CrestinOrtodox.ro 14-10-2014

Prinosul cantului
Cel mai frumos şi sfânt prinos pe care un om îl aduce lui Dumnezeu este cântarea. Toată făptura cântă. Cântă îngerii din Cer, cântă vântul şi apele cântă. Cântă păsările codrului, cântă greierii pământului, dar mai presus de toate cântă omul. Omul cântă şi la bucurie şi la supărare, el cântă, cântă...

Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început să cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului şi al îngerilor, de dorul fraţilor lui şi al tuturor Sfinţilor, şi aşa a început să întocmească slujbele, ca să le cânte în faţa altarelor şi a icoanelor. Acestea sunt formate din cele mai frumoase cuvinte de laudă, de mulţumire şi de cerere. Cântările acestea sunt cele mai iubite daruri pe care Dumnezeu şi toţi Sfinţii le primesc de la fiii oamenilor.

Dar şi în familie, în casa lui, omul cântă, cântă, cântă. Cântă mama cea bună când îşi leagănă copilul. Cântă bărbatul când se află departe de casa lui, de satul lui, de familia lui. Cântă tânărul îndrăgostit şi omul când se simte singur.

Omul cântă când este vesel sau trist. Cântă omul şi la durere, la despărţirea de cei dragi, care pleacă pe calea de unde nu se mai întorc niciodată, dar cântă de bucurie şi la nuntă sau când se întâlneşte cu prietenii care nu-l uită.

Omul cântă, cântă. Pe Adam îngerii l-au învăţat să cânte. Toată creatura cântă. Cântă soarele şi luna, cântă stelele şi lumina. întreg spaţiul răsună de o armonie sfântă, pe care urechea noastră nu o poate cuprinde. De o miraculoasă simfonie este plin tot universul. Pentru că în univers nu domneşte haosul, ci ordinea şi disciplina. Toate, cerul şi pământul, când ascultă de legile date de Creatorul lor, formează în spaţiu o desăvârşită simfonie. Deşi s-ar părea că dincolo de atmosfera pământului domneşte întune¬ricul şi tăcerea, nu este aşa. Aceasta este numai aparent, pentru că organele pe care le avem noi, urechea şi ochiul, au o putere de percepere limitată. în afară de ceea ce auzim sau vedem noi, există o infinită bogăţie de sunete şi culori, care vibrează mereu şi cântă. Tăcerea şi întunericul absolut domnesc numai în iad, care este numit de Hristos întotdeauna „întunericul cel din afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 25, 30). Acolo niciodată nu se aud cântece armonioase şi frumoase. Acolo sunt sunete haotice care chinuiesc şi înspăimântă permanent. Nici lumina nu este acolo o lumină care mângâie şi încălzeşte, ci este o lumină moartă, neîntâlnită în spaţiul creat de Dumnezeu, unde şi lumina şi sunetul sunt create ca să provoace fericirea şi o linişte desăvârşită tuturor credincioşilor.

Lumina lină care mângâie şi dă viaţă este numai acolo unde sunt ascultate şi respectate poruncile lui Dumnezeu. Acolo unde legile date de Dumnezeu nu sunt încălcate, ci sunt ascultate, acolo este cântec şi bucurie, acolo nu există spaimă sau tristeţe, acestea sunt alungate şi toate cântă, cântă, cântă cântări de laudă şi iubire, aşa cum răsună din nemărginire în nemărginire în Ceruri. De aceea Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm mereu Tatălui nostru şi să zicem „precum în Cer aşa şi pe pământ" (Matei 6,10).

Din sufletul regelui profet şi poet David a izvorât cuvântul: „Cântaţi popoarelor, cântaţi..." (Psalm 95, 7). Oamenii în general prin tot ceea ce fac... toată munca omului, toată creaţia lui, era rânduită să fie un cântec de bucurie. Aceasta a devenit un chin numai după ce omul a călcat porunca dată lui. Cu toate acestea, tot ceea ce fac oamenii în general, toată creaţia omului, este un cântec, un înalt şi minunat cântec.

Inaltpreasfinţitul IUSTINIAN CHIRA
Arhiepiscopul Maramureşului si Sătmarului