Venerez spiritul transilvan, ale cărui manifestări – de la Școala Ardeleană la Blaga – au însemnat adevăratul proces de modernizare, occidentalizare și integrare a noastră într-o Europă a spiritului. (Mircea Zaciu)
* * *
Nu se putea face un gest mai potrivit pentru rememorarea personalităţii marelui dascăl şi prestigiosului critic şi istoric literar Mircea Zaciu (1928‐2000) decât reeditarea acestei cărţi masive, cu titlu frumos, parcă şi mai reverberant în anul Centenarului Marii Uniri. La nouă decenii de la naşterea Profesorului, publicul cititor de astăzi poate descoperi ori resuscita din aceste pagini vibrante o figură exemplară de om şi de scriitor. Unul într‐adevăr reprezentativ pentru ceea ce s‐a tot aproximat ca emblemă a spiritului ardelean, definit şi reamintit ca atare în exerga volumului, în formularea rămasă celebră a lui Lucian Blaga: „A fi ardelean înseamnă a duce un gând până la capăt”.
Căci Mircea Zaciu îşi declară încă din primele rânduri apartenenţa, în chipul cel mai profund, la spaţiul ardelean al spiritualităţii româneşti, de care se simte legat „prin ascendenţă şi formaţie” şi în a cărui valoare emblematică crede; nu neapărat întorcându‐se spre trecut pentru a‐l idealiza şi mitiza – cum se mai întâmplă adesea –, ci încercând să tragă din faptele culturale ale acestui ţinut învăţături pentru vremea noastră: provincia patetică şi gravă a României apare interogată în multiplele ei faţete creatoare pentru a provoca răspunsuri de care avem nevoie acum. (Ion Pop)
* * *
MIRCEA ZACIU (27 august 1928, Oradea – 21 martie 2000, Cluj-Napoca) este un important critic și istoric literar român. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Victor Babeș” din Cluj (1952) și doctor în Litere (1967), a fost decan al aceleiași facultăți între 1962 și 1966. În perioada 1967-1970 a fost șeful Catedrei de literatură română contemporană și teoria literaturii, lector la Universitățile din Köln, Bonn si Aachen, unde a predat limba și literatura română. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1956), din al cărui Consiliu de Conducere a făcut parte timp de trei legislaturi, membru în Comitetul Director al Uniunii între anii 1990 și 1995, a devenit membru de onoare al Academiei Române (1997). Din 1972 până în 1985, a coordonat colecţia „Restituiri” a Editurii Dacia. A debutat în ziarul Ecoul, cu un medalion despre Duiliu Zamfirescu (1944), și cu proză în revista Flacăra (1948). Scenariul Amiaza unei revoluții reprezintă debutul editorial (1954).
Volume:
Ion Agârbiceanu, Bucureşti, 1955; ed. Bucureşti, 1964; ed. Bucureşti, 1972; Începutul sfârşitului, Bucureşti, 1956; Unde sfârşeşte pustiul, Bucureşti, 1956; Nuvela românească – La Nouvelle dans la littérature roumaine, Bucureşti, 1965; Masca geniului, Bucureşti, 1967; Glose, Cluj, 1970; Colaje, Cluj, 1972; Ordinea şi aventura, Cluj, 1973; Bivuac, Cluj-Napoca, 1974; Lecturi şi zile, Bucureşti, 1975; Teritorii, Cluj-Napoca, 1976; Alte lecturi şi alte zile, Bucureşti, 1978; Lancea lui Ahile, Bucureşti, 1980; Cu cărţile pe masă, Bucureşti, 1981; Viaticum, Bucureşti, 1983; ed. Cluj-Napoca, 1998; Jurnal, I-IV, Cluj-Napoca, Bucureşti, 1993-1998; Clasici şi contemporani, Bucureşti, 1994; Ca o imensă scenă, Transilvania..., Bucureşti, 1996; Scrisori nimănui, Oradea, 1996; Departe, aproape, Bucureşti, 1998; Jucătorul de rezervă, Cluj-Napoca, 2000; Mircea Zaciu, Ion Brad, Dialog epistolar, îngr. şi pref. Maria Cordoneanu, Bucureşti, 2003; Mircea Zaciu, Octavian Şchiau, Corespondenţă (1956-2000), o carte gândită şi alcătuită de Ilie Rad, Cluj-Napoca, 2015.
În colaborare:
Cu bilet circular. O antologie posibilă a schiţei româneşti, pref. edit., Cluj-Napoca, 1974; Scriitori români. Mic dicţionar (în colaborare), Bucureşti, 1978; Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982; Liviu Rebreanu după un veac, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985; Dicţionarul scriitorilor români (în colaborare), I-IV, Bucureşti, 1995-2002; Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (în colaborare), Bucureşti, 2000.