1. In vremea vieţii pământeşti a Mântuitorului au avut loc două evenimente privitoare la pieirea unor oameni, pe care însuşi Mântuitorul le-a tâlcuit ca semne. Atunci când Pilat s-a răfuit cu câţiva locuitori ai Galileii şi a amestecat sângele lor cu jertfele, Iisus a spus despre acest fapt: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Le. 13, 2-3). Adică ei au fost păcătoşi, de aceea au şi fost pedepsiţi. însă ei nu au fost mai păcătoşi decât voi. înseamnă că moartea lor este un semn de la Domnul Dumnezeu că voi aveţi nevoie cât se poate de repede de pocăinţă. Dacă însă nu veţi primi acest semn şi nu veţi înţelege importanţa lui, cu toţii vieţi pieri asemenea lor.
2. O altă întâmplare cu oameni care pier, însă nu de mâini omeneşti, s-a petrecut la căderea Turnului Siloamului. Turnul s-a prăbuşit şi sub dărâmăturile sale au pierit 18 locuitori ai Ierusalimului. Nedrept ar fi să se creadă că ei au fost mai vinovaţi decât locuitorii din Ierusalim. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Lc. 13, 5). Inseamnă că acesta a fost din nou un semn pentru oameni. După cuvintele Sfântului Teofilact al Bulgariei, ei „au fost pedepsiţi nu pentru faptul că noi am fost mai buni, însă dacă nu ne vom face mai buni, vom fi mult mai rău pedepsiţi".
3. Un astfel de semn, privitor la cei păcătoşi, a fost şi moartea lui Irod. El a săvârşit mulţime de răutăţi, însă a fost mai cu seamă plin de mândrie. Irod, în loc să se smerească pentru mândria sa, şi mai mult se înălţa. Şi într-o zi, pe când ţinea un cuvânt plin de îngâmfare înaintea poporului, dintr-odată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit (Fapte 12, 23). Iată semn al lui Dumnezeu pentru toţi cei mândri şi care se leapădă de El! Precum oamenii plini de slavă deşartă şi mândrie, care nu-I mulţumesc Dumnezeului Dumnezeilor, voi asemenea lor vieţi pieri dacă nu vă veţi pocăi!
4. Un semn de la Dumnezeu a fost şi neaşteptata moarte a lui Ana-nia şi a Safirei, care, minţind pe Apostolul Petru, au tăinuit o parte din banii de pe ţarina vândută. Prin acest semn, Cel Preaînalt a vrut să dea o pildă tinerei Biserici creştine că ea va trebui să meargă pe calea curată a adevărului.
5. Trimiţând pe Apostoli să propovăduiască Evanghelia în întreaga lume, Hristos le-a spus - spre încredinţarea ucenicilor - că ei vor fi însoţiţi de semne. Unii, în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi (Mc. 16, 17-18). Şi totul s-a întâmplat întocmai, şi se va întâmpla în toată istoria Bisericii, şi se întâmplă până în zilele noastre prin sfinţii şi drepţii plăcuţi ai lui Dumnezeu. Toate aceste semne-înştiinţări au mărturisit şi mărturisesc şi acum că în lume cu adevărat a venit mult-aşteptatul Mântuitor şi că pe un alt Mesia nu mai trebuie să aşteptăm.
6. Când fariseii, ispitind pe Domnul, I-au cerut să le arate lor semn din cer, Iisus le-a răspuns astfel: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! (Mt. 16, 2-3) Prin acestea Hristos a vrut să spună că cei înrădăcinaţi întru păcat ştiu să înţeleagă semnele naturii, dar semnele lui Dumnezeu - minunile lui Iisus Hristos - nu le înţeleg. Fariseii Il cleveteau pe Iisus Hristos că izgonea pe demoni din oameni cu puterea lui Belzebuth, domnul demonilor. Insă Iisus le-a răspuns: Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 12, 28). Desigur, Domnul izgonea pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu, iar mulţimea minunilor Lui nemaiauzite slujea ca semn, că în chip vădit se apropiase de oameni împărăţia cerurilor. Toate minunile lui Hristos au fost semne că El a venit, după cum se prorocise în atâtea rânduri, ca mult-aşteptat Mântuitor, şi cu El şi prin El venea şi împărăţia lui Dumnezeu. Când Sfântul Ioan Botezătorul, aflându-se în temniţa regelui Irod, a trimis doi ucenici ai săi la Iisus să-L întrebe: „Tu eşti oare Acela Care trebuie să vină, ori să aşteptăm pe altul?", Hristos a arătat minunile Sale, ca încredinţare a persoanei Lui mesianice. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii inviază şi săracilor li se binevesteşte (Mt. 11, 4-5).
9. Chiar şi animalele pot să arate semne omului, după înţeleaptă Pronie a lui Dumnezeu. Când a cântat cocoşul, Petru s-a căit cu amar. Cântatul cocoşului a fost semn al păcatului său. Şi măgăriţa necuvântătoare a grăit cu glas omenesc, oprind nebunia lui Valaam, care iubea plata nedreptăţii şi aducea hule către Dumnezeu cel Unul şi Adevărat.
10. Steaua de la Bethleem a slujit magilor de la Răsărit ca semn că S-a născut nou împărat.
11. Adeseori noi, pe neaşteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care izgoneşte întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusă masă vreo problemă cu care ne confruntam. Nu arareori se întâmplă să auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori să spunem cuiva vreun cuvânt de îmbărbătare. Sau deodată primim o scrisoare de la cineva, mai cu seamă arunci când aceasta ne este de trebuinţă. Ori, încurcaţi în problemele vieţii, cu deznădejde încercăm să găsim o rezolvare cu puţinele noastre puteri, căutând ieşire dintr-un impas; când deodată ni se întâmplă ceva care schimbă radical situaţia. Prin urmare şi întâlnirea neobişnuită, şi cuvântul, şi scrisoarea, şi întâmplarea, toate sunt semne date nouă fie ca pedeapsă, fie ca luare-aminte, fie ca înţelepţire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocăinţă.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
1. In vremea vieţii pământeşti a Mântuitorului au avut loc două evenimente privitoare la pieirea unor oameni, pe care însuşi Mântuitorul le-a tâlcuit ca semne. Atunci când Pilat s-a răfuit cu câţiva locuitori ai Galileii şi a amestecat sângele lor cu jertfele, Iisus a spus despre acest fapt: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Le. 13, 2-3). Adică ei au fost păcătoşi, de aceea au şi fost pedepsiţi. însă ei nu au fost mai păcătoşi decât voi. înseamnă că moartea lor este un semn de la Domnul Dumnezeu că voi aveţi nevoie cât se poate de repede de pocăinţă. Dacă însă nu veţi primi acest semn şi nu veţi înţelege importanţa lui, cu toţii vieţi pieri asemenea lor.
2. O altă întâmplare cu oameni care pier, însă nu de mâini omeneşti, s-a petrecut la căderea Turnului Siloamului. Turnul s-a prăbuşit şi sub dărâmăturile sale au pierit 18 locuitori ai Ierusalimului. Nedrept ar fi să se creadă că ei au fost mai vinovaţi decât locuitorii din Ierusalim. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Lc. 13, 5). Inseamnă că acesta a fost din nou un semn pentru oameni. După cuvintele Sfântului Teofilact al Bulgariei, ei „au fost pedepsiţi nu pentru faptul că noi am fost mai buni, însă dacă nu ne vom face mai buni, vom fi mult mai rău pedepsiţi".
3. Un astfel de semn, privitor la cei păcătoşi, a fost şi moartea lui Irod. El a săvârşit mulţime de răutăţi, însă a fost mai cu seamă plin de mândrie. Irod, în loc să se smerească pentru mândria sa, şi mai mult se înălţa. Şi într-o zi, pe când ţinea un cuvânt plin de îngâmfare înaintea poporului, dintr-odată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit (Fapte 12, 23). Iată semn al lui Dumnezeu pentru toţi cei mândri şi care se leapădă de El! Precum oamenii plini de slavă deşartă şi mândrie, care nu-I mulţumesc Dumnezeului Dumnezeilor, voi asemenea lor vieţi pieri dacă nu vă veţi pocăi!
4. Un semn de la Dumnezeu a fost şi neaşteptata moarte a lui Ana-nia şi a Safirei, care, minţind pe Apostolul Petru, au tăinuit o parte din banii de pe ţarina vândută. Prin acest semn, Cel Preaînalt a vrut să dea o pildă tinerei Biserici creştine că ea va trebui să meargă pe calea curată a adevărului.
5. Trimiţând pe Apostoli să propovăduiască Evanghelia în întreaga lume, Hristos le-a spus - spre încredinţarea ucenicilor - că ei vor fi însoţiţi de semne. Unii, în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi (Mc. 16, 17-18). Şi totul s-a întâmplat întocmai, şi se va întâmpla în toată istoria Bisericii, şi se întâmplă până în zilele noastre prin sfinţii şi drepţii plăcuţi ai lui Dumnezeu. Toate aceste semne-înştiinţări au mărturisit şi mărturisesc şi acum că în lume cu adevărat a venit mult-aşteptatul Mântuitor şi că pe un alt Mesia nu mai trebuie să aşteptăm.
6. Când fariseii, ispitind pe Domnul, I-au cerut să le arate lor semn din cer, Iisus le-a răspuns astfel: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! (Mt. 16, 2-3) Prin acestea Hristos a vrut să spună că cei înrădăcinaţi întru păcat ştiu să înţeleagă semnele naturii, dar semnele lui Dumnezeu - minunile lui Iisus Hristos - nu le înţeleg. Fariseii Il cleveteau pe Iisus Hristos că izgonea pe demoni din oameni cu puterea lui Belzebuth, domnul demonilor. Insă Iisus le-a răspuns: Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 12, 28). Desigur, Domnul izgonea pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu, iar mulţimea minunilor Lui nemaiauzite slujea ca semn, că în chip vădit se apropiase de oameni împărăţia cerurilor. Toate minunile lui Hristos au fost semne că El a venit, după cum se prorocise în atâtea rânduri, ca mult-aşteptat Mântuitor, şi cu El şi prin El venea şi împărăţia lui Dumnezeu. Când Sfântul Ioan Botezătorul, aflându-se în temniţa regelui Irod, a trimis doi ucenici ai săi la Iisus să-L întrebe: „Tu eşti oare Acela Care trebuie să vină, ori să aşteptăm pe altul?", Hristos a arătat minunile Sale, ca încredinţare a persoanei Lui mesianice. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii inviază şi săracilor li se binevesteşte (Mt. 11, 4-5).
9. Chiar şi animalele pot să arate semne omului, după înţeleaptă Pronie a lui Dumnezeu. Când a cântat cocoşul, Petru s-a căit cu amar. Cântatul cocoşului a fost semn al păcatului său. Şi măgăriţa necuvântătoare a grăit cu glas omenesc, oprind nebunia lui Valaam, care iubea plata nedreptăţii şi aducea hule către Dumnezeu cel Unul şi Adevărat.
10. Steaua de la Bethleem a slujit magilor de la Răsărit ca semn că S-a născut nou împărat.
11. Adeseori noi, pe neaşteptate, la un anumit ceas, întâlnim un om care izgoneşte întunericul adunat în sufletul nostru, rezolvând pe nepusă masă vreo problemă cu care ne confruntam. Nu arareori se întâmplă să auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori să spunem cuiva vreun cuvânt de îmbărbătare. Sau deodată primim o scrisoare de la cineva, mai cu seamă arunci când aceasta ne este de trebuinţă. Ori, încurcaţi în problemele vieţii, cu deznădejde încercăm să găsim o rezolvare cu puţinele noastre puteri, căutând ieşire dintr-un impas; când deodată ni se întâmplă ceva care schimbă radical situaţia. Prin urmare şi întâlnirea neobişnuită, şi cuvântul, şi scrisoarea, şi întâmplarea, toate sunt semne date nouă fie ca pedeapsă, fie ca luare-aminte, fie ca înţelepţire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocăinţă.