Marius Munteanu 29-05-2015

Gândul de a mă face preot mi s-a întipărit în minte de mic copil. Printre jocurile noastre copilăreşti intrau şi lucruri bisericeşti: botez, înmormântare, parastase, făcute după imaginaţia noastră de copii. Părinţii şi mai ales bunicii ne certau adeseori pentru lucrul acesta, spunându-ne că nu e bine ceea ce facem - socotind ei, oameni maturi, că ar fi o profanare a lucrurilor bisericeşti. Mai primeam şi bătaie pentru lucrul acesta. Uneori părinţii şi bunicii ne întrebau ce vrem să ne facem când suntem mari. Eu spuneam: „Mă fac călugăr!", deoarece pe vremea aceea (1955-1960) veneau la noi în sat părinţii de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a oficia taina Sfântului Maslu. Imi plăcea cum erau îmbrăcaţi şi slujba pe care o făceau! La acest răspuns bunica îmi spunea: „Tute faci zmeu (d...)! Călugării sunt oameni buni şi cuminţi, nu ca tine zburdalnic şi neastâmpărat!" Anii au trecut. La terminarea liceului mi-am pus întrebarea: „Acum încotro?". Un consătean de-al meu, Romul Joantă, care era mai mare cu un an decât mine, după un an de facultate la Braşov s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu, cu gândul de a se face preot. Intâmplarea a făcut ca în primăvara anului 1973 să vină în satul nostru Boholţ un grup de studenţi teologi, între care se afla şi Ilie Dan Ciobotea, astăzi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Am mers duminica la biserica din sat, unde domnul Ilie Dan Ciobotea a ţinut o frumoasă predică. După slujba din biserică, am fost invitat şi eu ca, împreună cu aceşti studenţi, să servim prânzul la familia prietenului meu Romul Joantă. In timpul mesei venise vorba de una şi de alta. La un moment dat, domnul Ilie Dan Ciobotea a intrat în discuţie cu mine şi m-a întrebat unde lucrez, cu ce mă ocup şi ce şcoală am terminat. Apoi mi-a zis: „Nu ţi-ar plăcea să te faci preot?". Eu am răspuns „Ba da, dar nu ştiu dacă voi fi pregătit din punct de vedere intelectual pentru lucrul acesta..." Ştiam de la prietenul meu Romul că trebuie să susţii examen la limba latină şi greacă, precum şi la unele discipline cu specific teologic şi bisericesc, pe care eu nu le făcusem în liceu. El îmi răspunde: „în timpul vacanţei de vară, Romică se va ocupa de tine, iar la toamnă te prezinţi la examenul de admitere la Sibiu." Incântat de spusele lui şi nădăjduind în ajutorul lui Romică, m-am apucat de învăţat. Imi aduc cu drag aminte cum învăţam latina şi greaca împreună cu el, păzind porcii şi vitele familiei. (Era obiceiul în satul nostru ca, dimineaţa şi seara, aproape fiecare familie să iasă cu animalele din cuprinsul gospodăriei pe izlazul satului, pentru a se hrăni mai bine.

Am intrat la Teologie! De la cursurile de teologie am înţeles că preoţia nu este o meserie, ci este o misiune. Părintele profesor Ioan Ică care ne preda îndrumări Misionare mereu ne spunea: „Preoţia este o misiune dumnezeiască, preotul este un ambasador al lui Dumnezeu trimis să facă lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor!". Au fost şi momente când mi-am pus întrebarea: „Sunt eu oare vrednic de o asemenea misiune?". Am ajuns în anul IV şi a trebuit să-mi pregătesc lucrarea de licenţă. Mi-a plăcut foarte mult latura liturgic-pastorală. La început mi-am ales ca temă: Desăvârşirea religios-morală a credincioşilor prin Sfintele Taine. Părintele profesor Ioan Zăgrean, titularul catedrei de Teologie Morală, mi-a spus că e o temă prea generală. El m-a îndrumat să iau legătura cu Părintele profesor Alexandru Moisiu, titularul catedrei de Teologie Liturgică şi Pastorală, şi să-mi aleg o temă mai specială în legătură cu pastoraţia credincioşilor. Aşa am ajuns să mă decid asupra subiectului: Pastoraţia individuală a credincioşilor. Am trecut cu bine la examenul de licenţă. Urma să mă pregătesc pentru hirotonirea întru preot.

In timpul anilor de studiu mă tot gândeam la călugărie. Lucrul acesta se datora şi influenţei pe care Părintele profesor Teodor Bodogae - profesor la catedra de Bizantinologie - o avea asupra noastră. Ne vorbea cu atâta patos despre rolul monahismului în perioada Imperiului Bizantin, încât uneori aveai impresia că plânge, el de fapt trăind ceea ce ne preda. M-am hotărât pentru hirotonia ca preot celib, lucru cu care părinţii mei nu erau de acord. O oarecare influenţă a avut şi prietenul meu Romul Joantă, care la terminarea Teologiei a fost hirotonit preot celib la parohia Pojorta, Protopopiatul Făgăraş. Aşa am ajuns, după unele peripeţii, să fiu hirotonit preot la parohia Buneşti, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov.

Lucrarea preotului în mijlocul credincioşilor m-a preocupat mult în timpul studenţiei. Am început să citesc, aproape cu regularitate, Noul Testament. Am rămas profund afectat, dar şi impresionat, de cuvintele Sf. Ap. Pavel care spune cu referire la lucrarea pastorală a preotului: „ Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi preoţi (episcopi), ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei" (F.Ap.20, 28-30).

Aşa am început să-mi consider lucrarea preoţească cu multă seriozitate, chiar dacă nu întotdeauna am fost la înălţimea misiunii dumnezeieşti a preoţiei. Am început preoţia cu aceste gânduri.

O greutate, cel puţin laînceputul activităţii mele ca preot, a fost pregătirea pentru predică şi cateheză. Noi am fost peste 200 de studenţi în an. Am reuşit să alcătuiesc o predică şi o cateheză în timpul Teologiei, pe care nici nu le-am rostit, ci au fost date asistentului de la catedra de Omiletică-Catehetică, domnul Sebastian Şebu.

La parohie, însă, trebuia să rostesc predică sau un cuvânt de învăţătură în fiecare duminică şi sărbătoare. Nu aveam experienţă în această privinţă. Nu ştiam de unde să încep şi cu ce să sfârşesc. Am început să-mi alcătuiesc predicile după Cazanie sau inspirându-mă din anumite cărţi de predici şi cateheze. Uneori chiar le copiam pe acestea.

Limbajul folosit era destul de pretenţios şi nu prea era înţeles de credincioşi. Odată, o credincioasă mi-a spus: „Părinte vorbeşti prea pe domneşte şi noi nu prea înţelegem ce vrei să ne spui. Vorbeşte-ne pe înţelesul nostru!" Atunci mi-am dat seama de nişte cuvinte ale Părintelui profesor Ioan Ică, care adeseori, ne spunea aşa: „In predicile voastre trebuie să vă coborâţi la nivelul de percepere al credincioşilor, altfel ei nu vă înţeleg!" Şi tot el spunea: „Să ştiţi că nu este lucru uşor ca de la nivelul academic al studierii teologiei sa te cobori la nivelul de înţelegere al credincioşilor!". Aşa am început să mă chinui la alcătuirea predicilor şi cuvântărilor ţinute la parohia Buneşti, timp de aproape 8 ani de zile.

In anul 1986, am fost transferat la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus. Aici era o rânduială în ceea ce priveşte rostirea predici lor.

Preoţii care erau de rând - câte o săptămână - la săvârşirea sfintelor slujbe trebuiau să rostească şi predica de duminică sau sărbătoare. Unii se sfiau şi atunci era la îndemână părintele Teofil Părăian. Fiind prieten apropiat cu el, părintele îmi făcea mereu observaţii cu privire la felul cum trebuie să slujesc şi să rostesc predica. La un moment dat, chiar m-am supărat, fără să i-o spun, crezând că are ceva cu mine! Dar nu a fost aşa. Părintele era un om sincer şi dornic de a ajuta în înaintarea spre bine a orişicui. El îmi spunea că trebuie să fiu atent cu slujirea preoţească, deoarece la mănăstire vin fel şi fel de oameni, unii cu o oarecare pregătire intelectuală, că nu trebuie să fim indiferenţi faţă de lucrarea preoţească. Aşa i-am cerut sfatul! I-am spus părintelui că eu la parohie îmi scriam predicile, le citeam de două trei ori la oficiul parohial, apoi le citeam în faţa credincioşilor. Aveam o oarecare emoţie! Părintele m-a îndrumat, spunându-mi că ar fi bine să-mi scriu pe un bileţel ideile principale ale predicii, să mă obişnuiesc cu acest fel de rostire, pentru ca în viitor, făcându-mi un plan mental, să le rostesc liber. Mi-a prins bine îndemnul acesta, ajungând ca în ultimii ani petrecuţi la Mănăstirea Brâncoveanu să rostesc liber majoritatea predicilor.

Am ajuns în anul 1997 la Caransebeş, ca slujitor la catedrala episcopală, profesor şi duhovnic la Seminarul Teologic „Ioan Popasu" din localitate. In cadrul orelor de „Spiritualitate şi formare duhovnicească ", împreună cu elevii seminarişti, am căutat ca, în săptămâna când se prăznuia o sărbătoare, să aprofundam semnificaţia duhovnicească a evenimentului prăznuit. Le spuneam elevilor că praznicele împărăteşti şi sărbătorile închinate sfinţilor nu sunt numai nişte momente de aducere aminte a unor evenimente petrecute în istoria mântuirii omului din robia păcatului, ci ele sunt şi nişte momente de trăire duhovnicească în duhul lui Dumnezeu, cu ajutorului harului divin. în programa analitică a disciplinei de „ Spiritualitate şi formare duhovnicească ", la nivelul fiecărui an (5 ani) erau prevăzute anumite teme care trebuiau aprofundate şi dezbătute împreună cu elevii seminarişti. Aşa s-a ajuns ca, pe parcursul celor 10 ani de activitate pastorală şi didactică la Caransebeş, multe din aceste cuvântări să devină lecţii (meditaţii, reflexii) spre folosul duhovnicesc al elevilor. Toate aceste cuvântări au fost rostite şi la Catedrala Episcopală din Caransebeş şi la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului, eu având şi ascultarea de exarh al mănăstirilor. Pe parcursul anilor de activitate pastorală, mi-am dat seama că mulţi credincioşi nu cunosc cum se cuvine nici istoricul sărbătorilor şi al praznicelor împărăteşti şi nici semnificaţia lor duhovnicească. Aşa mi s-a întipărit gândul că poate ar fi bine să le adun şi să fie publicate sub denumirea de „Călătorie spre împărăţia lui Dumnezeu", în înţelesul că fiecare credincios trebuie să aibă în vederea îmbunătăţirea vieţii sale religios-morale şi dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu, pe parcursul anilor dăruiţi de Dumnezeu. într-o primă fază ele au fost publicate în ziarul Timpul, cotidian al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din Reşiţa, în cadrul rubricii „ Ecumenica " - numită aşa deoarece în cuprinsul ei erau publicate şi articole ale altor culte creştine (romano-catolic, protestant, greco-catolic etc).

Fiecare cuvântare este structurată în trei părţi: prima parte se referă la istoricul sărbătorii; a doua parte se referă la semnificaţia duhovnicească, iar cea de-a treia parte cuprinde un scurt mesaj pentru credincioşii de astăzi. In prezentarea cuvântărilor m-am folosit, adeseori, de unele texte cuprinse în rânduiala sfintelor slujbe, care erau oarecum cunoscute de credincioşii care participă la aceste slujbe. Limbajul folosit este accesibil tuturor credincioşilor. înaintea fiecărei sărbătoare am aşezat o icoană, care să-l ajute pe cititor să-şi facă o imagine generală asupra conţinutului cuvântării, socotind că în felul acesta va fi mai uşor de asimilat ceea ce doresc să comunic.

Această carte dorim să fie un „ghid duhovnicesc" pentru credincioşi, pentru elevii seminarişti şi pentru preoţi în lucrarea duhovnicească de îndrumare a credincioşilor pe cărările mântuirii şi dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu, despre care Apostolul Pavel spune: „Impărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (Rom. 14,17).

Mulţumesc tuturor care m-au sprijinit în alcătuirea acestei cărţi, şi nu în ultimul rând Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopului Caransebeşului, cu binecuvântarea căruia apare această carte.

Pe cei care vor citi îi rog să mă ierte pentru eventualele neajunsuri.

Părintele Visarion Joantă