Armand Zara 25-07-2016

Oamenii lumeşti mă obosesc, fiindcă tot ceea ce au adunat înlăuntrul lor vine asupra mea ca o descărcare electrică.

In zilele noastre cuvintele predicatorilor sunt asemenea gazului aruncat pe foc. Credincioşii săraci şi neştiutori de carte au fost părăsiţi şi acum nu mai ascultă. Ei au nevoie să vadă fapte bune şi vieţi de iubire creştină [...] au nevoie să simtă că fratele lor împreună-pătimeşte cu ei. Numai prin dragoste pentru ei şi prin fapte de milostenie vom izbuti să îi aducem pe fraţii noştri înapoi, aproape de Hristos.

Omul iubitor de sine nu atrage pe nimeni. Iar dacă cineva este totuşi atras, acesta se va îndepărta în scurtă vreme. Legătura duhovnicească devine de nedesfăcut numai atunci când se întâlneşte cu un duh ca de prunc, sfânt şi nevinovat.

Când se împărtăşeşte cu Sfânta Euharistie, omul primeşte putere şi luminare, orizontul lui se lărgeşte şi simte Ibucurie.

Fiecare persoană trăieşte altceva, potrivit firii sale şi înflăcărării sufletului său. Unul simte bucurie şi odihnă, iar altul pace; unul, un duh de evlavie, iar altul - negrăită împreună-pătimire cu toate. In ceea ce mă priveşte, adeseori eram obosit, dar după Sfânta împărtăşanie mă simţeam cu desăvârşire înnoit.

Frate, uită-ţi păcatele! Hristos al nostru le-a şters din Cartea Vieţii.

La ceas de ispită trebuie să fim răbdători şi să ne rugăm. Ispita este meşter iscusit. Ea poate face ca lucrurile mici să pară uriaşe. Ispita tulbură, întristează şi aduce lupte din afară. Ea ştie multe meşteşuguri. Il duce pe om în îndoială. De aceea naufragiem de multe ori. Când suntem războiţi de ispite, atunci vine harul lui Dumnezeu. Cel care este ispitit îşi recunoaşte neputinţa, se smereşte şi atrage harul. Nu lăsaţi furtunile ispitelor să vă atingă. Ele nu vă pot face nici un rău.

Ingăduiţi-le sufletelor voastre să primească cu simplitate comoara dăruită în scrierile sfinte ale Părinţilor Niptici ai Bisericii noastre şi încercaţi să o păstraţi prin virtutea smereniei. Dacă studiul vă este însoţit de o sfântă teamă, veţi simţi harul dumnezeiesc.

Bătăliile duhovniceşti trebuie să poarte pecetea dragostei şi smereniei sincere. Numai cel care poartă această pecete nu bagă de seamă nici greutăţile vieţii acesteia, nici răutatea satanei, nici duşmănia arătată de slugile lui.

Cultura duhovnicească nu se face decât în pământul sufletului, căci în acesta poate fi plantată sămânţa duhovnicească. După aceea vine ploaia lucrării Sfântului Duh şi face sămânţa să aducă roadă, care va fi adunată în două jitniţe: în cea din Ceruri mai întâi, şi apoi în cea de pe pământ, menită hrănirii săracilor şi a celor care flămânzesc duhovniceşte.

Când în inima noastră nu este dragoste pentru Hristos, suntem asemenea unor vapoare fără combustibil. Noi trebuie să ne amintim mereu cu dragoste de Hristos. Atunci inima noastră va sălta de bucurie.

Să îl iubeşti pe Hristos, să ai smerenie, rugăciune şi răbdare. Acestea sunt cele patru puncte cardinale ale busolei noastre duhovniceşti. Fie ca acul busolei să fie inima voastră tânără de creştin.

Aş vrea ca dacă cineva v-ar deschide inima să-L găsească acolo doar pe Hristos.

Vă cer să puneţi în lucrare această poruncă: încercaţi să cultivaţi dragostea voastră pentru persoana lui Hristos cât de mult puteţi. Trebuie să ajungeţi ca oricând îi pomeniţi numele, din ochi să vă izvorască lacrimi. Inimile voastre trebuie să fie cu adevărat înflăcărate. Şi atunci El vă va fi învăţătător, îndrumător, Frate, Tată, Bătrân...

Nu băgaţi în seamă lucrurile pământeşti şi trecătoare. Ingrijiţi-vă de unirea sufletului vostru cu Dumnezeu.

Fiul meu, părintele duhovnic trebuie să plângă, trebuie să se îndurereze, mai mult chiar decât cel care vine la Spovedanie, pentru a-l uşura pe acesta. Durerea voastră trebuie să fie sinceră, pentru că sufletul înţelege.

Trebuie să fiţi plini de bucurie! Iisus ţine în mâini o daltă de sculptor. El doreşte să facă din voi statui pentru palatul ceresc.
Rugăciunea lui Iisus este temelia desăvârşirii. Nu există altă cale spre curăţire şi sfinţire, fără numai Rugăciunea lui Iisus. Ea a umplut Raiul cu sfinţi bărbaţi şi sfinte femei.

Odată ce aţi lucrat Rugăciunea lui Iisus, veţi deveni fii ai împărăţiei. Veţi cunoaşte limba împăratului şi căile adevăratei împărăţiri.
Eu vă arăt ce trebuie să vă arăt; dar vă veţi folosi mai mult atunci când, în loc să spun eu multe cuvinte, voi înşivă veţi vărsa două-trei lacrimi înaintea lui Hristos.

Nu omul este vinovat, copilul meu. Din păcate, sub slăbiciunile omului se ascunde cel ce urăşte binele, cel mai mare vrăjmaş al voii lui Dumnezeu, diavolul.

Celui care nu îl are pe Hristos toate i se par anevoioase şi întunecate.

Iubiţi-L pe Unul Dumnezeu, şi toate vă vor iubi - nu numai oamenii, dar şi vieţuitoarele lipsite de judecată, fiindcă atunci când apare harul dumnezeiesc, acesta electrizează şi magnetizea-ză tot ce se află înaintea sa. Şi nu numai că vă vor iubi, ci vă vor şi cinsti, căci în persoana voastră se va găsi chipul curat şi feciorelnic al Celui pe care îl iubiţi şi Căruia vă închinaţi.

Copilul meu, fie ca dragostea dumnezeiască să îţi umple de-a pururi inima şi să reverse în ea numai dorinţe înalte şi cereşti.
Atunci te vei bucura de şoaptele dumnezeieşti ale iubitului tău Mire, Care se desfată vorbind cu tine, atunci când inima ta este tronul Său. Trebuie mereu să îţi păstrezi inima chivot curat şi sfânt al lui Hristos.

Eu m-am născut ca să iubesc oamenii. Nu contează dacă sunt turci, albi sau negri. Pe faţa fiecărei persoane eu văd chipul lui Dumnezeu. Iar pentru acest chip al lui Dumnezeu sunt gata să jertfesc totul.

Rugăciunea făcută cu străduinţă, luare-aminte, evlavie, credinţă, căinţă şi grijă este bună şi folositoare de suflet. Diavolul se luptă în fel şi chip împotriva celor care se roagă, iar pe cei care nu se roagă îi iubeşte. Prin rugăciune, omul vorbeşte cu Dumnezeu şi cere cele bune şi mântuitoare. Cel ce se roagă are nevoie de smerenie.

Parintele Amfilohie din Patmos