×
Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat - Carti.Crestinortodox.ro
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • CrestinOrtodox 05-09-2016
    5 din 5 stele
    Prefata cartii Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat

    Omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănare cu Acesta, asemănare ce se realizează printr-un urcuş epectasic (prelungit), printr-o neîntreruptă conlucrare cu Harul dumnezeiesc.

    Tumultul vieţii contemporane ne determină de multe ori să considerăm această învăţătură a Bisericii drept o utopie, fiindu-ne mai comod să lăsăm deoparte lupta duhovnicească şi să rămânem înrădăcinaţi în această lume secularizată, preocupându-ne de nevoile materiale. Chiar şi după satisfacerea acestor nevoi sufletul nostru nu va înceta să strige asemenea Fericitului Augustin: „neliniştit voi fi până ce mă voi odihni întru Tine".

    Cartea de faţă ne demonstrează că transcenderea lumii materiale este posibilă fiecărui om. Condiţia sine qua non a acestei depăşiri este unirea cu Hristos. în perioada de început a creştinismului ne-au dovedit aceasta apostolii şi primii creştini, dar şi în timpurile mai apropiate nouă, Duhul Sfânt - al cărui har se revarsă neîncetat prin Sfintele Taine - pune în faţa ochilor noştri icoanele vii ale Sfinţilor care se ridică din rândurile noastre, dintre „oamenii obişnuiţi".

    Părintele Ioan de Kronstadt este un astfel de Sfânt. Trăind într-o perioadă apropiată vremurilor noastre, dă mul este creat după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănare cu Acesta, asemănare ce se realizează printr-un urcuş epectasic (prelungit), printr-o neîntreruptă conlucrare cu Harul dumnezeiesc.

    Tumultul vieţii contemporane ne determină de multe ori să considerăm această învăţătură a Bisericii drept o utopie, fiindu-ne mai comod să lăsăm deoparte lupta duhovnicească şi să rămânem înrădăcinaţi în această lume secularizată, preocupându-ne de nevoile materiale. Chiar şi după satisfacerea acestor nevoi sufletul nostru nu va înceta să strige asemenea Fericitului Augustin: „neliniştit voi fi până ce mă voi odihni întru Tine".

    Cartea de faţă ne demonstrează că transcenderea lumii materiale este posibilă fiecărui om. Condiţia sine qua non a acestei depăşiri este unirea cu Hristos. In perioada de început a creştinismului ne-au dovedit aceasta apostolii şi primii creştini, dar şi în timpurile mai apropiate nouă, Duhul Sfânt - al cărui har se revarsă neîncetat prin Sfintele Taine - pune în faţa ochilor noştri icoanele vii ale Sfinţilor care se ridică din rândurile noastre, dintre „oamenii obişnuiţi".

    Părintele Ioan de Kronstadt este un astfel de Sfânt. Trăind într-o perioadă apropiată vremurilor noastre, dă mărturie prin exemplul său că, indiferent de împrejurări, putem duce o viaţă conformă cu învăţăturile lui Dumnezeu, în însemnările sale duhovniceşti privim uneori ca în oglindă, descoperind situaţii ce ne sunt familiare.

    Cartea de faţă nu este un simplu jurnal, ci un îndrumar pentru urcuşul duhovnicesc. Rugăciunea, pocăinţa, jertfa sunt coordonatele ce ne călăuzesc spre acest urcuş. Privind la lupta lăuntrică a părintelui Ioan, conştientizăm faptul că dobândirea acestor virtuţi nu este o utopie, ci ceva ce stă în putinţa tuturor.

    Preoţi şi credincioşi, toţi suntem chemaţi să urmăm celui ce următor s-a făcut lui Hristos, suntem chemaţi să ne dăruim pe noi înşine aproapelui, căci aceasta e dovada prezenţei harului Duhului Sfânt în noi. A-l vedea pe aproapele ca pe sine, ba, mai mult, mai presus de sine - şi aceasta din dragoste de Dumnezeu - a fost gândul, ţinta ce l-a atras pe Sfântul Ioan în viaţa aceasta. A trăit şi a muncit pentru oameni, pentru călăuzirea lor pe calea mântuirii prin slujirea preoţească.

    Fie ca citirea acestei cărţi să ne fie tuturor ajutor spre sfinţirea vieţii, iar preoţilor, exemplu de răbdare, de dragoste şi de misiune.

    Se cuvine a aduce mulţumiri domnului Vladimir Bîrca pentru osteneala traducerii.

    Pentru rugăciunile Sfântului Ioan de Kronstadt, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi.

    Gheorghe-Cristian Cucul