
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator luminat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru
Descriere
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
ediția a doua, întregită și revizuită
Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator luminat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru care a fost supranumit „Noul Gură de Aur” al Greciei. Omiliile sale se adresează tuturor credincioșilor Bisericii, indiferent de nivelul lor cultural, fiind în același timp simple, profunde și profetice.
Fericitul stareț Athanasie a lăsat Bisericii o moștenire catehetică impresionantă – peste 3000 de cateheze și omilii înregistrate audio –, în care a explicat în amănunt cărțile Sfintei Scripturi, de la Facere până la Apocalipsă, fără a ocoli nici o temă importantă din viața contemporană a credincioșilor și a Bisericii.
***
„Cartea Apocalipsei arată unitatea întregii creații, văzute și nevăzute, pe care păcatul a vrut s‑o spargă. Însă Fiul lui Dumnezeu, care S‑a întrupat, a voit să restaureze această unitate prin integrarea tuturor în Biserică, în Împărăția lui Dumnezeu, unde toate făpturile vor dobândi fericirea lui Dumnezeu. Nu ne rămâne decât numai, «și dacă trăim, și dacă murim», să lăudăm, să mulțumim și să slăvim preasfântul nume al Sfintei Dumnezeiri celei în trei Ipostasuri, în vecii vecilor. Amin.”
(Pr. Athanasie Mytilineos)
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9786303460826
- An aparitie: 12 August 2025
- Numar pagini: 384
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 0 x 0 cm