Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1 - Carti.Crestinortodox.ro

Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
16,00Lei
In stoc

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima. Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus....

Descriere

Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima. Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus. Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.
Pr. Filoteu Zervakos

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789737623089
  • An aparitie: 20 Ianuarie 2005
  • Numar pagini: 256
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Dana Chiriac 24-09-2014
    5 din 5 stele
    Sfantul Dula

    Intr-o mănăstire din părţile Egiptului, trăia în mare smerenie, de vreo douăzeci de ani, cuviosul Dula. Diavolul, cel veşnic neobosit în a face rele, se tot socotea cum să tulbure pe fraţii din acea mănăstire. Astfel, a îndemnat pe unul din fraţi ca, noaptea, tâlhăreşte, să intre în biserică şi să fure toate sfintele vase... Apoi, acela le-a ascuns, purtându-se ca şi cum nici nu ieşise din chilie şi nimic nu ştia.

    La vremea Utreniei, adică a slujbei de dimineaţă, paracliserul, intrând în biserică să aprindă candelele, a văzut lipsa sfintelor vase şi a mers degrabă să-i spună stareţului mănăstirii. Apoi a bătut toaca, chemând fraţii la rugăciune.

    După cântarea Utreniei, egumenul a spus fraţilor despre furt şi toţi au început a se tulbura. Se întâmplase ca tocmai în acea zi cuviosul Dula să nu vină la sobor, la pravila Utreniei. Şi atunci un frate a zis cu pripeală:

    - Nimeni altul decât fratele Dula a furat, căci n-a venit la sobor!

    - De n-ar fi făcut el furtişagul, apoi ar fi venit înaintea tuturor la Utrenie, cum de multă vreme are obiceiul! a sărit altul.

    - Să-l aduceţi degrabă la mine! a spus egumenul.

    Cei trimişi l-au găsit bolnav, dar, orbiţi de diavol, apucându-l, îl trăgeau cu sila.

    - Ce aveţi cu mine, fraţilor? Pentru ce mă trageţi cu sila? Eu de bunăvoie merg la sfântul nostru părinte!

    Iar ei îl ocărau:

    - Furătorule de cele sfinte, nevrednicule, ne-ai batjocorit pe toţi cu fapta ta!

    - Iertaţi-mă, fraţilor, am greşit! spunea el smerit. L-au dus în faţa egumenului şi au început a zice:

    - Acesta e cel ce tulbură şi strică viaţa noastră cea de obşte!

    - Eu l-am văzut mâncând în taină de dulce.

    - Eu l-am prins furând pâine şi vânzând-o afară din mănăstire.

    Şi tot aşa fraţii spuneau multe rele împotriva lui, dar toate erau mincinoase.

    Stareţul a dat însă crezare acestor clevetiri, deşi cuviosul repeta întruna că este nevinovat. La sfârşit egumenul l-a întrebat:

    - Spune, fiule, adevărate sunt toate câte spun fraţii despre tine?

    - Iertaţi-mă, sfinţilor părinţi, căci sunt păcătos! Atunci l-au dezbrăcat de haina monahicească, l-au îmbrăcat ca pe un mirean şi l-au dat pe mâna economului.
    Acesta, dezbrăcându-l,l-a bătut foarte tare, cu vâna de bou, cerând să-i spună unde sunt vasele. Iar Dula în lacrimi se ruga:

    - Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit!

    Vorbele acestea au mâniat pe econom, care l-a bătut la tălpi şi l-a aruncat în temniţă. Apoi a scris o scrisoare mai-marelui cetăţii, încunoştiinfându-l de furtişag. Acela a trimis slujitori să-l aducă pe hoţ. Când să intre în cetate, l-au pus să încalece iară şa pe un măgar şi i-au pus fiare grele pe umeri, la mâini şi la picioare. Pe unde trecea, oamenii îl batjocoreau ca pe un fur.

    Apoi, ajuns la judecată, judele l-a întrebat:

    - De unde eşti? Cum te numeşti? Pentru ce te-ai făcut călugăr? Cum ai furat sfintele vase şi unde le-ai ascuns?

    Iar cuviosul Dula nu răspundea nimic altceva judelui, decât numai aceasta:

    - Am greşit, iertaţi-mă!

    Judele s-a mâniat foarte tare de aceste răspunsuri şi a poruncit să-l dezbrace şi să-l bată cu bice. Iar monahul spunea cu veselie:

    - Bate-mă, bate-mă, că argintul meu îl vei face mai curat!

    - Nebunule, am să-ţi fac din carne argint şi oasele mai albe ca zăpada!

    A poruncit deci să fie biciuit, culcat fiind cu burta pe cărbuni aprinşi, iar rănile să-i fie udate cu oţet amestecat cu sare.

    - Spune unde ai ascuns vasele şi vei scăpa de chinuri!

    - Nu am argint şi nici vase, răspundea el. Obosind, călăii l-au dus în temniţă.

    A doua zi judele a trimis la mănăstire, de a chemat egumenul. Sfântul părinte a venit cu alţi fraţi, iar judele le-a spus:

    - Multe şi grele munci am pus pe dânsul, dar cel numit de voi tâlhar n-a mărturisit nimic.

    - Dar furtişagul nu e singura răutate a ticălosului! Multe alte răutăţi a făcut!

    - Atunci ce să fac cu el?

    - Să faci cum poruncesc legile! au spus monahii.

    - Legea cetăţii spune că furului i se taie mâinile.

    - Să primească după lege şi să-şi ia pedeapsa după faptele lui.

    Şi iar a chemat judele pe sărmanul Dula la judecată:

    - Ticălosule şi împietritule, spune adevărul, mărturiseşte furtişagul! Căci nu vei scăpa cu viaţă!

    Iar nevinovatul Dula a răspuns:

    - Voieşti să mărturisesc oare ce n-am făcut? N-am să mărturisesc, pentru că toată această minciună de la diavol este!

    - Mâine în zori ţi se vor tăia mâinile. Asta e pedeapsa pentru hoţie!

    In vremea aceasta adevăratul hoţ, unul din monahi, limpezindu-i-se ochii minţii, s-a smerit şi zicea în sine: „De voi mai tăinui lucrul cel rău, ce voi spune eu, ticălosul, în ziua Judecăţii?"

    A mers deci la părintele mănăstirii şi i-a spus:

    - Părinte, trimite vorbă degrabă în cetate, la jude, să nu taie mâinile fratelui, căci s-au aflat sfintele vase!

    Părintele degrabă a trimis şi a eliberat pe răbdătorul Dula. Când s-a întors cuviosul în mănăstire, fraţii cădeau la picioarele lui zicând:

    - Iartă-ne frate, că ţi-am greşit ţie! Iar el, plângând, le zicea:

    - Iertaţi-mă voi pe mine, fraţilor. Căci eu vă mulţumesc vouă că, prin durerile cele de puţină vreme, pe care mi le-aţi mijlocit, mă voi izbăvi de veşnicele munci şi mă voi învrednici de mari bunătăţi, prin milostivirea lui Dumnezeu. O singură mâhnire am: să nu vi se socotească vouă păcat răul tară voie tăcut mie. Am să mă rog milostivului Dumnezeu să vă ierte. După trei zile, Cuviosul Dula s-a dus la Dumnezeu. Dar nimeni n-a ştiut de moartea lui. Fratele rânduit să deştepte pe monahi la rugăciunea cea de la miezul nopţii, mergând în chilia cuviosului şi bătând, n-a primit răspuns. A mai bătut o dată. Nimic. A bătut şi a treia oară. Tot nimic. Atunci a mers de a chemat un frate şi, aducând lumânare, au deschis uşa chiliei. Au găsit pe cuviosul în mijlocul chiliei, stând în genunchi la rugăciune. Dar sufletul său zburase la Dumnezeu, iar trupul rămăsese aşa, aşezat în genunchi pentru rugăciune.

    I-au învelit trupul şi l-au dus în biserică pentru priveghere şi îngropare. După aceasta, părintele a poruncit să toace, ca toţi fraţii să afle de sfârşitul lui. S-au adunat toţi şi mulţi fraţi atingeau pe furiş trupul cuviosului, ca pe sfintele moaşte. Apoi au trimis la preot să-l cheme, ca să slujească slujba de îngropăciune. Văzând egumenul că toţi se înghesuie să atingă cinstitul trup, i-a trimis la treabă şi a încuiat trupul în biserică. Pe la al nouălea ceas, venind părintele, s-au adunat cu toţii, ca să deschidă biserica şi să ia trupul cuviosului Dula, să-l pună în mijlocul soborului şi să-i cânte cuvenitele cântări de îngropăciune. Dar, când au intrat în biserică, mare minune au văzut: hainele cuviosului stăteau grămadă, iar sub dânsele nici un trup. Atunci preotul a spus:

    - Vedeţi, fraţilor, ce poate pătimirea cea cu multă răbdare, nerăutatea, blândeţea şi smerenia? Iată cum fratele nostru nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul s-a mutat la ceruri! Noi îl socoteam păcătos şi nevrednic în viaţa cea de pe pământ, iar el era sfânt şi vrednic de însoţirea cu îngerii. Deci noi suntem ruşinaţi şi el preamărit. Amin!

    Ileana Vasilescu

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor