Apa vietii. 300 de istorioare cu talc duhovnicesc
Din nenumăratele întâmplări pilduitoare şi poveşti cu tâlc pe care oamenii iubitori de înţelepciune le-au adunat de-a lungul istoriei de două mii de ani a creştinătăţii oricine poate primi dezlegarea nedumeririlor, întărire în necazuri şi şovăieli,...
Descriere
Apa vietii. 300 de istorioare cu talc duhovnicesc
Din nenumăratele întâmplări pilduitoare şi poveşti cu tâlc pe care oamenii iubitori de înţelepciune le-au adunat de-a lungul istoriei de două mii de ani a creştinătăţii oricine poate primi dezlegarea nedumeririlor, întărire în necazuri şi şovăieli, seninătate în mâhniri, ferire de primejdii viitoare, dar şi simpla plăcere a unei lecturi pline de miez şi călăuzitoare la adevăr.
Asemenea istorisiri – poveşti adevărate din vieţile marilor nevoitori şi parabole cu înţeles adânc – sunt cuprinse şi în cartea de faţă, ce poate fi citită cu plăcere şi cu folos la orice vârstă şi în orice împrejurări.
Tradus de Adrian Tănăsescu‑Vlas
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731365138
- An aparitie: 15 Martie 2016
- Numar pagini: 248
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm
Un om vâna fiare sălbatice în pustie şi a văzut cum un bătrân glumea cu fraţii. Smintindu-se, a zis: „Cum aşa, sunteţi călugări, şi vă hliziţi?"
Atunci, bătrânul a răspuns:
- Pune săgeata în arc şi întinde coarda. Vânătorul a făcut cum i se spusese, însă bătrânul a stăruit:
- Intinde-o şi mai tare.
Omul a întins, însă bătrânul i-a zis din nou:
- Nu e de ajuns, întinde!
- Mai mult nu se poate - a întors vorba vânătorul. Dacă o să întind arcul peste măsură, o să se rupă.
- Vezi, aşa e şi cu lucrarea lui Dumnezeu: dacă vom încorda peste măsură puterile fraţilor, s-ar putea ca unii să nu îndure - i-a zis bătrânul. De aceea, trebuie neapărat să fim mai îngăduitori câteodată.
Un bătrân spunea: - Oricine crede că poate cunoaşte tainele lui Dumnezeu cu ajutorul teoriilor ştiinţifice seamănă cu un nerod care vrea să vadă Raiul cu telescopul. Deopotrivă, este cu neputinţă să punem în aceeaşi oală Evanghelia şi „judecata sănătoasă" omenească. La baza „judecăţii sănătoase" stă interesul, pe când la baza Evangheliei - dragostea.
Doi păstori se sfădeau cu privire la treburile de stat. Unul îl osândea cu spume la gură pe domnitor, celălalt apăra din răsputeri cârmuirea acestuia. Au răguşit de atâta ţipat şi chiar s-au bătut, însă nici unul nu a cedat. Atunci, au hotărât să meargă pe drum până când vor găsi pe cineva care să judece între ei - şi aşa, ocărându-se unul pe altul, au plecat nu se ştie încotro, lăsând de izbelişte turma. Nu după multă vreme, au întâlnit un preot de ţară, care mergea la slujbă. Păstorii i-au povestit de sfada lor şi l-au rugat să judece care dintre ei are dreptate. Preotul le-a zis:
- Copiii mei! Ştiţi cum sunteţi voi? Ca doi oameni dintre care unul mulge un ţap, iar celălalt îi ţine dedesubt o sită. Dar ia spuneţi, văcuţele voastre unde sunt?
Incremeniţi de aşa răspuns, păstorii şi-au amintit îndată de turma părăsită şi s-au grăbit să se întoarcă la treburile lor.
Doi călugări se duceau la un bătrân vestit. Suindu-se pe corabie, au dat acolo de un pustnic. Pustnicul a tăcut tot timpul, pe când călugării spuneau cu voce tare cuvinte din Părinţi şi din Scripturi sau îşi povesteau unul altuia despre lucrul lor de mână. Când corabia a ajuns la ţărm, s-a dovedit că pustnicul mergea la acelaşi bătrân.
Când au ajuns, bătrânul le-a zis călugărilor:
- Bun tovarăş de drum v-aţi găsit în acest pustnic!
Pe urmă s-a întors către pustnic:
- Buni fraţi ai găsit şi tu, avo! La care pustnicul a răspuns:
- De buni sunt buni, dar curtea lor nu are poartă. Oricine vrea se apropie de iesle îşi dezleagă asinul.
Prin aceasta voia să spună că vorbeau despre tot ce le trecea prin cap.