×
Pe cararea Raiului. Convorbiri duhovnicesti cu Inaltpreasfintitul Ioan, Arhiepiscop al Muntilor - Carti.Crestinortodox.ro
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • CrestinOrtodox 15-10-2014
    5 din 5 stele
    Familia - convorbiri duhovnicesti

    In familie se naşte veşnicia fiecărui neam; familia este izvorul nemuririi unui neam

    Luminita Cornea: Inaltpreasfinţite Părinte, în conferinţa „Familia - primul meu Rai", pe care aţi susţinut-o la la Barcelona, Spania, în perioada 3-5 octombrie 2010, aţi declarat că familia este prima lume, primul Rai de unde aţi plecat, dorind a intra în marea familie a lui Dumnezeu. Vă rog să ne explicaţi faptul că familia reprezintă taina iubirii lui Dumnezeu.

    Î.P.S. Ioan: Familia este instituţia cea mai veche din istoria omenirii, având o importanţă existenţială pentru destinul omenirii, ea fiind celula primordială a societăţii umane. Marele înţelept al lumii antice romane, Cicero, spunea despre familie că este „societatea cea dintâi, începutul şi oarecum pepiniera statului (prima societas, principium et quasi seminasium republicae)". Omul apare ca fiinţă biologică în istorie numai în cadrul familiei. Primele forme de organizare a vieţii omeneşti pe pământ, triburile, ginţile, naţiunile şi apoi umanitatea, în întregul ei, nu sunt altceva decât forme derivate, posterioare din această instituţie-mamă, adică familia.

    Aristotel spunea despre om că el nu este doar o fiinţă biologică, ci este o fiinţă socială, menită să vieţuiască împreună, în comunitate, cu semenii săi, cu care împreună trebuie să se desăvârşească şi să-şi găsească apoi măreţia chemării sale. In cadrul familiei, persoana umană îşi dezvoltă facultăţile şi darurile date de Creatorul său. Având şi o funcţie educativă, în cadrul familiei se formează şi se întăresc deprinderile bune, caracterele, moravurile şi tradiţiile specifice fiecărei naţiuni. în familie, copiii dobândesc cunoştinţa binelui şi a răului. Părinţii îi învaţă devotamentul şi respectul reciproc, ajungând apoi la cunoştinţa răspunderii lor faţă de cei cărora în chip responsabil le-au dat viaţă.

    L.C.: înaltpreasfinţite Părinte, la temelia unei familii este suficientă numai iubirea?

    Î.P.S. Ioan: La temelia familiei nu stă doar iubirea, ci şi spiritul de jertfă, care este una din pietrele de temelie ale vieţii domestice. Omul, în familie, învaţă să fie folositor semenilor săi. Aici se întăresc puterile de muncă şi se pun în mişcare energiile noastre interioare, spre folosul celor cu care trăim în comunitate. Familia a devenit în timp piatra de temelie pe care s-au zidit marile edificii ale lumii, adică naţiunile. Patria este Vaterland-ul nostru, adică pământul părintesc lărgit. Dragostea ce o nutrim pentru patrie nu este altceva decât afecţiunea ce ne leagă faţă de căminul strămoşesc, de tată, de mamă, de fraţi, de surori, de semenii noştri, de toţi cei care au acelaşi trecut cu noi, care vorbesc aceeaşi limbă, care locuiesc pe acelaşi teritoriu şi care au aceleaşi aspiraţii de viitor.

    Familia îl leagă astfel pe om de patrie. Fără ea, cuvintele -jertfă, neam, umanitate rămân simple abstractizări. Devin modele pentru umanitate acele popoare care au în mijlocul lor familii deplin sănătoase, atât din punct de vedere sufletesc, cât şi din punct de vedere trupesc. Când familia degenerează, naţiunea întreagă este în declin şi, implicit, bunăstarea şi cultura naţiunii. La temelia familiei stă căsătoria, ea devenind prima societate naturală care se bazează pe legătura indisolubilă dintre bărbat şi femeie, în care, apoi, se naşte o lume mereu nouă, aceea a pruncilor - mlădiţele vieţii.

    In familie, facem primul pas în univers, primul pas spre Creatorul nostru. Dacă putem spune despre familie că este izvor de viaţă, am putea totuşi spune că, în acelaşi timp, familia este şi izvor şi viaţă, dar acest izvor nu curge dintr-o stâncă, ci din iubirea lui Dumnezeu, Creatorul nostru, Care rămâne pentru veşnicie nesecatul izvor al iubirii şi al vieţii. Astfel la baza vieţii nu stă atomul, ci iubirea lui Dumnezeu. Iubirea îi îndeamnă pe doi tineri - bărbat şi femeie - să se caute unul pe altul şi cei doi devin prin căsătorie unul; în acel moment, omul lasă pe tatăl său şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa, spre a alcătui un singur trup, o singură voinţă, mergând împreună pe cărarea Raiului.

    L.C.: Desigur, în decursul istoriei s-a scris mult despre familie. Vă rog, Inaltpreasfinţite Părinte, să ne vorbiţi despre felul cum apare familia în scrierile teologice sau despre felul cum priviţi înaltpreasfinţia Voastră această instituţie-mamă, cum sugestiv aţi numit-o mai înainte. Î.P.S. Ioan: Noi susţinem că familia este o cale către sfinţenie. Viaţa monahală este şi ea o altă cale de sfinţenie, astfel că cele două chemări nu sunt potrivnice, ci fiecare o afirmă pe cealaltă şi se întăresc reciproc. In familie, se realizează o unire veşnică între două personalităţi unice şi veşnice. Umanitatea este trăită de fiecare în alt mod, într-o complementaritate reciprocă, „fiinţa umană este o fiinţă conjugală". Sfântul Grigorie Teologul spunea următoarele cuvinte la adresa familiei, a căsătoriei: „în vieţuirea noastră împreună, ne suntem unul altuia mâini, urechi şi picioare. Familia este cheia înfrânării şi armonia dorinţelor." In familie, omul face primul pas în Rai. Depinde apoi de el dacă doreşte să rămână aici sau să părăsească primul Rai, făcând următorul pas fie spre Raiul iubirii lui Dumnezeu, fie spre patria lacrimilor.
    Marea familie a naţiunilor este o simfonie şi nu o cântare omofonă, simfonie în care fiecare naţiune este chemată să-şi aducă contribuţia specifică, inconfundabilă şi totuşi complementară. Familia este laboratorul sacru al fiecărei naţiunii. în familie, se naşte veşnicia fiecărui neam, familia este izvorul nemuririi unui neam, iar neamurile alcătuiesc marea familie proniată de Dumnezeu-Creatorul nostru.

    Analizând societatea umană în decursul istoriei, putem afirma că bunăstarea şi prosperitatea popoarelor coincid întotdeauna cu momentele de puritate şi solidaritate ale vieţii familiale. Campaniile antireligioase au degradat sentimentul de respect, de datorie, spiritul de devotament şi sacrificiu, iubirea şi fidelitatea, toate valori indispensabile pentru existenţa oricărei familii aparţinând oricărei religii tradiţionale din lume. Familia creştină este ameninţată astăzi tot mai mult de numeroase primejdii care vin din interiorul sau din exteriorul ei: adulter, divorţ, păcate împotriva firii, avort, abandonul copiilor etc. Familia, ca şi toate celelalte instituţii cu rol formativ-educativ, luate ca valori tradiţionale, se confruntă azi cu o reală criză. Valorile tradiţionale sunt într-un adevărat proces de diluare şi substituire. Astăzi, mulţi oameni din societate luptă pentru a obţine libertatea de a trăi în patimi. Viaţa de familie se bazează pe fidelitate şi devotament, valori religios-morale incontestabile. Cultul fecioriei până la căsătorie şi fidelitatea până la moarte au fost piatra de temelie pe care s-a ridicat viaţa morală a multor naţiuni ale lumii. Există o ruşine sacră faţă de păcat în toate religiile lumii, ceea ce înseamnă că avem multe valori comune în ceea ce priveşte familia şi pentru care trebuie să ne aducem contribuţia toţi la păstrarea şi apărarea ei de toate primejdiile la care este supusă astăzi.