Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Marius Munteanu02-07-2016
5 din 5 stele
Cuvânt înainte la ediţia în limba română
Am aflat cu bucurie de faptul că a fost tradusă în limba română cartea mea Rugăciunea - întâlnire cu Dumnezeul cel Viu.
Această cărticică are la bază o serie de emisiuni pe care le-am ţinut la Canalul 3 al Postului Naţional de Televiziune din Rusia, în anul 1999. In fiecare dimineaţă, de luni până vineri, aveam la dispoziţie cinci minute în care mă puteam adresa telespectatorilor, oferindu-le o succintă tâlcuire a Evangheliei sau abordând o chestiune de ordin moral sau duhovnicesc. Intotdeauna subiectul rugăciunii mi s-a părut o alegere bună.
Atunci când vorbeşti la televiziune, încerci să fii cât mai simplu şi direct, pentru ca să poţi atinge inima şi mintea privitorilor. Am început cu definiţia rugăciunii şi apoi am abordat felurite aspecte ale rugăciunii, aşa cum este ea practicată în tradiţia ortodoxă. O parte din discuţii au ca subiect rugăciunea „Tatăl nostru" şi „Rugăciunea lui Iisus".
Deosebirea dintre cele rostite la televiziune şi această carte constă în faptul că emisiunile au fost transmise în decursul a aproape două luni, în timp ce cartea poate fi citită în cel mult o oră şi jumătate. Esenţa însă este aceeaşi, iar cartea urmează cuvânt cu cuvânt setul iniţial de discuţii orale elaborate pentru televiziune.
Aş vrea să folosesc această ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de înaltpreasnnţitul Teo-fan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, atât pentru aprobarea publicării cărţilor mele, cât şi pentru ospitalitatea pe care Inaltpreasfintia Sa mi-a oferit-o în timpul vizitei de neuitat pe care am făcut-o în Sfânta Sa Mitropolie în septembrie 2014. Mănăstirile pictate din Bucovina, slujbele pline de duhul rugăciunii săvârşite de monahi şi monahii, impresionanta activitate mitropolitană de caritate şi de lucru cu tineretul, liturghiile oficiate împreună la care au participat mii şi mii de oameni - toate acestea îmi sunt încă vii în minte.
Ii mulţumesc lui Dragoş Dâscă pentru că a tradus această carte, ca de altfel şi pentru traducerea cărţii mele precedente, Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Şirul, publicată tot la Editura Doxologia.
Domnul să-i binecuvinteze pe toţi cititorii acestei cărţi!
+ Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk
25 ianuarie / 7 februarie 2016 Praznicul Sfântului Grigorie Teologul
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).