Recenziile clientilor pentru
Sindromul cesafac - Cum sa-ti alegi calea in viata in functie de darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
Scrie o recenzie
Dincolo de impresia de libertate absolută pe care o afişează noua generaţie, cea mai frecventă întrebare pe care o auzim este: Ce să fac? Indecizia care îi caracterizează pe tinerii de azi, dar nu numai pe tineri, nu are nici o legătură cu virtutea creştină a ascultării şi a tăierii voii, ci este rezultatul inevitabil al iureşului informaţional în care trăieşte omul contemporan.
Oamenii sînt puşi să aleagă între o şcoală şi altă şcoală, între o profesie şi altă profesie, între a se căsători sau a nu se căsători, între a naşte şi a nu naşte, între a divorţa şi a nu divorţa, între a tăcea sau a vorbi, între a pleca sau a rămîne.
Oamenii se tem să aleagă. Se tem să aleagă pentru că se tem să-şi asume o responsabilitate.
Societatea de consum a educat generaţia în care persoana se poate eschiva de la responsabilitate şi poate comite orice faptă dacă are pentru aceasta o hîrtie: un contract, un regulament al firmei sau al companiei, un vinovat pe care să dea vina.
Totuşi viaţa nu este făcută doar din muncă şi contracte. Viaţa e un tumult de sentimente, de legături şi sfîşieri cărora trebuie să le faci faţă. Uneori o hîrtie de divorţ nu te eliberează de omul pe care l-ai iubit, după cum nici un certificat de căsătorie nu te face să iubeşti şi să fii iubit.
Ce să faci cu tine în viaţa de dincolo de hîrtii, acolo unde nici un argument nu-ţi poate împăca îndoiala, unde regretele te pot distruge şi unde o alegere care, formal, este un succes îţi poate aduce prăbuşirea?
Cu alte cuvinte, care este voia lui Dumnezeu cu noi? Cum putem înţelege că ne aflăm pe drumul cel bun şi cînd hotărîm să abandonăm o cale care s-a dovedit a fi greşită? Cum putem învăţa din greşeli şi care este rostul părăsirii în care ne aruncă uneori Bunul Dumnezeu? Rănile trecutului pot fi oare tămăduite cu desăvîrşire, sau ele continuă să ne stigmatizeze şi să ne facă pentru totdeauna „altfel" într-o lume necruţătoare cu cei ce greşesc?
Care sînt criteriile după care apreciem că trăim o viaţă plină sau ne irosim?
Viaţa este o invitaţie la taina iubirii dumnezeieşti şi tot ce ne abate de la participarea la această taină este o irosire. Dar irosirea însăşi se poate transforma în foc înălţător atunci cînd este conştientizată, ceea ce este, am putea spune, argumentul suprem al iubirii lui Dumnezeu, cînd orice cădere poate trece în contrariul său prin simpla mişcare a voinţei, după cum şi Hristos a zis: cui mult i se iartă, mult iubeşte.