Tainele vindecarii - Carti.Crestinortodox.ro

Tainele vindecarii

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc

Nu vom intalni, in aceasta carte, o expunere sistematica sau catehetica a temei alese, ci mai curand o atenta si calda povatuire, colocviala, spre o insusire a duhului invataturii ortodoxe despre tamaduire care, pornind de la vindecarea adancurilor...

Descriere

Tainele vindecarii

Nu vom intalni, in aceasta carte, o expunere sistematica sau catehetica a temei alese, ci mai curand o atenta si calda povatuire, colocviala, spre o insusire a duhului invataturii ortodoxe despre tamaduire care, pornind de la vindecarea adancurilor persoanei umane, este menita sa fie extinsa apoi catre intrega fire creata. Astfel, doar prin depasirea conformismului rece si impersonal, literalist, poti ajunge sa te minunezi si , prin urmare, sa te patrunzi cu adevarat de multimea bunatatilor si puterea atotvindecatoare puse in Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Tainele Sfinte ale Bisericii sale.
 

Specificaţii

  • Editor: Institutul Biblic (IBMBOR)
  • ISBN: 9786068495088
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2013
  • Numar pagini: 112
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 19 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • CrestinOrtodox 03-08-2016
    5 din 5 stele
    NOTĂ EDITORIALĂ

    Textele care compun acest mic volum, intitulat Tainele vindecării, redau conţinutul conferinţelor rostite de înaltpreasfinţitul Mitropolit Kallistos Ware în zilele de 16-19 aprilie, 1999, la Vezelay, Franţa, în cursul unei perioade de reculegere organizate în acel vechi centru creştin, unde funcţionează şi o parohie ortodoxă, de Asociaţia Ortodoxă pentru Pace. Imprejurările în care au fost susţinute cele şase conferinţe nu au fost dintre cele mai obişnuite. Deşi titlul generic al acestei reuniuni fusese ales înainte de declanşarea campaniei militare a NATO în Iugoslavia, evenimentele care au urmat plănuirii acestui răstimp de reculegere şi meditaţie ortodoxe au dovedit, din nefericire, încă o dată, cât de întemeiate şi necesare sunt preocupările şi rugăciunile Bisericii pentru pacea şi integritatea întregii zidiri. Dar, perspectiva ortodoxă asupra păcii, care ar trebui să domnească nu doar între oameni, ci în întreaga creaţie, este dependentă nu de considerente şi calcule lumeşti, prea adeseori injuste şi egoiste, ci de starea de pace şi de sănătate sufletească a omului. Aşadar, asupra acestor două inestimabile daruri cereşti - pacea şi sănătatea - ne propune să medităm cu seriozitate înaltpreasfinţitul Mitropolit Kallistos, în inconfundabilul său stil, doct şi cordial deopotrivă, clar şi abundând în ilustrări expresive. Mai exact, asupra condiţiilor dobândirii şi păstrării celor două dumnezeieşti bunuri; iar aceste condiţii ale însănătoşirii depline a persoanei umane nu sunt altele decât Spovedania, Sfântul Maslu, Sfânta Euharistie - inepuizabilele izvoare harice, dăruite nouă din iubire de către Hristos Domnul, spre restaurarea, reînnoirea şi întărirea noastră, în primul rând duhovnicească, de-a lungul călătoriei acestei vieţi. Nu vom întâlni, în această carte, o expunere sistematică sau catehetică a temei alese, ci mai curând o atentă şi caldă povăţuire, colocvială, spre o însuşire a duhului învăţăturii ortodoxe despre tămăduire care, pornind de la vindecarea adâncurilor persoanei umane, este menită să fie extinsă apoi către întreaga fire creată. Astfel, doar prin depăşirea conformismului rece şi impersonal, literalist, poţi ajunge să te minunezi şi, prin urmare, să te pătrunzi cu adevărat de mulţimea bunătăţilor şi puterea atotvindecătoare puse de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Tainele Sfinte ale Bisericii Sale.

    Deşi publicată acum, în prima jumătate a anului 2013, iniţierea editării acestei cărţi a avut loc în cursul anului trecut, declarat de către Patriarhia Română „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", cu speranţa că prin conţinutul ei va încuraja aprofundarea unei teme de reflecţie teologică permanent actuală, inspiratoare a lucrării de vindecare sacramentală împlinită necontenit de Biserică.

    Editura BASILICA

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor