CrestinOrtodox.ro 12-06-2015

Cum se biruie răspândirea minţii pricinuită de demoni? La această întrebare Sfântul Vasile cel Mare răspunde astfel: „Când diavolul începe să rânduiască vicleşugurile sale şi când se sileşte să aducă în cel ce se linişteşte şi petrece în tăcere, în liniştea sufletului său, gândurile sale precum săgeţile aprinse, căutând pe neaşteptate să-l înfierbânte şi să nască în el amintiri neîncetate şi obişnuinţă către acelea care cândva l-au atras, atunci cu bărbăţie şi cu luarea-aminte încordată trebuie să îndepărtăm asemenea atacuri. Cu cât mai multă luare-aminte şi veghere a trupului se cer nevoitorului pe cât este el aplecat de loviturile asaltatorului.

In acelaşi duh scrie şi Sfântul Nil Sinaitul: „Diavolul zavistuieşte pe omul care se roagă şi întrebuinţează orice viclenii ca să tulbure prin aceasta luarea lui aminte. El neîncetat naşte în amintirea lui gânduri despre felurite lucruri iar prin trup pune în mişcare toate patimile ca să împiedice nevoinţa rugăciunii şi înălţarea la Dumnezeu."

Examinând strategia puterilor întunecate, Sfântul Nil Sinaitul lămureşte: „Când demonii văd că mintea cuiva are osârdie şi râvnă să se roage aşa cum trebuie, ei aduc gânduri despre ceva, de care, chipurile, ar avea nevoie şi aduc patima. Nu mult după aceasta, ei trezesc amintirea despre acelaşi lucru, aducând în minte cugetarea la el. Astfel, neaflând o rezolvare a ispitei, vin dosădirea şi scârba. După aceasta, când osârdnicul râvnitor al rugăciunii începe să se roage din nou, el îşi aduce aminte de cele cugetate şi de dezlegarea la care în zadar a aspirat. Aceasta o săvârşesc demonii ca să facă rugăciunea fără roadă. Ca să se înlăture o asemenea primejdie, Sfântul Nil sfătuieşte: „Nevoieşte-te să faci mintea ta surdă şi mută (la insuflările diavoleşti - n.n.) şi atunci vei putea să te rogi aşa cum se cuvine."

In cele din urmă, Sfântul Nil descrie răutatea diavolului împotriva râvnitorilor nevoinţei astfel: „După ce întrebuinţează multe viclenii şi nu izbândeşte să împiedice rugăciunea cea cu osârdie, preavicleanul demon îşi slăbeşte asalturile, iar când cel care se roagă uită rugăciunea sa, el se răzbună. Ori îi înfierbântă mânia cu care nimiceşte acea minunată dispoziţie care se dobândeşte prin rugăciune, ori înfierbântă cu o oarecare patimă dobitocească şi astfel îşi bate joc de mintea lui"... „Orice luptă pe care o duc împotriva noastră duhurile necurate se dă nu pentru altceva, ci pentru rugăciunea cea duhovnicească. Pentru că aceasta e lucrare potrivnică lor şi de nerăbdat, iar pentru noi e de folos şi mântuitoare. Pentru ce demonii doresc să trezească în noi patimi precum: plăcerea pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, reaua amintire şi altele? - Ca să îngreuneze mintea prin acestea şi să nu ne putem ruga aşa cum se cuvine. Căci patimile firii noastre neînţelepte, începând sa se arate, nu îngăduie minţii să lucreze cu înţelepciune."

Toate aceste observaţii l-au condus pe Sfântul Nil până la următoarea concluzie duhovnicească: „După ce te-ai rugat aşa cum se cuvine, aşteaptă ceea ce nu se cuvine şi stai bărbăteşte păzindu-ţi roadă ta. Incă de la început aceasta îţi este sarcina. Să lucrezi şi să păzeşti (v. Fac. 2, 15). Pentru aceasta, lucrând (asupra rugăciunii), să nu laşi fără pază pe acelea pe care le-ai dobândit cu trudă. Altfel nu vei avea nici un folos din rugăciune."

In general, Sfinţii Părinţi sfătuiesc: când simţi în timpul rugăciunii că răspândirea ta, cât şi mişcările trupeşti şi preaputernice ale gândurilor păcătoase vin nu din grija de multe a sufletului tău, ci din zavistia demonilor, să nu te descurajezi şi să nu încetezi să te rogi! Dimpotrivă, sporeşte luarea-aminte în rugăciune, săvârşeşte lucrarea ta binecuvântată, însă păzeşte şi cele dobândite! Smereşte inima ta în convorbirea cu Dumnezeu, satură-te cu hrana părtăşiei cu Dumnezeu si nu-ţi întoarce luarea-aminte către demoni! Când te rogi cu osârdie, ei nu pot să se apropie de tine, deoarece pentru aceştia e de nerăbdat focul rugăciunii. Ia aminte doar la una - tu însuţi să nu-ţi pricinuieşti răspândirea ta. Căci răspândirea adusă de tine îţi va pricinui mult mai mari rele decât răspândirea venită de la demoni.
Semn sigur în această privinţă - că răspândirea ta este pricinuită de demoni şi nu vine de la tine - este neînvoirea ta cu gândurile care se împrăştie. Semn despre aceasta este încă lupta ta hotărâtă împotriva răspândirii gândurilor. Semn despre aceasta este şi durerea ta, faptul că scârbeşti prin rugăciunea ta necurată pe Dumnezeu. Demonii se năpustesc asupra ta, însă ei nu pot să rămână până la sfârşitul rugăciunii osârdnice celei împotrivi-toare din partea ta. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Dacă tu te rogi neîncetat împăratului celui ceresc împotriva duşmanilor sufletului care se năpustesc asupra ta...îndrăzneşte! Nu-ţi va trebui prea multă nevoinţă. Vrăjmaşii tăi îndată se vor îndepărta de la tine pentru că aceste duhuri necurate nu doresc să primeşti prin rugăciune cu nunile luptei împotriva lor. Arşi de aceste rugăciuni ca de foc, ei vor fugi de la tine."

Astfel, plăcuţii lui Dumnezeu au biruit răspândirea gândurilor. Tot astfel şi noi, asemănându-ne lor, să dobândim biruinţe în lupta pentru rugăciune cu mintea adunată.

ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV
CĂLĂUZA RUGĂTORULUI ORTODOX, EDITURA SOPHIA