Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Emilia Stoican09-01-2015
5 din 5 stele
Cum infrunta crestinul necazurile
Dând piept cu necazurile, poate creştinul să-L roage pe Dumnezeu să-l scape de ele ori să le ceară altora să se roage pentru el?
La întrebarea aceasta, Cuvioşii Varsanufie cel Mare şi Ioan răspund aşa: „Cei desăvârşiţi nu abat la sine mânia lui Dumnezeu, fiindcă îşi pun în El toată nădejdea lor; noi însă, fiind trupeşti şi încă având nevoie de lucrurile pământeşti, să ne osândim pe noi înşine ca pe unii care păcătuim prin asta şi să abatem de la noi mânia lui Dumnezeu prin rugăciune şi psalmodie, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte, şi de acum înainte să ne străduim a da mulţumită lui Dumnezeu căci după ce va trece nevoia, păcatele noastre vor atrage asupră-ne unele şi mai rele, iar fără pocăinţă şi milostenie nu este cu putinţă să curmăm necazurile care vin peste noi."
După cum se vede din răspunsul cuvioşilor, în asemenea cazuri se poate proceda în două feluri. Cei mai slabi cu duhul trebuie neapărat să se roage şi să se pocăiască pentru păcate (şi pentru cele neştiute), ca să potolească mânia lui Dumnezeu şi să îndepărteze necazurile viitoare, ce pot fi şi mai grele.
Creştinii mai puternici cu duhul nu socot însă că au dreptul să se ferească de necazuri, văzând în acestea voia lui Dumnezeu, care este bună întotdeauna, indiferent de manifestările sale.
Cuviosul Antonie cel Mare scrie despre aceasta: „Nu este potrivit să nu mulţumeşti doctorilor pentru însănătoşirea trupului, chiar dacă ne dau doctorii amare şi neplăcute: nu este potrivit nici să rămânem nerecunoscători faţă de Dumnezeu pentru ceea ce ni se pare întristător, nepricepând că totul se face potrivit purtării Lui de grijă şi spre folosul nostru."
Iar Cuviosul Isaac Şirul vorbeşte astfel despre cel drept: „Dacă vin necazuri asupra lui, el are încredinţare şi ştie întocmai că necazurile îi aduc cunună, şi le rabdă cu toată bucuria, le primeşte cu seninătate şi veselie, întrucât ştie că Dumnezeu însuşi i le trimite spre folosul lui, potrivit purtării Sale de grijă ascunse."
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Dând piept cu necazurile, poate creştinul să-L roage pe Dumnezeu să-l scape de ele ori să le ceară altora să se roage pentru el?
La întrebarea aceasta, Cuvioşii Varsanufie cel Mare şi Ioan răspund aşa: „Cei desăvârşiţi nu abat la sine mânia lui Dumnezeu, fiindcă îşi pun în El toată nădejdea lor; noi însă, fiind trupeşti şi încă având nevoie de lucrurile pământeşti, să ne osândim pe noi înşine ca pe unii care păcătuim prin asta şi să abatem de la noi mânia lui Dumnezeu prin rugăciune şi psalmodie, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte, şi de acum înainte să ne străduim a da mulţumită lui Dumnezeu căci după ce va trece nevoia, păcatele noastre vor atrage asupră-ne unele şi mai rele, iar fără pocăinţă şi milostenie nu este cu putinţă să curmăm necazurile care vin peste noi."
După cum se vede din răspunsul cuvioşilor, în asemenea cazuri se poate proceda în două feluri. Cei mai slabi cu duhul trebuie neapărat să se roage şi să se pocăiască pentru păcate (şi pentru cele neştiute), ca să potolească mânia lui Dumnezeu şi să îndepărteze necazurile viitoare, ce pot fi şi mai grele.
Creştinii mai puternici cu duhul nu socot însă că au dreptul să se ferească de necazuri, văzând în acestea voia lui Dumnezeu, care este bună întotdeauna, indiferent de manifestările sale.
Cuviosul Antonie cel Mare scrie despre aceasta: „Nu este potrivit să nu mulţumeşti doctorilor pentru însănătoşirea trupului, chiar dacă ne dau doctorii amare şi neplăcute: nu este potrivit nici să rămânem nerecunoscători faţă de Dumnezeu pentru ceea ce ni se pare întristător, nepricepând că totul se face potrivit purtării Lui de grijă şi spre folosul nostru."
Iar Cuviosul Isaac Şirul vorbeşte astfel despre cel drept: „Dacă vin necazuri asupra lui, el are încredinţare şi ştie întocmai că necazurile îi aduc cunună, şi le rabdă cu toată bucuria, le primeşte cu seninătate şi veselie, întrucât ştie că Dumnezeu însuşi i le trimite spre folosul lui, potrivit purtării Sale de grijă ascunse."