O carte foarte bună pentru cei care nu ştiu care este viaţa unui preot ortodox adevărat, dedicat trup şi suflet, pentru cei care nu au noţiuni elementare de cateheză ortodoxă.
Cu adevărat un tratat teologic împletit cu o viaţă de om, o relatare simplă a unor noţiuni teologice complicate, frumos... ce mai putem numi icoană dacă nu chipul părinţilor, ori omul este o icoană a lui Dumnezeu. O carte ce merită a fi citită atât de cei mai mici cît şi de cei mari, căci povestindu-şi copilăria, autorul face teolgie. O viaţă a unui preot ce cu siguranţă s-a urcat la cer împreună cu toţi enoriaşii săi.
http://www.goodreads.com/book/show/22511889-tatal-meu-preotul-care-s-a-urcat-la-cer
Constantin Virgil Gheorghiu, a fost diplomat, jurnalist, romancier, poet și preot român in exil.
Bunicul și tatăl său au fost preoți în comuna Războieni, Neamț.
A renunțat la cariera militară, se tabileste în București unde a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.
În 1948 se stabilește în Franța, unde a publică aproximativ 40 de volume.
Urmează cursurile teologie la Heidelberg în Germania, apoi este hirotonit preot la biserica ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris.
«- Nu eşti preot aşa cum eşti muncitor, funcţionar sau meşteşugar. Nu eşti preot pentru a face ore de birou, cu pauze, cu zile de vacanţă. Eşti preot în permanenţă. Neîntrerupt. Fără odihnă. Fără nici un răgaz. Zi şi noapte. Şi aşa cum te poţi adresa lui Dumnezeu oricând, la orice oră din zi sau din noapte, şi pentru orice cerere, fără teama de a deranja, tot aşa trebuie să poţi veni oricând şi pentru orice motiv la preot… »
(pagina 40-41)
«Fiii şi fiicele tale în Hristos nu te iubesc, i-am spus eu tatălui meu, văzându-l frânt de oboseală. De-abia te-ai întors acasă, şi vin să te cheme din nou. De-abia te-ai culcat, că ei sosesc. Te trezesc, te fac să pleci tot timpul, la orice oră, şi te fac să mergi ore în şir pe jos, în urma lor care merg pe cal. Te poartă departe, fără încetare, în noapte, în ploaie, în ceaţă şi în zăpadă. Credincioşii tăi te iubesc mai puţin decât îşi iubesc animalele. Căci niciodată nu cer animalelor lor să ducă poverile pe care le cer părintelui lor, preotului lor. De ce nu le este milă de tine? De ce nu te cruţă deloc?»
«- Cruţaţi sunt oamenii, animalele, lucrurile, nu şi preotul, a răspuns tatăl meu. Ar fi un lucru prostesc, fără rost şi chiar necucernic să fie cruţat. Orice creştin care bate la poarta unui preot, bate aievea la poarta lui Dumnezeu. Căci preotul este asemenea Fiului lui Dumnezeu. Şi nici unui credincios nu-i poate trece prin minte gândul lipsit de cucernicie că Dumnezeu este ostenit, că Dumnezeu doarme, că Îl dor picioarele şi Îi este foame. Lui Dumnezeu I se poate cere totul, la orice oră şi fără a bătea la poartă».
«- Totuşi, un preot este un om!» - am spus eu.
«- Nu! - a răspuns tatăl meu. Un preot nu mai e un om; ci jertfa unui om adăugată celei a lui Dumnezeu. Aceasta este preoţia».
Era un răspuns frumos. Sublim. Am roşit de plăcere. Dar am adăugat: «Dar ai şi tu nevoie de câteva ore de odihnă».
(pagina 100-101)
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).