CrestinOrtodox.ro 01-04-2015

O nouă carte semnată de Părintele Simeon Kraiopoulos vede lumina tiparului la Editura Bizantină. Despre Taina mântuirii. Un subiect fundamental pentru Biserică şi pentru credinţa creştină, iar, într-un sens general, pentru orice om. Cititorii români ai Părintelui Simeon l-au cunoscut deja foarte bine şi ştiu la ce se aşteaptă, atunci când le cade în mână o nouă carte a sa.

Ostenitorii Editurii Bizantine - care a beneficiat de binecuvântarea de a traduce şi publica în limbă română lucrările Părintelui Simeon - pot da mărturia receptării foarte frumoase a cărţilor acestuia în spaţiul românesc. Reacţiile cititorilor sunt nu numai pozitive, ci deseori entuziasmante. De aceea, apariţia unei noi lucrări semnate de dânsul este aşteptată de un segment
de cititori fideli.

Părintele Simeon reprezintă un stil distinct de abordare şi de tratare a problemelor, stil caracterizat de următoarele trăsături: un realism debordant, o foarte adâncă cunoaştere a sufletului uman şi a problemelor lui, o soluţionare prin excelenţă teologică a problemelor şi, în fine, caracterul functional-aplicativ al discursului.

Realismul Părintelui Simeon este confirmat de curajul de a se propune pe sine şi pe cei dimpreună cu sine, ca reper esenţial al analizei critice. Autorul se include în cercul celor despre care vorbeşte, lucru care conferă discursului său familiaritate, oricât de critic ar fi la adresa slăbiciunilor şi păcatelor oamenilor. Realismul Părintelui Simeon vizează descurajarea ipocriziei, care paşte la tot pasul pe cei care încearcă să se aşeze în vieţuirea creştinească şi pe care-l are în vedere şi Mântuitorul Hristos însuşi. Realismul Părintelui Simeon îndeamnă la identificarea şi descurajarea celei mai neproductive" şi celei mai nocive atitudini a omului, care este îndreptăţirea de sine, temelie a edificiului existenţial amăgit şi amăgitor. Părintele are curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a pronunţa ceea ce îndeobşte pare smintitor, de a promova paradoxul, nebunia crucii, Iară nici un amendament, impus de nevoia de a menaja minţile oamenilor obişnuite cu o anume viziune. Părintele Simeon este dureros de realist. Are o forţă extraordinară de a surprinde starea adevărată a lucrurilor, stările sufleteşti cele mai complexe sau dimpotrivă cele mai obişnuite, dar care sunt neluate în seamă tocmai datorită obişnuinţei cu ele. Discursul Părintelui Simeon este unul cu adevărat revelator. Developează lucruri care parcă ne stăteau în faţa ochilor, dar nu le vedeam. Cititorul are deseori sentimentul martorilor „oului lui Columb". Cum de nu şi-au putut şi ei închipui aşa o soluţie!

Părintele Simeon este un specialist al sufletului omenesc, al mecanismelor duhovniceşti foarte complexe şi rafinate, al problemelor sufleteşti dar şi al soluţiilor acestora. Am mai spus acest lucru. Este vorba întâi de toate de un dar dumnezeiesc, de o harismă. Nu oricine poate pătrunde şi poate citi adâncurile sufletului omenesc. O harismă care a beneficiat şi de o îndelungată experienţă de duhovnic, dar şi de lecturi foarte specializate. Aşa cum ne-a arătat şi în celelalte cărţi ale sale, Părintele Simeon nu numai că a citit literatura de specialitate, în special psihologie, dar o şi foloseşte într-un dialog foarte eficient cu literatura duhovnicească a Răsăritului Ortodox şi cu propria experienţă.

Trebuie însă subliniat faptul că, deşi recurge la literatura de specialitate, deşi face frecvente analize psihologice, soluţiile Părintelui Simeon sunt prin excelenţă teologice. Ce vrem să spunem cu aceasta?

Soluţie teologică este aceea care ia în calcul pe Dumnezeu. Iar când este luat în calcul Dumnezeu, Acesta nu poate fi anexat sau asociat altor soluţii, ci reprezintă soluţia prin excelenţă. Şi lectura acestei cărţi a Părintelui Simeon, mi-a confirmat acelaşi simţ acut al priorităţilor şi al ierarhiilor şi mai ales, un profund simţ al distincţiei între Dumnezeu şi lume, pe de o parte, dar şi al dependenţei vitale a omului şi a lumii faţă de Dumnezeu. Soluţiile Părintelui Simeon sunt cele care vin dinspre Dumnezeu şi care duc la Dumnezeu. Deşi pare preocupat de ştiinţe, de psihologie, de medicină, de antropologie şi filozofie, Părintele Simeon recurge totdeauna la soluţia teologică. Acesta este şi marele merit al său, de a distinge foarte clar între soluţiile de orice natură care vin de la om, de la ştiinţa lui şi soluţiile care vin de la Dumnezeu sau care-l duc pe om la Dumnezeu: „Luaţi aminte însă la diferenţă. Da, eşti egoist şi accepţi acest lucru. Iar în clipa în care cineva acceptă că este egoist şi nu mai încearcă să se îndreptăţească pe sine şi zice: «sunt egoist, sunt făţarnic şi până în ziua de azi nu m-a luminat Dumnezeu cu ceea ce aveam nevoie. Totuşi, Dumnezeu este bun şi s-a milostivit de mine», în clipa aceea, deci, simte cineva că îl cuprinde smerenia, fără însă a crede că este izbânda lui. Vede că vine în el blândeţea, fără a socoti că se datorează lui. Vede pocăinţa înlăuntrul său, vede lumină, o sensibilitate aparte, însă nu le pune pe seama zelului său. Nu! Ci socoteşte că le-a făcut Dumnezeu. Aceasta este atitudinea corectă înaintea lui Dumnezeu, care dă harul Său prin care aceste trăiri dumnezeieşti devin realitate", (p.75-76)

In fine, caracterul funcţional şi aplicat al discursului său, fac din lucrările Părintelui Simeon o lectură căutată. Oamenii s-au cam săturat de analize şi de speculaţii, doresc soluţii practice. Părintele Simeon nu se lasă deloc prins în capcana speculaţiilor teoretice. El reuşeşte să rămână continuu articulat ca un bun meşter la o stare reală de lucruri pe care o descrie şi căreia îi propune corective, îmbunătăţiri, soluţii. Consecvent tradiţiei şi teologiei răsăritene, Părintele Simeon teologhiseşte aplicat, pentru a da răspuns problemelor practice, reale, cu care se confruntă omul în încercarea sa de a descifra sensul propriei existenţe şi calea împlinirii lui. Pledez din toate puterile pentru o teologie funcţională, articulată vieţii reale. Din acest punct de vedere Părintele Simeon reprezintă una din cele mai mari reuşite în spaţiul ortodox.

Pârghia teologică esenţială care stă la baza soluţionării tuturor problemelor este posibilitatea omului de a beneficia de împărtăşirea şi lucrarea harului dumnezeiesc, care este ieşirea reală şi nu amăgitoare din insuficienţa naturii umane. Primirea harului lui Dumnezeu ar trebui să fie preocuparea fundamentală a omului. In acest context aş sublinia exprimarea paradoxală uneori a Părintelui Simeon. Iată ce răspunde omului agitat şi frământat de obsesiva întrebare „Ce să fac, ce să fac?": „... întreabă cu un ton dramatic: «ce să fac, ce să fac?» Iar eu spun simplu: „Să nu faci nimic. Nu trebuie să faci nimic. Acceptă-ţi şinele aşa cum este. Acceptă-1! «Ce să fac ca să mă smeresc?» Ce să faci? Nimic." (p. 74). Aducem răspunsul din altă parte: „Harul lui Hristos este cel care îl mântuieşte pe om, nu faptele omului sau râvna lui sau îndreptăţirea lui de sine." (p. 29)

Esenţialul este ca omul să-şi asume conştient şi treaz dialogul continuu cu Dumnezeul său, cu Creatorul şi Mântuitorul său. Nu pentru fapte să se îngrijească omul, ci pentru cultivarea relaţiei personale şi vii cu Dumnezeu. Omul trebuie să conştientizeze că Dumnezeu nu vrea faptele sale, ci îl vrea pe el, ca un Dumnezeu iubitor. Scrie undeva Părintele Simeon: „Eu am nevoie de metaniile tale? Inima ta o vreau, voinţa ta să asculte de voinţa Mea, vreau tot şinele tău, vreau ascultarea ta. Nu vreau doar metanii şi nici orice alte lucruri."

Cartea pe care o prefaţăm îşi ia ca pretext comentariul la capitolul al X-lea din Epistola către Romani. Spun că îşi ia pretext pentru că nu face o omilie exegetică în sensul strict al cuvântului, ci pleacă de la textul biblic şi dezvoltă teme de interes general, mai ales duhovnicesc. Şi totuşi, reprezintă o provocare interesantă pentru biblişti, care vor fi surprinşi în ce direcţii poate fi înţeles şi dezvoltat textul paulin. Dacă ar fi să caracterizăm exegeza Părintelui Simeon am putea-o numi fără rezerve duhovnicească. Cheia hermeneutică a Părintelui Simeon o reprezintă experienţa duhovnicească a Răsăritului Ortodox. Numai din această perspectivă putea ajunge la asocierea cuvintelor lui Pavel cu rugăciunea inimii: „Scrie, aşadar, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, în versetele 9-10, din capitolul al zecelea: Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui; căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Ar putea spune cineva că în rugăciunea minţii avem exact ceea ce este cuprins în aceste versete. Zicem cu gura Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă, credem în inima noastră şi, prin credinţă, ne arătăm dragostea faţă de Domnul, iar aceasta aduce mântuirea. Sigur că Dumnezeu este Cel care îl mântuieşte pe om. Şi tot acest proces al rugăciunii are drept scop venirea Domnului în inima omului", (p.230)

Ca unul care promovează aşa numita herme¬neutică biblică duhovnicească, m-am bucurat să regăsesc la Părintele Simeon aceeaşi atitudine faţă de premisele exegezei biblice: „Scopul nostru este să adâncim sensurile, pe cât ne este posibil. Omul are această dispoziţie şi e dator să facă ceea ce trebuie, dar, dacă nu ne luminează Duhul Sfânt, dacă vreţi, şi pe mine care dau mărturie, şi pe cei care ascultă, acelaşi Duh Sfânt care i-a luminat şi pe scriitorii cărţilor Noului Testament, nu am pricepe multe şi nici nu ne-ar fi de folos. Oricât ar face omul ceea ce trebuie să facă, dacă nu îl luminează Dumnezeu, nu se foloseşte de nimic." (p.42)

Cărţile Părintelui Simeon pot fi de ajutor în egală măsură teologilor dar şi duhovnicilor şi predicatorilor, dar şi tuturor creştinilor preocupaţi de o mai luminată vieţuire creştinească. Toate cărţile lui se nasc într-un context viu, în dialogul concret, în contextul bisericesc, duhovnicesc, liturgic dintre Părintele Simeon şi ucenicii săi. De aceea ele pot ajuta pe toţi cei care se află în acest spaţiu al preocupărilor şi frământărilor sufleteşti.

1 aprilie 2012
Pomenirea Cuvioasei Măria Egipteanca
Preot dr. Constantin COMAN