Mirela Teodorescu 25-03-2016

Eleonora privea încîntată covorul de nori care se așternea sub picioarele ei. Era pentru prima oară cînd zbura cu avionul și acum se simțea ca un copil. Își imagina cum ar fi să sară în vata albă care se înfoia pufoasă și moale cît vedeai cu ochii. Nici nu se gîndise că norii sînt atît de groși și de deși. Din satul ei, norii se vedeau ici și colo, de parcă ar fi fost presărați cu furca de o femeie nedată cu munca. Acum însă descoperea că norii au o țară a lor de unde vin pe pămînt. Dacă toți acești nori ar coborî odată pe pămînt, soarele nu s-ar mai vedea. Ar fi numai noapte și oamenii nu ar vedea pe unde să meargă, s-ar lovi unul în altul. Tot curentul electric din lume dacă s-ar strînge, tot n-ar putea să lumineze pămîntul: pădurile, dealurile, grădinile, cîmpiile. Dar oameni sînt peste tot. Și-apoi, dacă ar fi întuneric, lumea ar fi trasă la somn. Ar dormi și n-ar putea lucra. Dar cîte răutăți s-ar petrece prin întuneric? De aceea, norii au o țară a lor, de unde vin pe pămînt în pîlcuri mici, pentru a ține umbră. Căci dacă soarele ar bate tot timpul cu putere, tot n-ar fi bine. Ar fi prea cald și ar fi secetă. S-ar usca grădinile și livezile și oamenii nu ar avea ce mînca. Toate sînt făcute cu socoteală, gîndea Eleonora. Apoi gîndul ei, furat pentru o clipă de frumusețea norilor, se întoarse iar la Nicolae. Și-l imagină prin nori, suindu-se la cer. Probabil s-a minunat și el de pîcla norilor. Eleonora gîndi că toată această mare de nori albi și pufoși e plină de suflete care urcă la Dumnezeu. I se păru drept ca sufletele de copii și sufletele curate să aibă voie să se oprească aici și să se joace. Dacă este așa, atunci sufletele văd acum avionul și poate că i se urcă pe aripi. La acest gînd, femeia își lipi fruntea de fereastra mică și începu să plîngă.

Din aeroport, Eleonora merse cu taxiul pînă la gară. Chișinăul se schimbase mult de cînd nu-l mai văzuse, era plin de reclame și mașini străine. Numai drumurile nu se schimbase. Eleonora văzu că au apărut clădiri de sticlă și chiar un MC donald’ s. Dar piața de la gară era aceeași. Aici se strîngea toată Moldova să vîndă și să cumpere și tot de aici plecau autobuzele în toate direcțiile. Femei cu baticuri înflorate își făceau loc prin mulțime cu sacoșe din care ieșea cîte un cap de gîscă sau de cocoș. Bărbați cu pălării de fetru stăteau în rînd să cumpere scumbrie și măsline care nu se găseau la ei în sat. Din cînd în cînd trecea cineva împingînd o platformă plină cu lăzi din fața căreia trebuia să sai la timp, ca să nu te lovească peste glezne.

– Euro, dolari? Ce schimbăm?

În hărmălaia care domnea, Eleonora se trezi în față cu un bărbat de vreo treizeci de ani cu un șumuiag de bani în mînă. Femeia nu pricepu la început ce fel de bani sînt, dar mai apoi văzu că sînt lei moldovenești. La începutul anilor nouăzeci, în Moldova se schimbau banii de pe o lună pe alta. Mai întîi au circulat rublele rusești devalorizate după căderea Uniunii Sovietice. Apoi au fost cupoanele, niște hîrtiuțe care semănau cu biletele la cinema, apoi alte tot felul de hîrtii care pînă la urmă s-au transformat în noua valută națională, zisă ”leu”.

– Ce schimbăm? Euro? Dolari?

– Euro, răspunse Eleonora, fără să gîndească.

– O sută, două?

– O sută.

– Haideți de aici, să nu vină poliția. Vă schimb la un curs foarte bun.

Eleonora nici nu băgă de seamă cum a ajuns într-un gang. Ea scociorî în poșetă de unde scoase o bancnotă de o sută de euro și i-o întinse bărbatului.

– Unu, doi, trei, patru, cinci… Poftim cinci sute de lei.

– Cum cinci sute, se nedumeri femeia? Dați șapte sute.

– Care șapte sute?

– Uitați acolo, se ridică femeia pe vîrfuri și-i arătă peste mulțime un panou de la o casă de schimb unde era afișat cursul valutar.

– Dacă nu-ți place, du-te și schimbă la ei, dar să știi că o să ai surprize.

– Dă-mi suta de euro înapoi!

– Poftim, răspunse bărbatul și i-o întinse.

Femeia apucă bancnota, însă bărbatul o ținea strîns. Cei doi stăteau acum față în față ținînd fiecare de bancnotă.

– Dă-i drumul, am zis.

– Ia-ți banii, femeie! Crezi că am nevoie de banii tăi?

În acel moment, apăru ca din pămînt un al doilea bărbat.

– Ce faceți aici? Vă rog, actele la control.

– Nu facem nimic, se fîstîci femeia, reușind să smulgă bancnota din mîna escrocului.

– Sigur nu faceți nimic?, întrebă suspicios bărbatul venit. Sper că nu schimbați bani? Dacă vreți să schimbați bani, mergeți la casa de schimb valutar.

Eleonora se grăbi să scape de situația jenantă în care nimerise. Bucuroasă că a reușit să-și recapete banii, se duse la casa de schimb valutar. Întinse bancnota pe care o mototolise de frică în mînă.

– Schimbați o sută de euro, vă rog.

– Care sută, doamnă?

– O sută de euro, am zis.

– Eu aud foarte bine ce ziceți, dar dați mai întîi banii.

– Dar eu ce fac? Poftim o sută de euro, începu să se enerveze Eleonora.

– Doamnă, sper că nu doriți să chem poliția? Ia uitați-vă mai bine ce bancnotă îmi dați.

– Cum ce bancnotă?, se nedumeri femeia, desfăcînd hîrtia mototolită.

Atunci constată că avea în mînă o hîrtie pe care era tipărită bancnota de o sută de euro și nici măcar nu era tipărită pe ambele părți. Casierița, care se vede că era obișnuită să vadă asta zilnic, nu se tulbură prea mult.

– Ce faceți, doamnă? Schimbați sau nu schimbați?

– Ah, da, răspunse tulburată Eleonora. O sută de euro, vă rog. Mă scuzați. M-au păcălit. Chiar acum m-a păcălit un bărbat. Am vrut să schimb la el și mi-a înlocuit bancnota mea. Vă jur că am avut o bancnotă de o sută de euro. Dar tocmai venise polițistul și m-am speriat. Vă rog mai repede, doamnă, că poate îl mai reține încă polițistul. Poate încă mai reușesc să-mi recuperez banii?

– Sigur, pufni în rîs casierița. E acela polițist cum îs și eu balerină. Dumneata de cînd nu ai mai fost în Moldova?

– De paisprezece ani…

– Se vede. Hai, o zi bună. Linge-te pe bot de bani. Data viitoare, să fii mai atentă.

Zăpăcită și supărată de pierderea banilor, Eleonora își cumpără bilet și merse la peronul de unde pleacă autobuzele la Ocnița. Același autobuz și același șofer o așteptau ca și în copilărie. Lumea se înghesuia la ușă cu sacoșe de rafie pline de cumpărături. Care își cumpărase ligheane de plastic, care găleți, seturi de farfurii ieftine, mături, șlapi și galoși. Dacă tot au venit pînă la Chișinău, nu se întorc cu mîna goală, că aici totul e mai ieftin. Înainte de a se porni, șoferul opri muzica și se ridică în picioare.

– Vă rog să nu mîncați semințe! La cine o să găsesc la scaun măcar o singură coajă de semințe, îl pun să spele tot autobuzul. Ne-am înețeles?

– Da, a răspuns cineva de pe o banchetă din spate.

– Încă o dată, că n-am auzit. Ne-am înțeles sau nu?

– Daaaaaa!, au răspuns cu toții în cor, ca niște copiii de grădiniță.

– Iaca amu putem porni.

Îndată, motorul porni, umplînd salonul cu miros de motorină arsă. Căldura grozavă amestecată cu sudoarea ce ieșea din cele peste șaizeci de trupuri de toate vîrstele se risipi puțin cînd aerul de afară pătrunse prin capacul deschis. Pe culuarul dintre cele două rînduri de scaune, care în mod normal trebuie să fie liber, oamenii erau așezați pe găleți sau pe scînduri oferite de șofer. Prețul biletului era același pentru toată lumea, de aceea trebuia să ai noroc să prinzi un loc pe scaun. Nu știu de ce, dar moldovenii au obiceiul să izbucnească în rîs și să chiuie cînd se pornesc din loc. După ce rîsetele, chiotele și glumele porcoase s-au liniștit, șoferul puse o casetă cu muzică rusească. Îndată toți au tăcut din gură și au început să scoată de prin sacoșe bucăți de salam ieftin cu pîine, plăcinte cumpărate în grabă de pe peron, brînză, ceapă, șolduri de găini americane și au început să mănînce. După șocul cu escrocul, Eleonora se gîndea acum cu groază la faptul că are de mers peste două sute de kilometri pînă acasă și va petrece cel puțin opt ore în acest autobuz, asta în cazul în care nu se strică pe drum.

Banchetele erau toate pline de găuri, de parcă sute de șoareci și-ar fi făcut drum prin ele. Au rămas neschimbate de treizeci de ani. Probabil copiii de azi nu le mai știu povestea, dar toate acele găuri erau făcute de copiii care veneau cu părinții la oraș. Ei rupeau cu degetele lor subțiri dermantina de pe banchete și scoteau de acolo bucăți mici de burete. Cînd nimeni nu-i observa, copiii aruncau unul în altul cu bucățele de burete și chicoteau în pumni.

Eleonora alunecă pe albia timpului și își aminti cum mergea cu mama la Chișinău. De regulă, se strîngeau cîteva femei și mergeau odată, ca să nu se rătăcească, ziceau ele. Era una Ileana care știa orașul și le ducea peste tot. Această călătorie la Chișinău se întîmpla întotdeauna vara, la sfîrșitul lunii august și era un adevărat eveniment. Un fel de vacanță la oraș, de care se bucurau în deosebi copiii. Fiecare femeie își lua, bine-nțeles și odrasla ca să-i cumpere haine noi și cele trebuitoare pentru școală. Copiii mîncau înghețată, își cumpărau abțibilduri și beau limonadă de la tonomat. La gară, în piață, la cinematograf și peste tot unde era îmbulzeală de lume, Uniunea Sovietică a avut grijă să pună tonomate cu limonadă și apă minerală. Punctul de atracție nu era limonada și apa în sine, ci faptul că începeau să curgă singure în pahar după ce aruncai moneda. Pentru limonadă se arunca o monedă de trei copeici, iar pentru apă simplă, o copeică. Se bea apa cu un singur pahar mare de sticlă. Acest pahar putea fi spălat cu o șmecherie pe care o avea tonomatul. Trebuia doar să întorci paharul cu fundul în sus și să-l apeși într-o cavitate din care îndată începea să țîșnească apă. Această țijîietoare de apă era o distracție nemaipomenită pentru copii și ei se jucau la tonomate pînă cînd erau observați și alungați cu strigăte de genul ”fugiți de acolo, că vă rup urechile!” sau ”fugiți de acolo, măgarilor!”

Oboseala o răpuse pe Eleonora și ea adormi. Alături dormea o bătrînă care își desfăcu basmaua pentru a se răcori. În difuzor răsunau niște acorduri triste și o voce răgușită cînta în rusește ceva de dor de mamă. Șoferul fuma și o boare de tutun ajunse pînă la Eleonora. Prin vis, ea își văzu tatăl acscuțind un ferestrău pe prispă. Se furișă pe lîngă el și fugi în drum, bucuroasă că a scăpat neobservată. De acolo, ea a fugit repede prin livadă la rîpă, unde și-a băgat pioarele goale în apa rece. Îndată la suprafață a ieșit o floare mare de nisip care, rotindu-se, s-a risipit pînă cînd apa s-a limpezit la loc.

https://savatie.wordpress.com/2013/09/24/invataturile-unei-prostituate-batrine-catre-fiul-sau-handicapat-fragment-de-roman-capitolul-12/