişaţi o soluţie la toate problemele vechi şi noi ale omenirii. Iar această soluţie se numeşte simplu: Iisus Hristos.

Editorul

Specificaţii

  • Editor: Cristimpuri
  • ISBN: 9786068629124
  • An aparitie: 01 Iulie 2016
  • Numar pagini: 260
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Robert Ivan 28-07-2016
    5 din 5 stele
    PSALMUL 118

    Scurtă prezentare: Se citeşte pentru ajutor în luptele cu vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi. Pe cei leneşi (adormiţi duhovniceşte n.r.) acest psalm îi deşteaptă spre lucrarea virtuţii, iar pe cei îmbunătăţiţi îi duce la desăvârşire (Fericitul Teodoret). In psalmul acesta David însemnează vieţuirea sfinţilor, nevoinţele, necazurile, prăpăstuirile, ridicările, asuprelile demonilor, nenumăratele cugetări ce năpădesc asupra lor, cursele, vânările, dar şi cele prin care ei biruiesc, adică Legea, cuvintele, răbdarea, ajutorul de sus, darurile cele după osteneli, cununile, răsplătirile (Sf. Chiril al Alexandriei).

    Cuvinte cheie: porunci, îndreptarea inimii, legământul cu Dumnezeu, vrăjmaşi, Dumnezeu Judecătorul.

    Impărţire: Psalmul este format din 22 de strofe de câte 8 rânduri; fiecare rând, din fiecare strofă, începe cu aceeaşi literă din alfabetul ebraic.

    Stăpânul porunceşte acestea şi prin Lege şi prin Prooroci şi prin Sfinţitele Evanghelii. Şi toată dumnezeiasca Scriptură este plină de o asemenea aşezare de Lege (Fericitul Teodoret).

    Psalmul acesta este o cântare a cuvântului lui Dumnezeu exprimat, mai ales, prin Legea veche, un alfabet al rugăciunii prin care, cel ce îl rosteşte, mărturiseşte credinţa în Dumnezeu Cel adevărat. Starea celui care cântă sau citeşte acest psalm este de a primi cuvântul lui Dumnezeu, meditând la el şi la iubirea lui Dumnezeu arătată omului, atunci când s-a încheiat legământul divino-uman. Psalmul este didactic, dar nu prezintă exclusiv legile şi poruncile date evreilor, ci multe alte învăţături. După explicaţia Sfinţilor Părinţi, Cuvântul lui Dumnezeu s-a manifestat în toată plenitudinea, în mijlocul oamenilor, o dată cu întruparea Domnului Iisus Hristos. Prin urmare, psalmul acesta foloseşte mult creştinilor, de aceea a fost introdus în mănăstiri pentru a se citi zilnic la slujba Miezonopticii.

    Se cunoaşte că Domnul Iisus nu a venit să desfiinţeze Legea şi Profeţii, ci ca să împlinească cele ale Legii şi legământului vechi.
    In vestirea Evangheliei, precum şi în viaţa Mântuitorului găsim manifestarea cea mai potrivită a cuvântului lui Dumnezeu adresat şi celor din vechime, dar mai ales potrivită voinţei Tatălui ceresc.

    Tema centrală a psalmului, una care se repetă în aproape toate strofele sale, este iubirea faţă de cuvântul lui Dumnezeu.
    Părintele Arsenie Boca aminteşte în multe dintre prelegerile sale de cuvântul lui Dumnezeu şi de modalităţile prin care acesta se face cunoscut oamenilor. Găsim astfel în Cărarea împărăţiei o apoftegmă de excepţie şi un adevăr dogmatic exprimat astfel: Dacă prin porunci Domnul ni se îmbie, aşa-zicând, dinafară, ca principiu atractiv, prin virtuţi Domnul se manifestă dinlăuntru, ca principiu impulsiv. Porunca ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinafară, iar virtutea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu ca îndemnare dinlăuntru.

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor