CrestinOrtodox 16-06-2015

La sfârşitul primului ciclu de studii liceale, Gojko - mânat de familie, iar nu de o motivaţie religioasă personală, după cum se vede - se înscrie la seminarul din Sarajevo, unde studiile durau, în principiu, zece ani. Şi aici fizica a fost materia care l-a interesat cel mai mult pe viitorul patriarh.

Ca orice adolescent, Gojko îşi pune felurite probleme specifice acestei vârste. In mod deosebit, în timpul primilor ani de seminar îl preocupă problema timpului, iar legat de ea, cea a predestinării şi a libertăţii, după cum însuşi istoriseşte:

„In anul trei de seminar, la vremea pubertăţii, mi-a venit în minte următoarea întrebare: Dacă Dumnezeu ştie dinainte că am să ajung un ucigaş, un şarlatan sau un desfrânat, cum aş putea eu oare să nu ajung să fiu un astfel de om? Dacă n-am să ajung aşa, ştiinţa lui Dumnezeu nu are nici o valoare, iar dacă am să ajung aşa, unde mai este libertatea mea? Această întrebare m-a chinuit mult şi aveam nevoie de un răspuns. Dacă mi-aş fi mărturisit gândurile unuia dintre colegii mei, nu aveam nici o siguranţă că voi primi un răspuns, pentru că acest fel de întrebări nu-i preocupa. Nu mi se părea potrivit nici să vorbesc cu vreun profesor, căci s-ar fi putut să mă bănuiască de erezie sau mai ştiu eu de ce altceva. In toţi aceşti ani, în care tot felul de gânduri se abat asupra noastră, am purtat în mine această întrebare, până în clipa în care am aflat răspunsul la Fericitul Augustin, a cărui explicaţie se bazează pe concepţia sa despre timp. Timpul, spune el, este singura durată în care există un trecut, un prezent şi un viitor. Trecutul este ceea ce a fost, aşadar el nu mai există; viitorul este ceea ce va fi, aşadar nici el nu există; atunci ce există de fapt? Rămâne prezentul, dar şi el aproape că nu există, pentru că nu este decât un punct de contact între trecut şi viitor, un punct de contact în care viitorul nu încetează de a deveni trecut. Timpul contează pentru făpturile create, pentru materie, pentru univers şi cu atât mai mult pentru noi, oamenii. Noi trăim şi gândim în cadrul categoriilor temporale, spaţiale şi numerice. Dar lucrul acesta nu are nici o valoare la Dumnezeu. La El nu există nici trecut, nici viitor, ci numai un veşnic prezent; aşa că atunci când noi zicem că ceva se va întâmpla, lucrul acesta se va întâmpla pentru noi, nu pentru El. Această explicaţie mi-a rezolvat problema. Dacă n-ar fi fost aşa, studiile mele de teologie probabil că s-ar fi încheiat."

Patriarhul îşi aminteşte de asemenea că în acea perioadă îl bântuia nu numai îndoiala, ci şi teama; iar, pentru a o birui, a trebuit să se deprindă cu răbdarea şi cu încrederea în Dumnezeu:

„A te teme este ceva cu totul omenesc. Insă, dacă te detaşezi puţin, îţi dai seama că neputinţa şi suferinţa îşi au rostul lor. îmi amintesc că mergeam odată pe jos la o mănăstire; drumul era lung, ploua torenţial şi n-aveam umbrelă; pe jos era mocirlă şi abia dacă puteam să păşesc. Şi-mi ziceam: «De ce, Doamne? De ce mi se întâmplă asta, că doar nu mă duc la petrecere?» Şi atunci, tot eu mi-am zis: «Unde-mi sunt răbdarea şi nădejdea?» Toate intră în bună rânduială dacă primeşti ce ţi se întâmplă şi ai încredere în Dumnezeu."

După numai şase ani de seminar, Gojko se înscrie în 1936 la Facultatea de teologie din Belgrad. Acolo locuieşte la bunicii săi dinspre tată, apoi prin cămine studenţeşti.

In acest timp îşi încheie şi studiile secundare la liceul de băieţi din Belgrad, unde dă, în 1940, examenul de bacalaureat.