CrestinOrtodox.ro 28-04-2015

Intre lumea occidentală şi cea orientală, Orientul Apropiat medieval reprezintă un ansamblu geografic complex, înzestrat cu axe de circulaţie care unesc lumi periferice. Cu ajutorul itinerarelor naturale, imperii sedentare, precum cel bizantin sau cel sasanid, au privit oarecum pasive sosirea unor popoare până atunci necunoscute sau ignorate, precum turco-mongolii, slavii, arabii, a căror instalare durabilă a modificat organizarea acestui spaţiu.

La începutul secolului al VII-lea, Bizanţul domina lumea sub toate aspectele ei. De aceea este foarte importantă cunoaşterea raporturilor lui cu restul lumii, Bizanţul influenţând cultural, politic şi social timp de aproape un mileniu un spaţiul geopolitic ce nu poate fi neglijat. Bizanţul a reprezentat o lume nouă, „ultima formă a sintezei orientale, menţinută de puternica armată a romanilor şi de sensul nemuritor al civilizaţiei greceşti". Adversarii bizantinilor au fost numeroşi. Atraşi de bogăţiile însemnate, de strălucirea cetăţii lui Constantin cel Mare, de poziţia geografică a acesteia şi de avantajele economice ce decurgeau de aici, „barbarii" au atacat de multe ori Constantinopolul. Aceştia nu se lăsau asimilaţi prin cultură, romanizaţi prin idei politice sau orientalizaţi prin port şi obiceiuri. Ei au format în vremea lui Iustinian un singur grup politic, căruia i-a fost opusă „Respublica" romană. Dintre toţi adversarii, musulmanii au fost printre cei mai de temut, lucru sesizat destul de târziu de bizantini.

Din bibliografia parcursă până acum am constatat nevoia extinderii cercetării într-un domeniu care în zilele noastre este tot mai delicat de abordat. Dificultatea intervine îndeosebi din cauza poziţiilor extremiste ale islamului, precum şi din contrastele interne ale celor două lumi: contrastul dintre Imperiul bizantin şi Imperiul persan sau lumea musulmană. Diferenţe însemnate au existat între malurile Dunării şi între frontierele orientale ale Asiei Mici pentru Bizanţ, între Spania şi Asia Centrală pentru lumea musulmană, precum şi între Mesopotamia bizantină şi Mesopotamia arabă. Pe plan politic, Imperiul bizantin a cunoscut o indiscutabilă unitate, în timp ce lumea musulmană s-a confruntat cu o serie de particularisme regionale, care au accentuat divizările de ordin religios.

Diversităţilor interne ale Orientului Apropiat Ii se adaugă cele din ţările învecinate: ele au influenţat în mod direct acest spaţiu geopolitic al Evului Mediu, prin schimburile religioase şi comerciale. Principala eroare care trebuie evitată este însă generalizarea, care poate fi exclusă prin efortul de a sesiza această surprinzătoare diversitate.

Spre deosebire de creştinii din Occident, cei de la Bizanţ cunoşteau multe lucruri despre islam. Acest demers a reprezentat în Evul Mediu o şansă, evitând persecuţiile majore, precum şi expulzările de o parte şi de alta unei frontiere deschisă osmozelor, dar în care cele două părţi nu şi-au dorit cu adevărat unitatea. In plus, după cruciada a IV-a, între Bizanţ şi lumea islamică a existat un amestec de complicitate şi adversitate, care poate descifra o parte a situaţiei existente în Palestina, Bosnia sau Kosovo. Istoria este în măsură să explice naşterea atâtor anatagonisme, redevenite actuale în diferite regiuni ale lumii. Cartea de faţă încearcă să trateze, pe de o parte, câteva aspecte ale relaţiilor Imperiului bizantine cu creştinii din Occident, iar pe de altă parte, să facă referire la noul context geopolitic din Orient. Am ales această zonă de cercetare în contextul în care istoria medievală a Orientului Apropiat este uneori derutantă şi complexă. Pentru un membru al Bisericii Ortodoxe Române, subiectul este nou, mai ales că este vorba de popoare puţin cunoscute, a căror istorie trecută şi recentă riscă să fie practic ignorată. De aceea, putem spune că am întâmpinat unele dificultăţi: o anumită dezrădăcinare, diversitatea problemelor, cauzată de contrastul dintre Imperiul bizantin creştin şi Imperiul persan, apoi lumea musulmană, lipsa unui număr însemnat de lucrări ştiinţifice. De aici, emiterea unor ipoteze, a unor probleme sugerate şi nu întotdeauna rezolvate. Cu toate acestea, am dorit să subliniem, dincolo de războaiele sângeroase, care i-au avut în prim-plan atât pe creştini, cât si ne musulmani, că au existat şi factori de coeziune, precum credinţa creştină, care i-a animat atât pe bizantini, cât şi pe occidentali la frecvente schimburi de tip cultural sau comercial.

Cartea de faţă conţine şi o parte din prelegerile pe care le-am susţinut în cadrul studiilor de masterat, precum şi anumite contribuţii ale participanţilor la acest curs, pe care le apreciez în mod public. De asemenea, am căutat ca textul să fie clar şi bine structurat, din care să nu lipsească câteva hărţi, adnotări marginale comportând elemente de vocabular istoric, repere cronologice pentru perioada tratată şi o bibliografie, care merită a fi aprofundată. Demersul a fost posibil prin încurajările şi sprijinul permanent al soţiei mele Carmen Băbuş, cât şi prin îngăduinţa copiilor mei Andrei şi Mikael, cărora le mulţumesc şi le sunt recunoscător.
Această carte se doreşte a fi şi un popas aniversar, cinstind 120 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, 80 de ani de la ridicarea ei la rangul de Patriarhie şi, mai ales, 90 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.