Reflectii religioase asupra cunoasterii - Carti.Crestinortodox.ro

Reflectii religioase asupra cunoasterii

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
30,00Lei
In stoc

Eu fac o încercare filosofică, prezentând un Platon istoric şi permanent, aceste două feţe caracterizând orice personalitate. Prin stat el a stratificat corpul social şi-a încercat formularea unei ordini raţionale, a justului imanent.

Descriere

Reflectii religioase asupra cunoasterii

Eu fac o încercare filosofică, prezentând un Platon istoric şi permanent, aceste două feţe caracterizând orice personalitate. Prin stat el a stratificat corpul social şi-a încercat formularea unei ordini raţionale, a justului imanent. (...) Meditaţia nu i-a oferit „certitudinea empirică a idealismului problematic al lui Descartes, care nu se îndoieşte de sine” (Kant, Critica raţiunii pure) fiindcă autocunoaşterea terestră nu este posibilă, fără inspiraţia venită de la zeu. În mişcarea gândirii lui între pământ şi cer, [Platon] ne prezintă omul complet şi imperfect de aici şi omul incomplet de dincolo, sufletul nemuritor. Nemurirea integrală formează conţinutul creştinismului. (...) Nu discut doar ipoteza că Platon ar fi atins adevărul, ci şi platonismul în sine, permanenţa sa, care constă în neliniştea metafizică a omului căutător şi din certitudinea dogmatică a celui primitor, a relaţiei dintre credinţă şi ştiinţă, dintre Dumnezeu, om şi lume, înăuntrul acestor termeni adevărul contopindu-se cu mântuirea.

Petre Ţuţea

Specificaţii

  • Editor: Eikon
  • ISBN: 9789737578952
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2011
  • Numar pagini: 276
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Marius Munteanu 24-08-2015
    5 din 5 stele
    Prefata cartii Reflectii religioase asupra cunoasterii

    Orice s-ar spune despre viaţa şi opera lui Petre Ţuţea, există un aspect unanim recunoscut al personalităţii sale, atât de frumos descris de Emil Cioran cu ocazia întâlnirii virtuale dintre cei doi prieteni1. Nu mă refer la ideea de „genialitate", cu genealogie prea recentă în istoria culturii, deşi Cioran îl identificase pe Ţuţea cu prima ipostază, în ordine valorică2. Nu poate fi vorba nici de clişeul oralităţii şi de „legenda" perpetuată de recepţia jurnalistică, mereu în căutare de senzaţii. Mă gândesc, în schimb, la sinceritatea extraordinară care l-a îndemnat pe Petre Ţuţea să se identifice cu spiritualitatea şi cu destinul poporului român, ceea ce este fără nici o îndoială parrhesia, folosind termenul readus în atenţie de Michel Foucault: curajul de a spune adevărul, mai ales în prezenţa adversităţilor3. Aceeaşi vocaţie proprie unei personalităţi exemplare l-a determinat pe filosoful român să scrie în „împrejurări nefavorabile", aşa cum se exprimă ironic4. Confiscarea unor manuscrise în timpul represiunii din 1977, cu prilejul mişcării Goma a coincis, în cazul lui Ţuţea, cu un fenomen de radicalizare a reflecţiei filosofice, care în perioada anilor '80 a luat forma turnurii „teologale".

    Ar fi impropriu să sistematizăm opera unui gânditor care critică şi respinge explicit sistemele, însă putem constata fără prea mare dificultate că lucrările lui Petre Ţuţea sunt coerente cu o privire de ansamblu. La prima vedere, Reflecţii religioase asupra cunoaşterii este o carte despre fi-losofia lui Platon, o preocupare constantă, evidenţiată de pasaje relevante, în scrieri foarte diverse - de pildă, ese-ul-manifest Filosofia nuanţelor şi textele construite în jurul conceptului de Teatru seminar, ori cărţile despre cei doi intelectuali „platonişti", cum sunt caracterizaţi Aurel-Dragoş Munteanu şi Mircea Eliade5. Apoi, indiferent de materialul care prilejuieşte Reflecţiile religioase, această carte constituie, ca fragmentul unei holograme, o parte reflexivă6 a operei lui Ţuţea. Cititorii vor regăsi câteva particularităţi remarcabile şi aceeaşi procedură metodică de abordare: atitudinea contemplativă, valorizarea leitmotivelor şi conturarea treptată a sensului conceptelor prin orientare si rezonanţă, nuanţarea lor cu intensitate variabilă, prin reveniri succesive, în scopul precizării aspectelor esenţiale7. Fiecare dintre genurile literar-filozofice elaborate de Petre Tuţea, în speţă Teatrul Seminar, Filosofia nuanţelor, Reflecţiile teologale, precum şi dialogurile, monografiile şi în fine, proiectele masive şi neterminate manifestă o unitate stilistică remarcabilă, în armonie organică cu restul operei.

    Din păcate scrierile sale - prin urmare toate aceste trăsături distinctive - sunt neglijate sau minimizate de majoritatea criticilor şi comentatorilor. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi intelectuali români contemporani exprimă fără ezitare judecăţi bazate pe impresii şi stări superficiale, cum ar fi aprecierea „oralităţii" lui Ţuţea, o insultă înfăţişată ipocrit ca o laudă - sau plictiseala, nepotrivită cu examinarea în etape, din diverse perspective, a chestiunilor prezentate, şi cu reluarea unor probleme fundamentale8. Mai mult, Petre Ţuţea atrage atenţia asupra modului său de expunere, perfect conştient de paradoxurile şi dificultăţile filosofiei autentice, de sorginte socratică. Pentru un scriitor angajat şi pătrunzător ca Ţuţea, aptitudinea „legendară" a formulării spontane, aşa cum a fost consemnată, este o trăsătură secundară, adeseori ludică, pour epater le bourgeois9. Aş remarca mai degrabă luciditatea cuplată cu realismul metafizic, subtilitatea observaţiilor şi argumentelor, credinţa profundă şi legitimitatea câştigată prin dăruire, suferinţă şi răbdare.

    Cu toate că sursele avute la dispoziţie erau reduse la câteva cărţi şi dicţionare alese din perspectiva lecturilor de tinereţe, Ţuţea s-a confruntat cu comentarii influente ale dialogurilor platonice, dincolo de limitele unor exegeze obişnuite. Reacţia cea mai puternică, desfăşurată pe parcursul Reflecţiilor, este rezervată concepţiilor neokan-tiene. Impotriva interpretărilor respective, dominate de consideraţii logico-epistemologice, filosoful român pune în mişcare asamblajul precis al delimitărilor nuanţate şi legăturile neaşteptate care intervin în orice filosofie vie, opusă construcţiilor rigide. în general, situaţia care îndreptăţeşte recuperarea filosofiei platonice poate fi rezumată de următoarea constatare: adevărul nu poate fi determinat în mod consistent nici subiectiv, nici obiectiv deoarece faptele, concret-empirice, sunt insuficiente iar judecăţile, intelectual-speculative, sunt ipotetice. Dezechilibrul dintre gând, lucru şi faptă ilustrează istoric şi cultural aceste formulări, deci trebuie să explorăm pe larg problematica armoniei dintre fiinţă, vocaţie, har, gând, vorbă, faptă şi lucrurile naturale sau artificiale (inclusiv aspectele trupeşti sau psihologice, diversitatea formelor de artă, relaţia dintre text, autor, cititor şi mediul cultural, etc). Ca urmare a unităţii oricărui fapt de gândire, Socrate a descoperit că această conştiinţă filosofică a absenţei cunoaşterii este consecinţa prezenţei adevărului, iar persoana este condiţia apriorică a existenţei unei conştiinţe şi a inteligibilităţii tuturor acţiunilor, situaţiilor şi biectelor sau simbolurilor. In concluzie, adevărul ultim la care participă tot ceea ce are o semnificaţie poate fi măcar căutat din aproape în aproape, de la o persoană la alta, iar posesia integrală a adevărului este scopul vieţii unui filosof.

    O nuanţă caracteristică a Reflecţiilor lui Petre Ţuţea este distincţia dintre suprasensibil şi supranatural, care trece de cadrul neokantian, însă poate fi compatibilă cu un platonism actualizat. Platon era conştient de limitele şi posibilităţile umane - aşa cum reiese din dialogurile considerate „mijlocii" (Menon, Fedon sau Republica) şi din Scrisoarea a VII-a; după exerciţiul exhaustiv al argumentelor riguroase care constituie miezul dialogurilor menţionate, pentru a depăşi limitele raţiunii, marele atenian invocă tradiţia mitologică. Azi, caracterul eminamente istoric al creştinismului a distrus teoretic orice formă de mitologizare, însă filosofia a continuat să joace un rol semnificativ în teologie. Complementaritatea şi rodnicia relaţiei justifică filosofia teologală - gândirea filosofică al cărei conţinut este transfigurat de credinţă. Aceeaşi conştiinţă socratică, cu vocaţie morală de inspiraţie religioasă, face posibilă primirea adevărului revelat şi trăirea lui deplină, integrală. într-un interviu televizat, Ţuţea explică poziţia gândirii teologale, referindu-se vag la rezultatul dezbaterii dintre Donoso Cortes şi Abatele Gaduel10: „De altfel, ţin să spun că tot ce gândesc eu teologal nu e teologie propriu-zisă. Că nu vreau să cad în eroarea unui mare gânditor politic spaniol - i-am uitat numele - care a fost lichidat într-o polemică teologală cu un călugăr; [acesta] a avut mai multe scule teologice decât el. N-am pretenţia că sunt teolog. Eu mă mişc în măsura în care pot, teologal. în care pot eu să-nţeleg lumea dogmelor, care e opusă lumii normelor." Pe scurt, argumentele călugărului reflectă conţinutul păstrat de tradiţia sacră a creştinismului, decantările teologice şi experienţa unei vieţi dedicate lui Dumnezeu şi oamenilor, pe când gânditorul politic subestimează capacitatea umană de a învăţa, funcţia tre-zitoare a greşelilor şi demnitatea persoanei11. De dragul ordinii lumeşti, exagerările lui Cortes pun implicit la îndoială rostul trăirii care însoţeşte orice formă de autenticitate. Ţuţea s-a confruntat repetat cu această chestiune12, de o importanţă deosebită şi în cadrul filosofiei lui Platon, care insistă deopotrivă pe cunoaştere prin educaţie şi pe ordinea determinată în absolut: într-un mit platonic din Fedru, soarta fiecărui om este predestinată de evenimente cereşti, care se desfăşoară după legea implacabilă personalizată de zeiţa Adrasteia (Nemesis).

    Aşa cum clarifică filosoful român, soluţia tipic creştină este legată de libertatea prin care orice persoană poate să-şi depăşească condiţia, ori să şi-o înrăutăţească, până la moarte. Ce justifică însă o alegere sau alta? Problema a fost analizată de Platon în dialogul aporetic Eutifron („Despre evlavie"). In orice reflecţii care pornesc din mijlocul lucrurilor, fie că avem de-a face cu fenomene sau interpretări, regăsim momente şi consideraţii suprapuse, cu surse în concepţii foarte diverse. în acest context mai neral, Tutea la un moment dat respinge contribuţia lui Max Scheler, nefiind convins că există o ordine apriorică a valorilor, căreia i s-ar supune de fapt şi de drept valorizările noastre, ca urmare nu este de acord că toate acestea ar putea fi descrise şi analizate corespunzător. Afirmaţiile neobişnuite despre „valoare" au fost întărite ulterior (în volumele publicate din Omul15), însă nu este locul potrivit să presupunem ori să cercetăm motivaţiile şi consecinţele acestei atitudini surprinzătoare14. Chestiunea ar merita studiată de exegeţii operei gânditorului român, şi de toţi filosofii care se încumetă să abordeze temele pe care s-a străduit să le prelucreze filosofic-teologal, începând cu aceste Reflecţii.

    In continuare prezint câteva informaţii şi consideraţii succinte despre ediţia precedentă, pentru ca cititorii să înţeleagă mai bine situaţia operei lui Petre Ţuţea şi câteva dintre cauzele ori circumstanţele recepţiei superficiale. Prima ediţie a Reflecţiilor religioase asupra cunoaşterii a apă-rut în 1992 la Editura Nemira, sub îngrijirea lui Aurel Ion Brumam şi conţine numai prima parte a cărţii, fără Texte citate din Platon şi fără urmarea intitulată Adaos. Din păcate, notele lămuritoare nu ajută deloc cititorii. De exemplu, A.I. Brumam mărturiseşte că nu a reuşit să găsească vreo referinţă la Adrasteia în dicţionare, şi adaugă câteva cuvinte despre regele Adrastos. Prefaţa este scrisă pe un ton anecdotic, iar postfaţa nu menţionează nici o dată numele lui Platon15. Apoi, ediţia nu are măcar un cuprins. în sfârşit, nimeni nu este scutit de scăpări şi greşeli de tipar, însă omiterea cu totul inadvertenţă a unei negaţii chiar în primul paragraf este greu de scuzat.

    Această ediţie Eikon se bazează pe varianta dactilografiată, parţial corectată, care poartă următoarea dedicaţie: „Doamnei Dana şi prietenului Marcel Petrişor, eminent scriitor, cu omagiul autorului. Petre Ţuţea, Bucureşti, martie 1977". O copertă olografă a manuscrisului Reflecţiilor este datată 1980, anul în care lucrarea a fost probabil finalizată. Am adăugat diverse note, traduceri ale titlurilor de referinţă, ale pasajelor sau versurilor citate, şi trimiteri; am corectat greşelile evidente de dactilografiere şi am comparat majoritatea citatelor din Platon cu traducerea franceză menţionată de autor. Câteva formulări din text au fost editate conform uzanţelor actuale, iar completările mele sunt în paranteze drepte. Titlurile adăugate de mine sunt tipărite cu litere italice în Cuprins, iar cititorii interesaţi vor găsi şi un glosar selectiv de nume menţionate în carte. Sper că am reuşit să remediez unele neajunsuri ale ediţiilor din opera lui Ţuţea, fără să introduc altele mai grave. Textele marelui gânditor român conţin germenii unor contribuţii esenţiale în domenii ale filosofiei cu implicaţii în cultura universală, de la politică şi artă până la ştiinţă şi religie, de aceea intenţiile şi realizările sale trebuie prezentate, reevaluate şi eventual dezvoltate aşa cum se cuvine.

    Tudor B. Munteanu
    www.filozofianuantelor.org

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor