Din învăţăturile duhovniceşti ale schiegumenului Sava Ostapenko
Fiecare lucrare începeţi-o cu rugăciunea. în cartea de rugăciuni este o osebită rugăciune, la începutul oricărui lucru.
Intotdeauna citiţi-o pe ea, şi, primind binecuvântarea lui Dumnezeu prin această rugăciune, veţi avea izbândă în lucruri. Iar după terminarea lucrării, nu uitaţi să mulţumiţi Domnului. Fără ajutorul lui Dumnezeu, în zadar ne vom trudi şi ne vom chinui.
Un monah se plângea de unul dintre necazurile sale: „Batiuşka, pentru ce se întâmplă aceasta? Mă străduiesc să fac cât se poate de bine lucrul şi nu sunt mulţumit deloc." „Dar tu citeşti rugăciunea înainte de începerea oricărui lucru din cartea de rugăciuni?" - a întrebat el. „Nu, n-o citesc!" „De acum să o citeşti şi vei vedea diferenţa" - i-a spus lui.
Acest monah a mulţumit mai apoi pentru asemenea mustrare, fiind uimit cat de mult i-a ajutat această rugăciune.
Inaintea oricărei lucrări a ta să te conduci după următoarea judecată creştină: această faptă gândită nu este oare împotriva lui Dumnezeu, nu obideşte ea oare pe aproapele meu? Dacă cu asprime îţi cercetezi conştiinţa ta şi ea este liniştită, atunci poţi să duci intenţia la îndeplinire.
Deznădejdea, lenea şi delăsarea - trei uriaşi care leagă întreg neamul omenesc. Pentru aceasta să ne rugăm In fiecare zi împărătesei cerurilor: „Indepărtează de la mine, smeritul şi deznădăjduitul robul tău, deznădejdea, uitarea, neînţelepţia şi delăsarea!"
Vrăjmaşul nostru, al celor credincioşi, osebit de puternic năvăleşte ca să surpe pacea. Râvnitorilor evlaviei nu arareori li se întâmplă ispite de la casnicii lor, o puternică indispoziţie şi chiar vrajbă pentru evlavie. Deşi cei care vrăjmăşesc nu o arată pe ea la vedere, însă pentru evlavie vrăjmăşesc. Iată însă şi manifestările răbdării. Nu vă tulburaţi, nu deznădăjduiţi, ci luaţi aminte la cuvântul Mântuitorului: Duşmanii omului (vor fi) casnicii lui (Mt. 10, 36). Din nedesăvârşiri îndreptaţi-vă şi luaţi aminte întru ce vă învinovăţesc cei din jur, ce patimi află ei în inima voastră, pentru că în viaţa de familie toate patimile zburdă, şi cei apropiaţi pot să cunoască bine - nu din afara casei, ca atunci când noi ne ascundem în mijlocul celor care ne cunosc puţin pe noi. Luaţi aminte la sine fără părtinire, ispitindu-vă pe voi! Poate fi din pricina caracterului nostru plin de asprime, poate fi din adresarea aspră şi scorţoasă către aproapele, pot fi nedreptatea şi altele asemenea.
Deschideţi-vă inima pentru compătimire evlavioasă, deschideţi-vă inima cu dragoste şi ţineţi evlavia cu putere! Străduiţi-vă să fiţi blânzi, nesupărăcioşi, să nu discutaţi despre toate - pe unele răbdaţi-le, trecându-le sub tăcere. Când simţiţi că mustrarea voastră poate să declanşeze un incendiu, atunci la faptele aproapelui luaţi aminte cu băgare de seamă şi rugaţi-vă cu putere pentru el, căci dragostea toate le nădăjduieşte, toatele rabdă (I Cor. 13,7).
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).