Predici la Triod si Penticostar
Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului...
Descriere
Predici la Triod si Penticostar
Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!
Tradus de Denis Chiriac
Specificaţii
- Editor: Egumenita
- ISBN: 9786065503892
- An aparitie: 25 Ianuarie 2020
- Numar pagini: 172
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm