×
Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an - editia a 3a - Carti.Crestinortodox.ro
Evaluat la 5 din 5 pe baza a 3 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
3
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 15-07-2015
    5 din 5 stele
    Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an - editia a 3a

    [fara continut]

  • 05-11-2014
    5 din 5 stele
    Prefata cartii Talcuiri din Sfanta Scriptura

    Timp si vesnicie
    Umblaţi cu înţelepciune... preţuind vremea (Col. 4, 5)
    Dumnezeu a creat pe om „după chipul şi asemănarea Sa" (Fac. 1, 26) spre îndumnezeire. Parcurgerea acestei „distanţe spirituale implică timpul. Timpul devine condiţia esenţială a acestui urcuş.
    In credinţa ortodoxă, timpul este văzut ca un interval între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului în dragoste. Deşi noi, ca creaturi umane, suntem fiinţe muritoare, suntem în acelaşi timp întăriţi de harul lui Dumnezeu să ne transcen-dem pe noi înşine. Acest act implică timpul, adică trecutul - cu nemulţumirea pentru ceea ce am fost şi pentru gradul în care ne-am dăruit - şi viitorul, cu tendinţa de a fi mai mult. Dumnezeu Se oferă pe Sine creaturilor Sale, punându-Se pe Sine în poziţia de aşteptare. Astfel veşnicia acceptă timpul în ea, adică Dumnezeu acceptă făptura, care trăieşte în timp, în eternitatea Sa.

    Sfântul Maxim Mărturisitorul învaţă că: „Indumnezeirea este concentrarea şi sfârşitul tuturor timpurilor şi veacurilor şi a tuturor celor ce sunt în timp şi în veac" (Răspunsuri către Talasie, 59, PG 90,609 A).
    Iată de ce hotarul existent între temporar şi etern nu separă, ci devine locul de întâlnire a două realităţi care intră în dialog (Dumnezeu şi omul).

    Pentru Sfântul Teofan Zăvorâtul (Govorov, 1815-1894), asemenea tuturor Părinţilor Bisericii, timpul nu este altceva decât mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a ne conduce la eternitatea Sa. îndumnezeirea este posibilă în timp pentru că „timpul care poate înainta spre plenitudinea adevăratei eternităţi este creator şi soarbe viaţă din energiile dumnezeieşti infinite, transferând-o pe planul creat" (Pr. Prof. D. Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxă, EIBMOBOR, 1978, voi. I, p. 195).

    Prin tâlcuirile cărţii de faţă, împărţirea timpului în zile ale săptămânii, după învăţătura Sfântului Teofan, sunt trepte spre veşnicie. Miezul duhovnicesc al zilelor săptămânii conduce spre „ziua a opta", spre viaţa veşnică.

    Sfântul Teofan este cunoscut mai ales ca om al rugăciunii, căci aceasta este „primul lucru în viaţa creştină... Dacă există rugăciune, duhul trăieşte, dacă nu există rugăciune, nu există viaţă în Duh", spunea el (Slova K Vladimirskoj pastve, Vladimir, 1869, p. 496). Toată viaţa sa trăită în solitudine ascetică, săvârşind în ultimii 11 ani pământeşti Sfânta Liturghie zilnic prin „împreuna slujire a îngerilor", a învăţat şi învaţă pe orice creştin „să stea cu evlavie în faţa lui Dumnezeu" „răscumpărând vremea", deci folosind bine timpul (Ibidem, pp. 498-500).

    Explicând şi propovăduind zilnic Cuvântul lui Dumnezeu prin viaţa sa, Sfântul Teofan deschide perspectiva eternizării omului în iubirea şi lumina comuniunii Sfintei Treimi revelate în Biserică, Trupul lui Hristos. Prin experienţa mistică concretizată în asceză, contemplaţie şi rugăciune sfinţii devin ,existenţe teologice, iar teologia mistică se transformă într-o teologie a existenţei".

    Prin lucrarea de faţă, Sfântul Teofan se descoperă şi ca săvârşitor al „Liturghiei Cuvântului", pe care explicându-L, Acesta devine „Cuvânt al Vieţii" (In 6,68), pornind de la căinţă la participare, de la convertire la comuniune cu Tatăl prin Hristos în Duhul Sfânt.

    Sfântul Teofan, prin toate comentariile la textele biblice cotidiene, trimite la corelativitatea dintre Cuvântul Scripturii şi cel al slujirii liturgice, adevărata sursă a unei cunoaşteri autentice şi a vieţii veşnice, transformând timpul în veşnicie.

    Demersul învăţăturilor Sfântului Teofan conduce la o înţelegere holistică a Cuvântului înomenit, care cuprinde omul transformându-l în toată existenţa sa fiinţială (nu numai prin luminarea minţii, ci integral în suflet şi trup).

    De la cunoaşterea Cuvântului din Scripturi trebuie să se ajungă la părtăşia Cuvântului „făcut trup" (In 1, 14) în Euharistie. Aceasta pentru că: „Euharistia nu este «paralela» Cuvântului dumnezeiesc: este eshatologizarea Cuvântului istoric, este vocea lui Hristos, vocea Sfintei Scripturi care ajunge la noi, nu ca «doctrină» traversând istoria, ci ca viaţă şi fiinţă străbătând «eshata». Euharistia nu este taina ce completează Cuvântul, ci Cuvântul devenit trup, Trupul înviat al Cuvântului" (Ioannis Zizioulas, Fiinţa edesială, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1996, pp. 15-16).

    O înţelegere adâncă a cărţii de faţă orientează atent la adevărul că oricât de ziditoare ar fi citirea din Evanghelie, oricât de elocventă ar fi predica, revelarea Cuvântului dumnezeiesc ar rămâne incompletă fără săvârşirea Tainei Euharistice. Ca şi în experienţa ucenicilor la Emaus, comunitatea adunată în nume le lui Hristos doar „pricepe" întreaga Revelaţie, ea doar îşi deschide ochii către o înţelegere şi acceptare adevărată a iconomiei divine printr-o comuniune personală şi internă întru darurile dumnezeieşti ale Trupului şi Sângelui lui Hristos.
    Liturghia Cuvântului se împlineşte astfel, în şi prin Liturghia euharistică, „Taină a tainelor care transformă Cuvântul dintr-un mesaj despre Iisus într-o participare reală la viaţa Sa dumnezeiască" (John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmâritoare, EIBMOBOR, 1999, p. 16).
    Sfântul Teofan atenţionează: „Şi la noi au apărut astfel de amăgitori şi antihrişti, care spun: crede şi este de ajuns, nu e nevoie de nimic mai mult, nici de Biserică, nici de Taine, nici de cler." Sau în Cuvântul de sâmbătă din săptămâna a cincea după Cincizecime, el spune: „Liber-cugetătorii, cei ce nu văd cu ochi buni rânduiala văzută a Sfintei Biserici, se lipsesc singuri, prin întocmirea lor sufletească, de putinţa atingerii cu puterea cea lăuntrică, dumnezeiască, care dă viaţă tuturor. Drept aceea ei rămân bolnavi; neîncetata curgere a gândurilor şi simţirilor lor deşarte îi secătuieşte, slăbesc şi mor duhovniceşte." Aceste cuvinte dezvăluie dorinţa sfântului de a „lumina pe tot omul care vine în lume" (In 1,9) pentru sporirea în viaţa duhovnicească.
    Parcurgând „cu ochii inimii" paginile cărţii de faţă, vom constata că ţelul vieţii noastre este viaţa veşnică, iar viaţa de aici este doar o pregătire pentru aceasta. A trăi tot timpul vieţii doar pentru ceea ce se potriveşte doar aici, iar în viaţa viitoare nu are loc înseamnă a merge împotriva rostului pe care îl avem şi a ne pregăti pentru viitor o soartă amară, nespus de amară.
    La polul opus al acestei „amărăciuni" se află mierea duhovnicească culeasă din fagurii învăţăturii Sfântului Teofan prin intermediul acestei apariţii editoriale.
    Se înţelege aşadar că timpul trebuie să conducă la veşnicie sau, cum spune Sfântul Teofan, „sârguind a ne împodobi cu toate virtuţile, după Chipul Ziditorului şi Reziditorului nostru, ca să nu ne arătăm fără sporire şi fără roade în cunoaşterea Domnului şi să nu ne îngrădim intrarea în veşnica împărăţie a Dumnezeului nostru" la care am fost chemaţi (II Ptr. 1, 5, 8\ 11).
    în lumina duhovniceştilor înţelesuri teofanice, binecuvântăm apariţia cărţii cu dorinţa ca aceste cuvinte spre viaţă veşnică să ajungă în inimile tuturor oamenilor, unde „crescând, să facă rod însutit" (Lc. 8,8) prin trup spre veşnicie.
    Cu părintească dragoste,
    + GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

  • 14-02-2014
    5 din 5 stele
    Cuvinte duhovnicesti

    Talcuirile din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an sunt de fapt cuvinte si sfaturi duhovnicesti ale Sfantului Teofan Zavoratul adresate fiecarui suflet care cauta mantuirea. Este o carte cu adevarat ziditoare de suflet.