Cum era lumea lui Adam si a Evei

- De multe ori, parinte, ma gandesc si incerc sa-mi inchi­pui cum era lumea atunci cand a facut-o Dumnezeu. Semana, ma intreb, cu lumea pe care o vedem astazi ? Ce spuneti ?

- Nu, copile, nu era ca cea de astazi. Citind in Sfanta Scriptura, aflam ca Dumnezeu a creat lumea "buna foarte". Foarte buna si frumoasa, si frumusetea lumii L-a multumit pe insusi Dumnezeu, caci, precum spune Sfanta Scriptura, cand a terminat crearea lumii, dupa sase zile, atunci a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte (Fac. 1, 31) si, multumit, Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea. Iata cum descrie Sfanta Scriptura odihnirea lui Dumnezeu. Asa s-au facut cerul si pamantul si toata ostirea lor. Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe care a acut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut si le-a pus in randuiala (Fac. 2, 1-3). Lumea, cosmosul adica, a fost deci facuta de catre Dumnezeu buna, frumoasa. Intelegi ce inseamna asta?

- Desigur, inseamna ca nu existau animale urate sau rele, plante urate, pasari urate, locuri urate.- Intr-adevar, ce frumoasa era lumea atunci. Si fara cutremure, fara inundatii, fara incendii. Fara catastrofe. Nici ploaie nu cadea pe pamant.

- Adica nu ploua deloc? Interesant lucrul acesta!

- Acest ultim fapt il relateaza Sfanta Scriptura cand zice: ca Domnul Dumnezeu nu trimisese inca ploaie pe pamant si nu era nimeni ca sa lucreze pamantul. Ci numai abur iesea din pamant si umezea toata fata pamantului (Fac. 2, 5-6).

Este impresionant acest fapt, ca intreaga lume era fara boli, nu existau rani, dureri, animalele nu se mancau unele pe altele, animalele si oamenii erau ca prietenii. Amintiti-va, de altfel, ca puteau chiar sa si discute intre ei. Sfanta Scriptura ne descrie o astfel de discutie in dialogul Evei cu sarpele: Si a zis sarpele catre femeie: Dumnezeu a zis El, oare, sa nu man­cati roade din orice pom din Rai? Iar femeia a zis catre sarpe: Roade din pomii Raiului putem sa mancam; numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului ne-a zis Dumnezeu: Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti1. (Fac. 3,1-3), precum si celelalte. Si, precum va amintiti, din aceasta cauza s-a petrecut prima neascultare fata de Dumnezeu, pri­mul pacat.

- Prin urmare, toate erau minunate, in armonie, in perioada dinaintea pacatului.-  Da, frate, asa erau toate atunci. Caderea in primul pacat al neascultarii este semnul despartirii a doua epoci: cea dinaintea caderii si cea de dupa cadere.Perioada dinaintea caderii o numim perioada paradisia-ca: totul era frumos, bun, imbucurator si fericit, in armonie si bucurie, toate in liniste, in blandete, intr-o iubire. Toate erau neobositoare si fara de griji, toate sanatoase si vii. Ce frumoa­sa era lumea atunci, inainte de caderea Evei, inainte de caderea lui Adam. Pacatul era necunoscut atunci.- Deci oamenii nu faceau nici un pacat?

- Absolut nici unul. Nici un pacat fata de Dumnezeu. Nici o greseala intre ei, nici o greseala fata de natura sau de anima­le, toate erau frumoase, fara de pacat. Ce frumoasa era lumea atunci! Fara nedreptati, fara mandrii, fara murdarii, fara min­ciuni, jigniri, uraciuni, fara imbogatiri, si uri, si rautati.Ce frumoasa era lumea! Fara poluare si fum, fara zgomote si tensiuni, fara suparari, intristari, fara temeri, fara angoase, fara certuri, fara crime sau faradelegi.Si altceva: lipsea raul din lume, lipseau toate relele, existau toate cele bune. Inchipuiti-va cum era viata atunci!

- Si omul, Adam si Eva, cum traiau? Cum erau atunci, parinte ?

- Adam si Eva? O!... Erau tineri si frumosi la trup, curati si sfinti la suflet, precum spune Sfantul Chirii al Alexandriei: "Nu erau robite mintile lor de catre placerile trupului si decatre poftele cele spre in afara. Protoparintii traiau in paradis intr-o viata sfanta si preafericita."

- Deci nu stiau deloc care era binele si care era raul?

- Stiau care era binele si care era raul, dar nu incercasera niciodata raul, nu aveau experienta pacatului, experienta patimilor, si de aceea Dumnezeu le-a spus sa nu manance din pomul oprit, ca sa nu dobandeasca experienta raului. Traiau cu desavarsire fara pacat, caci, precum spune Sfan­tul Ioan Damaschin: "Dumnezeu a facut pe om cu o fire nepacatoasa."

-  Trebuie sa fi fost foarte curati si nevinovati primii oameni.

- Da, erau ca si copiii mici. Dumnezeu ceruse de la ei o via­ta traita din inima si nu o viata rationalista, iar inima lor auzea curat glasul lui Dumnezeu si aceasta, pentru ca, precum spu­neam, nu aveau experienta cunoasterii binelui si raului, inima lor se incredea in Dumnezeu cu nevinovatie copilareasca, fara judecati, fara distinctii si critici si, deoarece nu aveau cunoas­terea experimentala a binelui si a raului, ci erau copii, "nu sti­au ce faceau'' atunci cand implineau in simplitate, in nevino­vatie voia si chemarea lui Dumnezeu. Niciodata nu vazusera pe cineva sa faptuiasca pacatul, niciodata nu auzisera pe cine­va sa spuna minciuni, prin urmare nu cunosteau raul si nu sti­au ca ceea ce faceau si traiau era binele. Adam si Eva erau nevinovati si fara viclenie. Nu stiau ce inseamna rusinea, caci, precum spune Scriptura: Adam si femeia lui erau amandoi goi si nu se rusinau (Fac. 2, 25).

Viata lor era ingereasca, precum scrie Sfantul Ioan Gura de Aur. Traiau ca niste imparati, scrie Sfantul Grigorie de Nyssa: "In locul vesmintelor de aur erau imbracati cu virtutea, inlocul sceptrului imparatesc tineau fericirea nemuririi, in locul stemei imperiale purtau cununa dreptatii."

- Cu adevarat, ca niste imparati erau, dar, desigur, ca niste imparati duhovnicesti.

-  Da, bine zici ca traiau ca niste imparati duhovnicesti, traiau ca niste dumnezei. Caci ne spune Sfanta Scriptura ca au fost creati dupa chipul Sau (Fac. 1, 27). Nu erau, desigur, Adam si Eva niste dumnezei, ci traiau ca si Dumnezeu, traiau in comuniune cu Acesta. Aceasta era starea lumii si a omului inainte de cadere, sta­rea paradisiaca.

-  Deci era o viata desavarsita, sfanta, in pace si fara de pacat, o lume foarte frumoasa si sfanta.- Da, si la o astfel de viata ne cheama Dumnezeu.

- In Raiul care ne asteapta?

- Nu numai atunci, ci si acum.

- Dar acum putem trai precum Adam si Eva?

- Putem, caci daca n-am fi putut, nu ne-ar fi cerut Dum­nezeu sa ne intoarcem si sa devenim ca niste copii si, desigur, aceasta ne-o asaza ca o conditie pentru a intra in imparatia Cerurilor.

- Ca o conditie ?- Exact, ca o conditie. Asculta ce spune Hristos: Adeva­rat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor (Mt. 18, 3). Ne cere deci sa fim si sa traim precum copiii, nu precum asa-zisii oameni mari. Sa-L traim pe Dumnezeu cu inima noastra. Asa face intotdeauna copilul si asa vrea Dumnezeu sa traim si noi toti, din inima. Omul mare se misca mintal, egoist, din interes, lumeste, in pacat, in rautati. Cand creste si inceteaza cu desavarsire sa traiasca din inima, copilareste, atunci "stie pe deplin ce face", atunci functioneaza cerebral, cunoastedeplin si din experienta, precum au cunoscut Adam si Eva, dupa caderea lor, cand au pierdut atarnarea copilareasca, ini­moasa de Dumnezeu. Insa Dumnezeu ne vrea copii si de ace­ea ne spune ca, de nu vom deveni copii, nu vomputea intra in imparatia cerurilor.Si tie, copilul meu, inima ta cea copilareasca este cea care iti da invoirea ei catre orice chemare a lui Dumnezeu, cum faceau Adam si Eva din inima inaintea caderii. Inima ta deci sa se increada in Dumnezeu, si ea sa raspunda copilareste la chemarile voii lui Dumnezeu, nu mintea ta, care acum, dupa atatia ani de faptuire pacatoasa, iti poate spune, inveninata de catre diavol, ca primesti in mod rau chemarea catre voia lui Dumnezeu ca un copil, caci "nu stii ce faci", deoarece acum ai crescut si trebuie sa stii ce faci. Precum sa-ti amintesti ca, atunci cand vorbesti din inima ta copilareste, atunci esti ade­varat. Atunci esti un fiu binecuvantat al imparatiei cerurilor, si nu cand vorbeste „cel mare", care a gustat deplin din fructul pacatului. Sa fii asa cum erau Adam si Eva inainte de cadere si cum erau legaturile lumii cu Dumnezeu intru inceputuri.insa, din nefericire, precum ne istoriseste Sfanta Scrip­tura, lucrurile lumii si ale oamenilor nu au ramas asa. Cum au ajuns, o vedem singuri. Lumea cea frumoasa a devenit o socie­tate stricata, omul aproape desavarsit si sfant a sfarsit ca un sub-om, ca sa nu spunem un ne-om, iar natura s-a murdarit si se strica in continuare, in timp ce il otraveste si pe om.Ce si cum s-au intamplat acestea si cum s-a schimbat lumea nu o putem afla singuri. Ne vor invata Sfanta Scriptura si Sfin­tii Parinti in continuarea discutiilor noastre.- Desigur, parinte. Va multumesc mult pentru raspunsu­rile luminatoare de pana acum. Voi astepta cu nerabdare con­tinuarea discutiilor noastre. Binecuvantati!

- Domnul! Mergi cu bine! Ne zice Marele Vasile despre capcanele pe care ni le intinde dia­volul in spatele frumusetilor si dulcetilor lumii. Iti amintesti oare de povestirea din mitologia greaca despre dulceata fructului numit lotos. Oricine manca din fructul ace­la uita, imediat ce se desfata de dulceata lui, si tara lui, si casa lui, si familia, uita toate si murea acolo in strainatati. Asema­nator este si mitul sirenelor care aveau un glas atat de dulce, incat orice marinar care auzea cantecul lor innebunea si para­sea corabia lui pentru a merge spre taramul sirenelor; acolo acestea, care erau de fapt mancatoare de oameni, il mancau. Aceasta distrugere, aceasta uitare o provoaca diavolul, exa­gerand inaintea omului frumusetea, bunatatea, dulceata, gus­tul minunat al lumii.

-  Da, parinte, dar frumusetea asta a facut-o Dumnezeu. El, insusi Dumnezeu, a dat-o lumii. Frumusetea lumii este strans legata de Dumnezeu.

- Foarte bine zici tu, dar diavolul i-a spus omului con­trarul despre aceasta frumusete a lumii. A prezentat-o drept autonoma, i-a facut publicitate in mod separat, fara scopul pentru care fusese creata, independenta de Dumnezeu Cel care o crease. A inselat-o intai si intai pe Eva, propunandu-i frumusetea fructului oprit. Cu cuvinte frumoase si promisiuni marete, i-a propus sa vada, sa atinga si sa guste fructul frumos si bine mirositor al pomului interzis. Si spune Sfanta Scriptura: Femeia, vazand ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el (Fac. 3, 6). Astfel, omul a fost subjugat de iluzia frumusetii celei auto­nome, intr-un cuvant, a fost robit de ispita reclamei.

Cuprins

Abrevieri.............................................6
In loc de prolog........................................7
I. Ce este lumea......................................11
II. Cum era lumea lui Adam si a Evei...................23
III. Ce schimbari a facut Adam in lume................46
IV. Este oare rea legatura omului cu lumea?.............66
V. Lumea - o capcana frumos impodobita..............85
VI. Cine a creat problema ecologica?.................104
VII. Cel care a dezlegat problema lumii...............124
VIII. Oare se poate schimba lumea?..................142
IX. Biserica si lumea.................................161
X. Secularizarea Bisericii.............................180
XI. Oamenii lumesti si cursele lumesti................204
XII. Monahismul si lumea...........................226
XIII. Cum sa abordam lumea.40 de sfaturi (I).........246
XIV. Cum sa abordam lumea. 40 de sfaturi (II)........262
XV. De ce lumea ii prigoneste pe sfinti................277
XVI. "Nebunii" lumii...............................292
XVII. Lumea rasariteana si lumea apuseana............310
XVIII. Lumea politicii si Ortodoxia..................327
XIX. Lumea ereziilor si Ortodoxia...................346
XX. Sfarsitul lumii..................................361