Volumul este un grupaj de trei texte cu autori diferiţi.
Primul text, "Diferenţierea sexuală ca profeţie şi revelaţie" (de Arhiepiscop Lazar Puhalo), cuprinde cinci capitole: Revelaţia fundamentală a sexualităţii umane şi căsătoriei; Legământul ca relaţie matrimonială; Revelaţia transmisă prin femeile profetese; Implicaţiile rolurilor avute de bărbat şi femeie pentru preoţia liturgică; Taina şi sensul iubirii şi căsătoriei.
Al doilea text, "I-a făcut bărbat şi femeie - Un studiu asupra tainei sexualităţii umane" (de Dr. Haralambos Anstall), cuprinde capitolele: I. Introducere; II. Perspective elementare ale învăţăturii ortodoxe (A. Sfânta Treime; B. Întruparea; C. Implicaţii hristologice speciale); III. Ipostas şi persoană (A. Cunoaşterea lui Dumnezeu în Hristos; B. Sursa ontologică a creaţiei; C. Antropologie creştină elementară: 1. Primogenitura lui Adam; 2. Originea Evei; 3. Interacţiunea bărbat / femeie); IV. Chestiunea limbajului inclusiv; V. Al doilea Adam şi a doua Evă; VI. Epilog - Originile preoţiei liturgice.
Al treilea text, "Voi spuneţi că vorbele mele sunt prea îndrăzneţe. Despre pactul nespurcat" (de Dr. George S. Gabriel), cuprinde capitolele: Dumnezeu a făcut sexualitatea şi atracţia dintre sexe; "Cinstită este căsătoria întru toate şi patul nespurcat"; În relaţiile sexuale soţul şi soţia sunt egali; Învierea este proslăvită în metafora iubirii conjugale; "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul..."; Legea fecioriei este dată tuturor; Partea cea bună nu trebuie ţinută sub obroc.

 Legământul ca relaţie de căsătorie
de Arhiepiscop Lazar Puhalo
 
Nici Vechiul Legământ şi nici Noul Testament nu erau atât "contracte juridice", cât relaţii de căsătorie. Aceasta a fost marea greşeală în care a căzut Vechiul Israel şi despre care au grăit profeţii. Israel nu L-a recunoscut şi nu L-a primit pe Hristos pentru că El a venit ca mire ceresc căutându-şi mireasa. Israel, înţelegând prin legământ un "contract juridic", se aştepta la un domnitor sever, pământean, pregătit să transpună în practică un contract ce fusese nesocotit şi să-şi exercite voia prin mijloace militare şi politice. De aceea creştinătatea apuseană a îmbrăţişat conceptul idolatru de iertare. Este important să înţelegem aceasta: Vechiul Legământ a fost, iar Noul Testament este, o relaţie de căsătorie. Abia atunci vom putea înţelege natura sexualităţii umane ca profeţie şi revelaţie. O privire sumară asupra Cărţii Profetului Osea e de ajuns pentru a reţine mesajul tuturor sfinţilor profeţi.

Înainte de a examina profeţia lui Osea să vedem pe scurt cum este întrebuinţată expresia "curvie" în câteva locuri din Vechiul Testament - termenul având un rol important în revelaţia lui Osea. "Să nu necinsteşti pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânare, ca să nu se desfrâneze pământul şi ca să nu se umple pământul de stricăciune." (Lev.19:29) În acest verset Dumnezeu leagă în chip evident statutul femeii de condiţia poporului Său cu care a făcut legământul. Ne arată că femeile preînchipuie şi sunt asemenea poporului ales, Biserica Sa. Vom întâlni peste tot în Vechiul Testament referinţe la necredinciosul Israel care şi-a trădat mirele - o desfrânată, o curvă, o prostituată, o mireasă necredincioasă. Astfel, în Iezechiel vedem cu Israel este mireasa care a luat darurile de nuntă ale soţului şi s-a desfrânat cu ele: "Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din aurul Meu şi din argintul Meu, pe care ţi le-am dat Eu, şi ţi-ai făcut chipuri de bărbat şi te-ai desfrânat cu ele." (Ez.16: 17)[1] Şi încă: "Tu te-ai desfrânat cu Asirienii şi nu te-ai săturat; te-ai desfrânat cu ei, dar nu te-ai mulţumit cu atât, Ci ai înmulţit desfrânările tale din pământul Canaan până în pământul Caldeii, dar nici cu atât nu te-ai mulţumit. Cât de obosită trebuie să fie inima ta, zice Domnul Dumnezeu, după ce ai făcut toate acestea, ca o desfrânată nestăpânită! ... Ci ca o femeie adulteră, care, în locul bărbatului său primeşte pe alţii." (Iez. 16. 28-32)

Sunt peste treizeci de asemenea referinţe la profeţii Vechiului Testament, şi în toate Dumnezeu face legătura între revelaţia despre legământul Său cu Israel şi natura unei relaţii de căsătorie, în care natura lui Israel se revelează prin femei şi prin chemarea de a fi soţie. Să revenim la Profetul Osea. Care era relaţia dintre Dumnezeu şi Israel când Domnul nostru a început să grăiască prin acest sfânt profet?

Profetul Osea ne revelează nu doar relaţia dorită de Dumnezeu cu Israel, ci şi sensul legământului. Dar în Cartea lui Osea avem şi o revelaţie desăvârşită a sensului mântuirii şi al acelei "iertări" pe care Iisus Hristos avea să o dobândească pentru noi, faţă de ideea idolatră a legalismului perpetuat de scolastici şi de adepţii lui Augustin.
Dumnezeu Se lamentează, prin sfinţii profeţi, că  Israel "se desfrânează" cu idoli "zei" demonici.[2] Israel nu a înţeles că Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul ales nu era un contract juridic, ci o relaţie de căsătorie. Poporul lui Israel chiar dacă pricepea cu mintea că avea un legământ cu Dumnezeu, în realitate el nu ajungea până la inima oamenilor.  Dumnzeu îşi chema neîncetat poporul să renunţe la desfrânarea cu "alţi dumnezei", dar acesta nu putea înţelege şi continua să rămână necredincios. Consider că aceste împrejurări sunt cel mai pregnant revelate în lucrarea profetică a lui Osea. Pe vremea acestui sfânt profet, Israel nu doar că a căzut în idolatrie, ci oamenii s-au îndepărtat într-atât de Dumnezeu că au ajuns să creadă că Dumnezeu are o "soţie", o zeiţă pământeană numită Paşte. Au fost influenţaţi de religiile păgâne, dar în realitate mărturiseau că ei, ca şi popor al lui Israel, nu mai erau mireasa lui Dumnezeu.

Aveau relaţii adulterine cu idolii popoarelor din jur şi, "părăsindu-şi prima dragoste"[3], L-au lăsat pentru altcineva. Dumnezeu va arăta că este credincios lui Israel chiar dacă poporul Său L-a trădat. El îl iubeşte aşa cum un soţ îşi iubeşte soţia[4] şi nu a dorit nimic mai mult decât să-şi scape mireasa de rătăcire şi de robia păcatului. Cum în această revelaţie pentru Israel Osea Îl reprezintă pe însuşi Dumenzeu, Domnul îl învaţă pe profet să-şi aleagă de nevastă pe o femeie din prostituatele păgâne din templu. "Ia-ţi de nevastă o femeie desfrânată şi să ai copii de desfrânată! Căci iată a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de la Domnul." (Os. 1.2) Astfel, Osea şi-a luat de nevastă o desfrânată, pe Gomer. Când li se născu cea dintâi fiică, Dumnezeu i-a poruncit lui Osea să o boteze Lo-Ruhama ("Cea neiubită"), căci de acum încolo Dumnezeu nu va mai avea milă de casa lui Israel. Când s-a născut al doilea copil, Dumnezeu a făcut să fie numit Lo-Ami ("Nu este poporul Meu"). Prin aceasta, Dumnezeu le-a arătat oamenilor nu doar că s-au depărtat de mila Lui, ci şi că s-au separat de El.[5]  Cu toate acestea, Dumnezeu promite împăcare; "Şi în loc să vă zică vouă: "Voi nu sunteţi poporul Meu", vi se spune: "Voi sunteţi fiii Dumnezeului celui viu!"" (Os. 2.1-2)

Nevasta lui Gomer, deşi necredincioasă şi desfrânată, devine profetesă. Este un exemplu al condiţiei Bisericii, poporul cel sfânt. Deşi poporul şi-a trădat legământul cu Dumnezeu şi I-a întors spatele, El promite: "Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată"[6] Când Gomer îşi înşeală bărbatul, pe Osea, şi se întoarce în robia curviei, Dumnezeu îi porunceşte soţului nedreptăţit: "Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie îndrăgită de un prieten, şi totuşi desfrânată, aşa precum Domnul iubeşte pe fiii lui Israel, deşi ei se întorc spre dumnezei străini şi iubesc turtele de struguri. Şi am cumpărat-o pe preţ de cincisprezece sicli de argint, un homer de orz şi un letec de orz." (Os. 3:1-3).

Aici vedem că Dumnezeu s-a folosit atât de sexualitate, cât şi de condiţia căsătoriei pentru a ne revela relaţia dintre El şi Biserica Sa. Vor regăsi această imagine în Noul Testament, când  Apostolul Pavel numeşte Biserica mireasa lui Hristos cea "fără de prihană"[7]. Este limpede că, deşi a fost necredincioasă şi a trădat legătura de căsătorie cu Osea, Gomer avea să fie mântuită şi restaurată numai şi numai din dragoste. Aceasta este profeţia mântuirii umanităţii căzute în păcat, prin iubirea împreună-pătimitoare şi prin jertfa lui Iisus Hristos. Suntem mântuiţi şi chemaţi a lua parte la legământul Noului Testament împreună cu El doar pentru că El ne iubeşte. La fel cum vechiul Israel a nesocotit sensul legământului ca relaţie de căsătorie, sfârşind într-un legalism sterp şi în formalităţile unei credinţe exterioare, la fel şi noi suntem chemaţi să luăm aminte la semnificaţia legământului. Adulterul este singura abatere pentru care Hristos îngăduie divorţul tocmai pentru că adulterul duhovnicesc ne separă de Dumnezeu şi ne refuză mântuirea.

Îmi pare că Apostolul Pavel pune accentul final pe Cartea Profetului Osea atunci când spune: "Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efes. 5:25).[8] Cununa de spini care o purta Mântuitorul nu era decât cununa de nuntă cu care Hristos Şi-a încoronat mireasa, Biserica. De aceea, de Sfintele Paşti cântăm că Hristos "iese din mormânt ca un mire".[9] Când Dumnezeu a folosit căsătoria lui Osea cu Gomer ca pe o revelaţie a relaţiei dintre El şi Israel din vremea aceea ne-a arătat, în chip profund, felul în care căsătoria este o stare profetică ce revelează natura legământului şi a relaţiei dintre Dumnezeu şi Biserica Sa. Apostolul Pavel arată şi el că aceasta este şi natura Noului Legământ, căci: "v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită." (2 Cor.11:2).

Şi Ioan Botezătorul, căutând să conştientizeze poporul lui Israel asupra acestei relaţii, spune despre Hristos "Cel ce are mireasă este mire..." (Ioan 3.29). Mai mult chiar, în Apocalipsă această sintagmă este reluată şi lămurită în pasajul despre Cea de-a Doua Venire: "Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit" (19.7)[10]

Totuşi, se stabileşte un testament (un legământ); este evident că Dumnezeu a dorit ca el să fie înţeles ca relaţie de căsătorie, nu în termenii unui contract juridic; de asemenea, a mai dorit să se înţeleagă că sexualitatea umană şi căsătoria sunt revelaţii ale acestei relaţii.

De bună seamă, bărbatul este o prefigurare a lui Hristos, aşa cum femeia este a Bisericii[11]. Iar aceasta este valabil nu doar în cazul soţiei necredincioase, ci şi în cazul celor credincioşi şi evlavioşi. Sexualitatea umană şi relaţia de căsătorie sunt semne profetice şi ne-au fost date nouă de Dumnezeu dintru început, ca o formă de revelaţie. Aceasta este esenţa tainei sexualităţii omeneşti şi a rolurilor jucate de bărbat şi femeie în Biserică.

Aceasta este esenţa mântuirii noastre. Hristos nu a venit pe pământ într-o expediţie juridică, pentru a "satisface dreptatea lui Dumnezeu". A venit, asemenea Profetului Osea, să-Şi  mântuiască mireasa de robia păcatului şi de curvie. Să aducă înapoi în casa Tatălui ceea ce îi  fusese înstrăinat, fiind "vândut sub păcat" (Rom. 7.14). A făcut aceasta doar pentru că ne iubeşte şi doreşte să intrăm în Biserica Sa ca să fim mântuiţi. Icoana soţilor iubitori şi  credincioşi, trăind împreună în curăţie este o semn şi revelaţie pentru mântuirea noastră.

[1] La fel cum amăgiţii de ecumenişti au luat comorile ortodoxiei şi le-au compromis desfrânându-se atunci când se roagă împreună cu ereticii şi necredincioşii, desconsiderând şi batjocorind cuvântul Sfântului Duh din Canoanele Bisericii sau atunci când iau parte la ritualurile păgâne şi idolatre de la întâlnirile ce au loc la Consiliul Mondial al Bisericilor.
[2] Vezi Ieş.34:15; Deut.31:16; Jud.2:17; 1 Paral. 5:25; Iez.6:9, 23:30; Os.4:12, 9:1.
[3]  Vezi Apoc. 2.4.
[4] Să reţinem acest aspect atunci când citim unele descrieri antropomorfe ale lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Dumnezeu nu are sentimente negative şi nu este afectat de patimile omenirii căzute. Când Scriptura spune că Dumnezeu este un "Dumnezeu zelos" se demonstrează relaţia de căsătorie a Legământului, fără ca patimile umanităţii căzute să-I fie atribuite lui Dumnezeu.
[5] Acesta este sensul esenţial al cuvântului tradus prin "păcat": separat de Dumnezeu prin faptele şi alegerile noastre.
[6] Vezi Ioan 16.8-12.
[7] Vezi Apoc. 3:29; 18:23; 22:2, 9, 17 şi alte câteva locuri din Noul Testament.
[8] Iar aici Apostolul se referă tocmai la căsătorie şi la relaţia dintre soţ şi soţie.
[9] În cântările pascale după Laudele Utreniei. Vezi Ps. 18.5.
[10] Vezi şi Apoc. 21.2,9,17, apoi Apoc. 18.23, unde cei vicleni sunt avertizaţi că nici Hristos şi nici Biserica nu vor fi cu ei în vremurile din urmă.
[11] Sf. Clement al Romei spune: "Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască. Partea bărbătească este Hristos, iar cea femeiască este Biserica." (2 Clement 14:2)