×
Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca - Carti.Crestinortodox.ro
Recenzia clientului pentru

Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • CrestinOrtodox 18-11-2014
    5 din 5 stele
    Cum ne pregatim sa ascultam de Dumnezeu

    De-abia începusem să scriu acest capitol când mi-a trecut prin minte o întrebare incredibil de simplă în aparenţă: Ce înţeleg eu de fapt prin „bunătate"? Definiţia din dicţionar este evidentă: „Bunătatea este însuşirea de a fi bun, înclinaţia de a face bine", dar este nevoie de o înţelegere clară a termenului „bun".

    M-am gândit apoi la Jenny, o fetiţă de cinci ani, care, într-o zi, a decis că avea foarte multe de pierdut fiindcă nu făcea nebunii la şcoală, aşa că a făcut câteva încercări de a fi teribil de rea, pentru a avea şi ea parte de o experienţă de viaţă mai captivantă - după părerea ei, bineînţeles. Mi-a trebuit ceva timp până am înţeles ce se ascundea în spatele năzbâtiilor lui Jenny, care nu se potriveau deloc cu firea ei. Partea amuzantă a situaţiei: Jenny era un copil atât de bun, încât cel mai rău lucru la care se putea gândi era să stea în picioare pe un cauciuc mare, tipic terenurilor de joacă, şi să-şi agite braţele în jurul ei ca şi cum ar fi fost pe punctul de a cădea de pe cauciuc. Când m-a întrebat, cu speranţă în ochi, dacă poate să ia o pauză, mi-am stăpânit râsul şi am dat afirmativ din cap. După aceea, Jenny n-a mai provocat nici o nemulţumire: îşi satisf ăcuse curiozitatea.

    Nu sunt mulţi copii ca Jenny, care au înclinaţia de a face bine. Cei mai mulţi părinţi se străduie cât pot ei de mult să le dea o bună educaţie copiilor lor şi, deşi fac greşeli uneori, ei încearcă să conlucreze cu harul divin şi să înveţe tot ce se poate învăţa despre metodele cele mai eficiente de educaţie. In cele din urmă însă, în pofida eforturilor noastre de a ne pune în practică toate aceste cunoştinţe, nu există nici o garanţie că vom reuşi. Unii copii aleg să meargă pe un drum greşit şi sfârşesc cât se poate de prost.

    Aş vrea să mă întorc acum la prima mea întrebare: Ce este bunătatea? Sau, mai bine zis, care este perspectiva ortodoxă în acest subiect? înseamnă să fii virtuos, să ai standarde morale înalte, să fii ascultător? In mod cert, noi asociem toate acestea cu bunătatea, dar mai există un sens al termenului şi al noţiunii de „bunătate". Intr-o ediţie prescurtată a dicţionarului Webster, am găsit o definiţie care m-a intrigat: „a fi bun = a avea calităţile necesare". Bineînţeles! Un „bun" creştin-ortodox va avea toate calităţile necesare pentru a dobândi sfinţenia. Aceasta înseamnă că dacă avem firea potrivită, atitudinea potrivită faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine, faţă de viaţa duhovnicească şi faţă de întreaga creaţie vom avea şi dorinţa de a căuta sfinţenia. Deşi părerea unora diferă de a noastră, eu susţin că bunătatea, nu răutatea, este caracteristica fundamentală a omului. Răul este o stare nefirească, intrată în lume prin păcatul adamic. Noi credem ca Iisus Hristos ne-a înlesnit calea reîntoarcerii la bunătatea originară, iar această reîntoarcere se numeşte îndumnezeire. O persoană îndumnezeită e o persoană sfântă.

    Iată cum explica Sfântul Grigorie de Nyssa acest lucru:

    „Omul, care a fost atât de măreţ şi de merituos, după cum spun Scripturile, a căzut din meritele pe care le-a avut după fire. A fost ca şi cel care alunecă şi cade în noroi, mânjindu-se pe faţă atât de tare, încât nici rudeniile lui nu-l mai pot recunoaşte. Aşadar, omul a căzut în noroiul păcatului şi şi-a pierdut asemănarea cu Dumnezeu. In locul asemănării cu Dumnezeu, el s-a înveşmântat, prin păcat, cu un chip de lut, chip muritor; acesta e chipul de care noi îl povăţuim cu toată seriozitatea să se lepede şi să se curăţească pe sine în apele purificatoare ale vieţii creştine. Odată îndepărtat acest înveliş pământesc, frumuseţea sufletului va străluci din nou. A te lepăda de tot ce-ţi este străin reprezintă o întoarcere la ceea ce-ţi este natural, firesc - lucru pe care nu-l putem împlini decât devenind ceea ce am fost oarecând, dintru începuturile creaţiei. Cu toate acestea, a dobândi asemănarea cu Dumnezeu nu stă în puterile noastre şi nici în capacitatea noastră. Este un dar al mărinimiei Domnului, El fiind Cel care a dăruit naturii omeneşti, la crearea ei, asemănarea cu El. Prin eforturile noastre noi putem doar să curăţim murdăria păcatului adunată în noi, permiţând astfel frumuseţii ascunse a sufletului nostru să strălucească din nou."

    Acesta este obiectivul părinţilor: să pregătească cea mai potrivită cale pentru ca frumuseţea sufletelor copiilor lor să poată străluci din nou. Deşi sfinţenia este un dar divin, omul nu e chiar pasiv, ci trebuie să facă multe eforturi personale. Un prim pas este acela de a-i ajuta pe copii să înveţe să asculte de Dumnezeu; această ascultare derivă în primul rând, în mod cât se poate de firesc, din relaţiile calde şi apropiate pe care le au copiii cu adulţii din viaţa lor. Copiii vor evolua de la starea de ascultare de părinţi la bucuria de a asculta de Dumnezeu în toate situaţiile de viaţă pe care le vor întâlni.

    Intr-o situaţie sau alta, fiecare dintre noi s-a simţit uimit sau iritat în faţa comportamentului unor copii care nu ascultă de nimeni. Uneori, chiar proprii noştri copii se comportă atât de necivilizat, încât suntem uluiţi şi profund jenaţi. Educaţia trebuie să înceapă din primii ani ai copilăriei. Principalele indicaţii sunt: suprimaţi cu blândeţe, dar şi cu fermitate, orice tendinţă spre răutate sau distrugere; încurajaţi ceea ce e bun şi constructiv; rugaţi-vă tot timpul să aveţi înţelepciunea să discerneţi diferenţa dintre ele.