
Talcuiri si sfaturi - Sfantul Maxim Grecul
Numai datorită a patru condiţii favorabile, orice pom roditor se dezvoltă întotdeauna bine şi îi aduce roade minunate grădinarului care s-a trudit pentru el. Acestea sunt: pământul fertil şi lucrat, ploaia, care vine de sus la bună vreme, căldura
Descriere
Talcuiri si sfaturi - Sfantul Maxim Grecul
Numai datorită a patru condiţii favorabile, orice pom roditor se dezvoltă întotdeauna bine şi îi aduce roade minunate grădinarului care s-a trudit pentru el. Acestea sunt: pământul fertil şi lucrat, ploaia, care vine de sus la bună vreme, căldura binefăcătoare a soarelui şi grădinarul priceput. Dacă vreuna dintre cele spuse lipseşte, atunci pomul nu se dezvoltă şi nu aduce rod. Prin pomul roditor înţelegem micul adolescent; prin pământul fertil vedem firea lui ascultătoare şi atracţia puternică spre învăţătură; prin ploaie înţelegem roua care vine de sus, despre care se spune: roua Ta este rouă de lumină (Isaia 26, 19), iar aceasta este împreună lucrarea Sfântului Duh; prin căldura soarelui înţelegem învăluirea Soarelui dreptăţii, săvârşită pe măsura împlinirii mântuitoarelor Lui porunci. Cine s-a învrednicit să aibă un asemenea pom roditor, acela, într-adevăr, este fericit în ostenelile sale. Atunci, cu dreptate se va spune despre el: „Cel ce naşte fii, nu moare”.
Specificaţii
- Editor: Egumenita
- ISBN: 9786065505605
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 0 x 0 cm