CrestinOrtodox 25-11-2014

Mulţumim lui Dumnezeu, Cel care toate le rânduieşte spre binele nostru, al nevrednicilor şi nerecunoscătorilor să fii. Despre Părintele Paisie s-a mai publicat. A se vedea cărţile neobositului părinte Ioanichie Bălan Convorbiri duhovniceşti şi Părintele Paisie Duhovnicul. Lucrarea de faţă a folosit unele informaţii cuprinse în cărţile acestea, drept care adresăm pe această cale mulţumiri autorului lor. Cea mai mare parte din materiale sunt inedite, fie că este vorba de scrisori ale Părintelui, cuvinte de învăţătură, rugăciuni sau mărturii ale unor credincioşi care l-au cunoscut îndeaproape.

Am încercat un portret al Părintelui Paisie sau, mai curând, o icoană a sa, în dorinţa de a contribui prin aceasta la îmbogăţirea şi împrospătarea chipului pe care l-am păstrat în memoria noastră, spre pomenirea Părintelui şi spre mângâierea acelora care îl poartă în sufletele lor. Ne-am străduit aşadar să prezentăm cât mai fidel cele ce ne-au rămas de la el, întregindu-le cu icoana vie pe care mulţi dintre cei care l-au cunoscut sau l-au avut duhovnic au avut bunăvoinţa să o zugrăvească în scris, cu multă dragoste pentru Părintele. O icoană care se vrea o pledoarie sfioasă pentru recunoaşterea sfinţeniei acestui mare duhovnic al zilelor noastre. Am încercat să trecem de la fotografie la portret şi de la portret la icoană. Cât am reuşit, va judeca cititorul.

Părintele Paisie vorbea puţin. Se ruga mult. Cuvântul lui de mângâiere şi de sfat adresat credincioşilor care îl cercetau se transforma după numai câteva fraze în rugăciune. Odată începută rugăciunea, nu se mai termina. Rugăciunea era cea mai potrivită formă a lui de a comunica nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu oamenii - sau, mai corect spus, cu Dumnezeu şi cu oamenii în acelaşi timp. Oamenii îl cercetau pentru a primi de la dânsul nu înţelepciunea omenească; aceasta o puteau găsi oriunde în altă parte, la învăţaţii din afara mănăstirilor. îl cercetau pentru înţelepciunea cea dumnezeiască, pentru înţelepciunea duhovnicească. Mai mult chiar, credincioşii veneau la el pentru mângâiere, pentru vindecare, pentru binecuvântare şi sfinţire. Părintele Paisie ştia lucrul acesta mai bine ca oricine. Domnului să ne rugăm. Că de aceea aţi venit, să ne rugăm împreună..., spunea Părintele numai ce schimba câteva vorbe cu cei care îl cercetau. Apoi, nu întârzia a purcede la invocarea darurilor dumnezeieşti, singurele în măsură să aline cu adevărat şi să vindece neputinţele oamenilor, oricare ar fi fost ele: Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi aceştia, şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le pregăteşte, că binecuvântat eşti... Dumnezeu să vă ierte. Pentru mila ta, Doamne, ascul-tă-mă pe mine, robul Tău; izbăveşte-i pe dânşii de veşnica muncă şi-i fă moşteni veşnicelor Tale bunătăţi, împreună cu toţi cei ce ţi-au plăcut Ţie din veac... Şi iarăşi: Domnul Dumnezeu preamilostivul să vă miluiască, Domnul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curăţească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă dea înger păzitor sufletului vostru; Domnul, ca un bun şi milostiv şi iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos să vă blagoslovească în toate zilele vieţii voastre. El devenea pe nesimţite puntea dintre om şi Dumnezeu, omul-preot, prin care se deschideau baierele generoase ale bunătăţilor dumnezeieşti, prin care Dumnezeu însuşi venea la întâlnire cu credincioşii Săi, revărsându-şi cu îmbelşugare harul Său peste ei. Rugăciunile Părintelui Paisie erau totdeauna vii. Chiar şi atunci când citea rugăciunile din carte, Părintele le îmbogăţea necontenit. Rugăciunea din carte trecea în inima lui şi inima lui îi dădea o expresie vie, îmbo-găţită, adaptată celui sau celor pentru care se ruga şi nevoilor acestora.

Deşi înfăţişarea îi era aspră, chipul cu trăsături adânci, ochii pătrunzători, ce te făceau la prima întâlnire să simţi fiori, Părintele Paisie era de o blândeţe şi de o bunătate rar întâlnite. Orice întâlnire cu el sfârşea cu o îmbrăţişare, cu o strângere a capului tău la pieptul lui, atât de drăgăstoasă, încât înmuia şi cea mai împietrită inimă. A fost şi a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut un adevărat părinte. Modul lui de adresare către cei care îl cercetau că el însuşi îşi însuşise cu toată fiinţa rolul şi lucrarea de părinte, de tată. „Tătucuţă", „dragul tatii", „draga tatii", „tătucă", „tată" erau cuvintele cu care îi îmbia pe toţi. ,Aşa, tătucă"; „Dragostea ajută mult, draga tatii"; „Domnul să te blagoslovească, tată"; „Mai stai, tătucuţă, nu pleca"; „Aşa, tătucuţă, să nu laşi rugăciunea"; „Draga tatii, viaţa asta este foarte grea; trebuie să te lupţi cu patimile firii până la moarte"; „Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul"; „Ai credinţă, tată"; „Să nu judeci pe nimeni, tată"; „Ţi se pare grea smerenia, tată... Dar încearcă întâi şi vezi dacă poţi să ridici piatra, şi după aceea spune «nu pot»"; „Ascultarea... asta e de mare folos, tată"; „Ascultarea cu dragoste, draga tatii"...

Părintele Paisie de la Sihla se înscrie în categoria marilor duhovnici contemporani ai tradiţiei ortodoxe de la noi şi de pretutindeni, alături de Avva Siluan şi Părintele Sofronie, de Gheron Iosif şi Gheron Paisie Athoniţii şi de mulţi alţii.

în tradiţia răsăriteană, prezenţa duhovnicului a avut şi are un rol deosebit de important. „Stareţul" din tradiţia slavă, „Gheron" din tradiţia greacă sau „Duhovnicul" din tradiţia românească trimit la o instituţie neînscrisă în catalogul instituţiilor bisericeşti, dar fundamentală pentru viaţa credincio-şilor şi a Bisericii. Deşi neînscrişi în ierarhia înaltă a autorităţilor bisericeşti sau lumeşti, marii duhovnici sunt cei la care merg pentru sfat şi spovadă patriarhi şi domnitori, cei aflaţi în fruntea ierarhiilor amintite. Duhovnicul nu este numai cel căruia îţi mărturiseşti păcatele şi de la care primeşti iertare. El înseamnă mult mai mult. El este cu adevărat un părinte, un tată, după chipul Tatălui ceresc. El te naşte pentru viaţa cea adevărată, pentru Hristos.