×
Cuvinte de aur. Nunta, familia si problemele lor. Vol. III - Carti.Crestinortodox.ro
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • Marius Cernea 03-05-2015
    5 din 5 stele
    Cuvinte de aur

    Foametea duhovnicească
    Spune-mi, iubite frate, dacă l-ai vedea pe copilul tău că se topeşte de foame, oare ai răbda să-l treci cu vederea şi n-ai suferi toate încât să pui capăt foametei lui? Deci, văzându-l că se pierde prin lipsa mâncării, nu-l vei trece cu vederea, însă acum când se pierde din lipsa învăţăturii dumnezeieşti, te înduri să-l treci cu vederea? Dar cum vei fi vrednic să te numeşti părinte? Pentru că, într-adevăr, foamea sufletească este mai în-fricoşătoare decât foametea trupească, de vreme ce se încheie cu o moarte mult mai adâncă, şi de aceea, de ea trebuie să ne îngrijim mai mult. Pentru că şi Scriptura spune: „Pe copiii voştri creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului" (Efeseni 6, 4). Aceasta este grija cea mai bună a părinţilor, aceasta este tutela cea mai adevărată a lor. Pentru că eu astfel înţeleg rudenia după fire, dacă arată grijă mai mare pentru cele duhovniceşti (Despre neţinerea sub tăcere a celor propovăduite, E.P.E. 26, 320-322, P.G. 51,100-101).

    Părinţii ucigaşi de copii
    Să cercetăm ceea ce Pavel a spus mai înainte: „Daca are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii" (1 Timotei) prin creştere de copii nu se referă la ceea ce cred mulţi/ adică să nu-i neglijeze pe copiii ei când mor de foame. Pentru că nici nevoia firii nu lasă vreodată să fie trecuţi cu vederea copiii şi prin urmare, nu este nevoie pentru acestea de porunci şi legi ca femeile văduve să-i hrănească pe copiii lor. Aici este vorba despre grija pentru virtute, despre creşterea în evlavie, pentru că cele care nu-i educă astfel sunt mai degrabă ucigaşe de copii decât mame. Şi acestea nu le spun doar despre femei, ci şi despre bărbaţi, pentru că şi mulţi părinţi, în nenumărate rânduri fac şi încearcă totul ca fiul lor să primească un cal frumos, o casă strălucitoare şi un ogor scump, însă nu fac absolut nimic ca să se bucure de un suflet frumos şi de dispoziţie pentru evlavie.

    Urmările nepăsării şi consecinţele educaţiei bune
    Şi nepăsarea este cea care răstoarnă întreaga lume, adică faptul că-i neglijăm pe copiii noştri. Cu siguranţă că ne îngrijim de averile lor, însă ne arătăm nepăsători faţă de sufletele lor, împlinind lucrul care înseamnă cea mai rea nesăbuinţă. Pentru că averile, chiar dacă sunt multe şi scumpe, însă când nu este însemnat cel care poate să le stăpânească cu virtute, toate se vor strica şi se vor pierde odată cu el, şi îi vor aduce agubă celui care le deţine. Dacă sufletul devine viteaz şi virtuos, chiar dacă nu există nimic în casă, pe toate va putea să le dobândească cu uşurinţă.

    Care este bogăţia de neînlocuit?
    Prin urmare, trebuie să cercetăm nu cum îi vom face bogaţi în aur şi în argint şi în celelalte lucruri asemănătoare pe copiii noştri, ci cum vor deveni mai bogaţi decât toţi în evlavie, în cucernicie, în dobândirea virtuţii, cum să nu aibă nevoie de multe, cum să nu fie stăpâniţi de grijile vieţii şi de poftele tinereţii. Trebuie încă în mod sistematic să-i cercetăm când vin şi când ies din casă, unde îşi petrec vremea, ce prieteni au, ştiind că atunci când neglijăm acestea, nu vom avea nicio iertare de la Dumnezeu.

    Apologie pentru nepăsarea faţă de creşterea cea bună
    Dacă suntem traşi la răspundere pentru apărarea altora - pentru că Scriptura zice: „Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (1 Corinteni 10,24) - nu cu atât mai mult pentru grija faţă de copiii noştri? N-am pus-o, zice, în casa ta de la început? Nu te-am rânduit dascălul copilului şi ocrotitor şi tutore şi conducător? N-am pus în mâinile tale toată stăpânirea asupra lui? Ţi-am poruncit să-l creşti când era fraged şi să-l educi corect. Ce iertare poţi să ai dacă l-ai lăsat să zburde?

    Deci ce poţi să spui? Că este dificil şi sălbatic? Dar lucrurile acestea trebuia să le vezi de la început, când asculta cu râvnă şi era foarte tânăr, învăţându-l atenţie, obişnuindu-l cu cele de cuviinţă, îndreptându-l, pedepsindu-i neputinţele sufletului său. Când lucrarea era mai uşoară, atunci trebuia să smulgi buruienile! Când vârsta era mai fragedă, n-ar fi fost greu de vindecat patimile, dacă nu erau trecute cu vederea atunci când creşteau. De aceea şi Sfânta Scriptură zice: „Ai feciori? învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor" (înţelepciunea lui Isus Sirah 7,24), când educaţia lor poate fi mai uşoară.

    Dumnezeu te ajută în lucrarea creşterii de copii
    Şi Dumnezeu nu doar îţi porunceşte, ci te ajută El însuşi în lucrare. Cum şi în ce fel? Dumnezeu zice: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât" (Ieşirea 21,17) (versetul mai apare şi la început, fără notă). Vezi câtă frică a provocat copiilor? Câtă nelinişte a pus în jurul lor? Cum a făcut cu putinţă stăpânirea ta? Deci ce îndreptăţire am putea să punem înainte, când Dumnezeu, în momentul în care noi suntem ocărâţi de aceştia, nu-I e milă de viaţa lor, în timp ce noi, când Dumnezeu este ocărât de ei, nu primim nici să ne supărăm împotriva lor? Eu, zice Dumnezeu, nu ezit să-l dau morţii pe cel care îţi aduce ocări, în timp ce tu nu vrei nici măcar prin cuvinte să-l întristezi pe cel care încalcă poruncile Mele? Şi cum sunt vrednice de iertare astfel de lucruri?

    II vezi pe copil că-L oeărăşte pe Creator şi, spune-mi, nu te tulburi, nici nu te înfricoşezi şi nu-l cerţi, mai ales în momentul în care ştii că acest lucru şi Dumnezeu însuşi îl împiedică, nu pentru că-I pricinuieşte vreo pagubă - pentru că dumnezeirea nu poate fi vătămată -ci pentru propria lui mântuire? Pentru că cel care a arătat nemulţumire şi nesimţire faţă de Dumnezeu, cu mult mai mult va putea să-l jignească şi pe tatăl său, şi sufletul lui.

    Urmările creşterii celei bune
    Astfel, să nu fim nepăsători, ştiind că cei care se poartă după voia lui Dumnezeu şi în viaţa de aici vor izbândi, şi se vor umple de slavă. Pentru că toţi îl respectă şi îl cinstesc pe omul virtuos şi bun, chiar dacă este mai sărac decât toţi, aşa cum toţi îşi întorc faţa şi îl urăsc pe omul viclean şi desfrânat, chiar dacă deţine multă bogăţie. Şi nu va fi respectat doar de ceilalţi oameni, ci şi de tine, care l-ai născut, va fi mai iubit, având în afară de pricina firii şi un alt motiv ca să fie iubit, nu mai mic, anume virtutea. Şi nu va fi doar mai iubit, ci mai folositor, îngrijindu-te, slujindu-te, şi purtându-ţi de grijă la bătrâneţe. Pentru că aşa cum cei care se arată nemulţumitori faţă de Dumnezeu, îi dispreţuiesc şi pe părinţii lor, astfel şi cei care-L slujesc pe Dumnezeu, îi cinstesc îndeosebi şi pe părinţii lor.

    Deci pentru ca să reuşească şi în faţa lui Dumnezeu, şi printre oameni, făcând astfel dulce viaţa ta şi izbăvindu-te de pedeapsa viitoare, arată orice fel de grijă pentru copilul tău!

    Despre faptul că cei nepăsători faţă de copiii lor, chiar dacă în altele se arată îngăduitori şi cumpătaţi, vor suferi pentru păcatul lor pedeapsa cea mai rea, îţi voi povesti o istorie veche.

    Eli şi copiii săi
    Printre iudei era un preot îngăduitor în toate celelalte şi ducând o viaţă dreaptă, pe nume Eli. Deci acest preot Eli avea doi copii care ajunseseră în culmea răutăţii, însă nu le-a stăvilit căderea, nici nu i-a împiedicat. I-a oprit, însă nu prin asprimea şi tăria cuvenită. Pentru că în timp ce trebuia să-i biciuiască, să-i alunge din casa părintească, să se folosească de orice mod pentru îndreptare, s-a mulţumit doar cu îndemnuri şi cu sfaturi, spunându-le acestea: „Pentru ce faceţi voi asemenea lucruri? Căci aud vorbe rele despre voi, de la tot poporul Domnului. Nu, copiii mei, nu este bună vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceţi aşa, căci nu este bună vestea pe care o aud eu" (1 Regi 2, 23-24).

    Ce zici? L-au ocărât pe Domnul, şi tu îi numeşti copiii tăi? S-au arătat nepăsători faţă de Creator, şi tu îi recunoşti că sunt rudenia ta? De aceea, zice Scriptura, că nu i-a certat. Pentru că certare înseamnă nu să-i sfătuim, ci să aplicăm lovitura mai tare şi mai adâncă decât cere putrejunea rănii. Adică nu este de ajuns să le vorbim, nici doar să-i sfătuim, ci să-i înconjurăm cu multă frică, încât să oprim nepăsarea tinereţii.