×
Sufletul intre rai si iad - Carti.Crestinortodox.ro
Recenzia clientului pentru

Sufletul intre rai si iad

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • Laura Andrei 02-08-2016
    5 din 5 stele
    PREZENŢA ŞI ÎNSEMNĂTATEA NUMĂRULUI 40

    PREZENŢA ŞI ÎNSEMNĂTATEA NUMĂRULUI 40 ŞI ÎN SPECIAL A INTERVALELOR DE 40 DE ZILE ÎN VIAŢA LITURGICĂ A BISERICII ŞI A CREDINCIOŞILOR EI

    Este firesc ca istoria biblică să-şi transfere valenţele simbolice şi spirituale în viaţa liturgică a Bisericii, viaţă care este, între altele, şi o continuă actualizare a întregii istorii a mântuirii. Pe de o parte, ea se prezintă ca o continuitate de trăire, pe de altă parte, ca o recapitulare a tuturor evenimentelor majore din această istorie. Le recapitulează în parte direct, atunci când este vorba de evenimente petrecute în Noul Testament, dar în mare parte indirect, prin recapitularea şi validarea pe care le-a făcut Hristos, atunci când este vorba de evenimente ce aparţin perioadei Vechiului Testament.

    Referindu-ne la perioadele liturgice de 40 de zile, se poate observa că ele apar în câteva cazuri deosebit de relevante în tipicul de manifestări ale Bisericii. Importanţa lor este mai mult mistică, ascetică şi simbolică decât dogmatică. Spiritul acestor perioade de 40 de zile este păstrat şi sublimat. Sunt perioade care marchează răstimpuri de asceză mai accentuată, dar şi perioade compensatorii, de aceeaşi durată, în care viaţa credinciosului se bucură de o relaxare a eforturilor ascetice.

    In prima categorie se încadrează marile posturi de 40 de zile: Postul cel Mare al Paştelui (de la lăsata secului de brânză până la duminica Floriilor, postul din Săptămâna Patimilor conside-rându-se aparte, deşi înlănţuit cu cel dintâi) şi Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului). Legătura atât simbolică, cât şi reală (posibile în acelaşi timp) cu evenimentele biblice şi cu caracterul lor spiritual multiplu (dar expiator în primul rând) este evidentă. Iar cea mai directă este legătura cu postul total de 40 de zile al Mântuitorului (Matei 4, 2).

    Pentru cea de-a doua categorie, exemplul tipic şi oarecum unic îl reprezintă perioada de 40 de zile de la înviere până la înălţare, în care creştinii se salută cu „Hristos a înviat!" şi în care rânduiala postului este mai uşoară.

    In ceea ce priveşte viaţa omului, sunt prevăzute ierurgii în legătură cu două perioade de 40 de zile, una ţinând de ciclul naşterii şi alta de ciclul morţii. Cea dintâi dintre aceste perioade are străvechi rădăcini iudaice, acreditate de Hristos prin respectarea ei, şi constă în faptul că femeia lăuză are interdicţie să intre în biserică timp de 40 de zile după naştere, deoarece se consideră necurată (în unele părţi, la ţară, în acest răstimp, femeia nu avea voie nici să iasă din ogradă).

    Cealaltă ierurgie se leagă direct de viaţa lui Hristos pe pământ după înviere şi face ca pomenirea de 40 de zile să fie cea mai importantă dintre pomeniri, deoarece se săvârşeşte spre a ajuta sufletul la judecata particulară, moment de o deosebită dificultate pentru sufletul celui adormit.

    O veche tradiţie bisericească, adânc pătrunsă în popor, rânduieşte ca icoanele, înainte de sfinţire, să stea în altar timp de 40 de zile. Acest lucru arată că toate celelalte elemente de conţinut pe care le-am detectat în evenimentele biblice şi care au pătruns în rânduiala liturgică tipiconală a Bisericii sfârşesc în înţelesul spiritual primordial de perioadă de sfinţire, iar sfinţirea omului, îndumnezeirea lui după har reprezintă scopul principal al creştinismului.

    Ca o reflectare a importanţei şi diferitelor semnificaţii ale numărului 40, se spune în unele locuri la slujbe „Doamne miluieşte!" de 40 de ori. Acest lucru se face la toate Laudele, cu excepţia Utreniei, după citirea ultimului dintre tropare, cel al Maicii Domnului. La Vecernie, cei 40 de „Doamne miluieşte!" apar numai în perioada Triodului, care începe, în fiecare an, cu zece săptămâni înainte de Paşti. In toate aceste cazuri, se spun de 40 de ori o singură dată pe parcursul întregii slujbe. Mai apare rostirea celor 40 de „Doamne miluieşte!'la citirea catismelor din Psaltire şi în Canonul de împărtăşanie (rânduieli de rugăciune de mare umilinţă), în ambele cazuri de două ori, o dată la început şi o dată la sfârşit, de fiecare dată tot după troparul Maicii Domnului.

    In afară de cele de mai sus, printre credincioşi s-au născut o serie de credinţe care, fără a fi direct acreditate de Biserică, sunt îngăduite într-o manieră marginală şi au totuşi un vag suport teologic.

    Astfel, este o credinţă relativ răspândită aceea că Sfânta împărtăşanie ar ţine (ar avea efect) timp de 40 de zile. Când omul a murit la peste 40 de zile de la ultima sa împărtăşanie, se consideră că trebuie menţionat la parastase că a murit „nespovedit, neîmpărtăşit".

    Un obicei destul de asiduu practicat de credincioşii simpli este acela de a da „40 de liturghii" (eventual la 40 de biserici diferite concomitent), deci de a cere pomenirea celui mort la acele liturghii pentru iertarea sufletului, mai ales dacă omul acela a avut păcate deosebit de grave.

    Cu titlu informativ, pot fi amintite câteva sărbători din calendarul Bisericii Ortodoxe în legătură cu pomenirea unor grupuri de 40 de sfinţi: 40 de copii martiri, morţi prin sabie (18 octombrie), 40 de martiri din Sevasta (9 martie), 40 de martiri romani, morţi prin foc (16 iunie). După cum se vede, în toate cazurile, este vorba de martiri, de creştini care au fost prigoniţi pentru faptul că-şi mărturiseau deschis şi cu asumarea tuturor riscurilor apartenenţa la credinţa creştină.

    Reflectând evenimente din istoria mântuirii, rânduielile bisericeşti sau unele datini nescrise, dar aflate în umbra ocrotitoare a doctrinei Bisericii arată că numărul 40 acoperă în viaţa creştinilor manifestări cu important conţinut spiritual. Sunt perioade de asceză, de purificare, de exerciţii duhovniceşti mai intense, de sfinţire, dar uneori şi de înlesniri ascetice, expresie a bucuriei ce urmează unui mare praznic.

    Costion Nicolescu