„Am avut mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi de aici am primit putere să mă lupt pentru ceea ce am socotit eu că îmi este de trebuinţă în viaţă. [...] în viaţa mea am căzut adesea, dar după aceea m'am ridicat şi m'am luptat, am înţeles că viaţa este o luptă şi că aici, pe pământ, omul nu are linişte."
Aceste cuvinte, cel mai probabil rostire/scriere autentică a Părintelui Kalist (1896-1991), parte dintr-un testament spiritual al său, cuprins în partea finală a cărţii de faţă, sintetizează cel mai bine conţinutul şi rostul ei. Deşi redactată la persoana întâi singular în întregime, ea nu se încadrează în tiparul autobiografiilor, ci în cel al romanelor cu elemente biografice.
Autorul - un laic Sârb - şi-a întocmit scrierea pe multe mărturisiri personale ale Părintelui, pe care l-a cunoscut îndeaproape. De altfel, este uşor de remarcat acest lucru în iconomia textului, anume faptul că stilul monahicesc al Părintelui - cum se poate uşor identifica în fraza mai sus citată - diferă de stilul laic al autorului cărţii. De asemenea, modul cum au fost preluate şi redate în scris relatările Părintelui celui ce „de mic a fost mândru şi încăpăţânat" trădează nu arareori stângăcia dogmatică a autorului, străin de profunzimile învăţăturii de credinţă Ortodoxă, fascinat însă de personalitatea Părintelui Kalist.
Aşa fiind, cititorul nu poate confunda romanul cu o autobiografie duhovnicească, dimpotrivă, are nevoie a citi cu discernământul cuvenit anumite pasaje ale cărţii, poate nu întocmai fidele stilului duhovnicesc în care au fost relatate de către Părintele Kalist, ci mai degrabă îmbrăcate în stil propriu autorului. Dincolo de unele aspecte discutabile ale scrierii, esenţial rămâne duhul Creştin realist al cărţii, de care se poate folosi orice cititor al ei. Nu puţine dintre „păţaniile" Părintelui Kalist - pentru unii scandaloase, cu siguranţă - sânt uşor de comparat cu întâmplări relatate în Patericul Egiptean sau în vieţi sau scrieri ale marilor Părinţi ai Bisericii, mai vechi şi mai noi. în esenţă, viaţa Creştină autentică, inclusiv cea monahală, se trăieşte şi astăzi în aceeaşi vâltoare a lumii, ca şi odinioară, cu suişuri şi coborâşuri, printre meandrele istoriei. Dumnezeu ajută fiecăruia dintre căutătorii Săi sinceri, prin mijloacele şi metodele de El voite: unora le trimite povăţuitori iscusiţi şi încercaţi, pe alţii „îi aşează" în împrejurări excepţionale, care să-i salveze sufleteşte, altora - îndeosebi celor ce au a trece prin foarte mari primejdii - le îngăduie vise ori chiar vedenii, pentru a le „îndulci" ispitele ce-i aşteaptă. Iar trăitori Creştini autentici pot fi deopotrivă cei „cuminţi şi ascultători," ca şi „rebelii încăpăţânaţi," care, dacă sânt sinceri în căutările lor, îşi găsesc liniştea firii lor în Hristos, deşi cu preţul multor zbuciumări.
Creştinul înţelept învaţă asta de la cei dinainte, şi pe astfel de învăţătură îşi croieşte drumul său lucrător de mântuire în contextul istoric-social în care i s'a rânduit să se nască şi să trăiască, fără poticneli insurmontabile, de vreme ce la cârma vieţii lui este Hristos Cel răstignit şi înviat. Iar când Mântuitorul Iisus Hristos le rânduieşte „rebelilor" şi povăţuitori profund trăitori, înţelepţi şi răbdători, aşa cum i l-a rânduit Părintelui Kalist pe Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, crucea lor întru Hristos devine mult mai uşoară. Părintele Kalist a trăit şi şi-a lucrat mântuirea într-un context istoric foarte complex şi zbuciumat şi în stilul său nu tocmai liniştit, conform trăsăturilor personalităţii sale. Sinceritatea lui debordantă în credinta, ca si revolta, asumarea firii sale mandre si incapatanate, confera „povestirii” prospetime si realism, autenticitate, induce optimism caracterelor mai putin domoale, pentru ca, desi Mantuitorul l-a iubit pe feciorelnicul si ascultatorul Evanghelist Ioan, nici pe navalnicul Apostol Petru nu l-a dispretuit.
Redactia
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
„Am avut mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi de aici am primit putere să mă lupt pentru ceea ce am socotit eu că îmi este de trebuinţă în viaţă. [...] în viaţa mea am căzut adesea, dar după aceea m'am ridicat şi m'am luptat, am înţeles că viaţa este o luptă şi că aici, pe pământ, omul nu are linişte."
Aceste cuvinte, cel mai probabil rostire/scriere autentică a Părintelui Kalist (1896-1991), parte dintr-un testament spiritual al său, cuprins în partea finală a cărţii de faţă, sintetizează cel mai bine conţinutul şi rostul ei. Deşi redactată la persoana întâi singular în întregime, ea nu se încadrează în tiparul autobiografiilor, ci în cel al romanelor cu elemente biografice.
Autorul - un laic Sârb - şi-a întocmit scrierea pe multe mărturisiri personale ale Părintelui, pe care l-a cunoscut îndeaproape. De altfel, este uşor de remarcat acest lucru în iconomia textului, anume faptul că stilul monahicesc al Părintelui - cum se poate uşor identifica în fraza mai sus citată - diferă de stilul laic al autorului cărţii. De asemenea, modul cum au fost preluate şi redate în scris relatările Părintelui celui ce „de mic a fost mândru şi încăpăţânat" trădează nu arareori stângăcia dogmatică a autorului, străin de profunzimile învăţăturii de credinţă Ortodoxă, fascinat însă de personalitatea Părintelui Kalist.
Aşa fiind, cititorul nu poate confunda romanul cu o autobiografie duhovnicească, dimpotrivă, are nevoie a citi cu discernământul cuvenit anumite pasaje ale cărţii, poate nu întocmai fidele stilului duhovnicesc în care au fost relatate de către Părintele Kalist, ci mai degrabă îmbrăcate în stil propriu autorului. Dincolo de unele aspecte discutabile ale scrierii, esenţial rămâne duhul Creştin realist al cărţii, de care se poate folosi orice cititor al ei. Nu puţine dintre „păţaniile" Părintelui Kalist - pentru unii scandaloase, cu siguranţă - sânt uşor de comparat cu întâmplări relatate în Patericul Egiptean sau în vieţi sau scrieri ale marilor Părinţi ai Bisericii, mai vechi şi mai noi. în esenţă, viaţa Creştină autentică, inclusiv cea monahală, se trăieşte şi astăzi în aceeaşi vâltoare a lumii, ca şi odinioară, cu suişuri şi coborâşuri, printre meandrele istoriei. Dumnezeu ajută fiecăruia dintre căutătorii Săi sinceri, prin mijloacele şi metodele de El voite: unora le trimite povăţuitori iscusiţi şi încercaţi, pe alţii „îi aşează" în împrejurări excepţionale, care să-i salveze sufleteşte, altora - îndeosebi celor ce au a trece prin foarte mari primejdii - le îngăduie vise ori chiar vedenii, pentru a le „îndulci" ispitele ce-i aşteaptă. Iar trăitori Creştini autentici pot fi deopotrivă cei „cuminţi şi ascultători," ca şi „rebelii încăpăţânaţi," care, dacă sânt sinceri în căutările lor, îşi găsesc liniştea firii lor în Hristos, deşi cu preţul multor zbuciumări.
Creştinul înţelept învaţă asta de la cei dinainte, şi pe astfel de învăţătură îşi croieşte drumul său lucrător de mântuire în contextul istoric-social în care i s'a rânduit să se nască şi să trăiască, fără poticneli insurmontabile, de vreme ce la cârma vieţii lui este Hristos Cel răstignit şi înviat. Iar când Mântuitorul Iisus Hristos le rânduieşte „rebelilor" şi povăţuitori profund trăitori, înţelepţi şi răbdători, aşa cum i l-a rânduit Părintelui Kalist pe Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, crucea lor întru Hristos devine mult mai uşoară. Părintele Kalist a trăit şi şi-a lucrat mântuirea într-un context istoric foarte complex şi zbuciumat şi în stilul său nu tocmai liniştit, conform trăsăturilor personalităţii sale. Sinceritatea lui debordantă în credinta, ca si revolta, asumarea firii sale mandre si incapatanate, confera „povestirii” prospetime si realism, autenticitate, induce optimism caracterelor mai putin domoale, pentru ca, desi Mantuitorul l-a iubit pe feciorelnicul si ascultatorul Evanghelist Ioan, nici pe navalnicul Apostol Petru nu l-a dispretuit.
Redactia