Marta Vlasceanu 30-06-2014

Parinte Pavel - a intrebat odata un crestin -, este folositor monahul societatii? Multi ii numesc pe monahi trantori, pentru ca nu fac nimic pentru altii, traiesc linistiti la manastire si par a nu fi de folos nimanui.

- Nu, nu trebuie sa vorbesti asa, frate! - i-a raspuns schimonahul Pa vel. Adevaratul monah este nespus de folositor societatii. El se roaga zi si noapte pentru toti. Oamenii din lume se roaga putin. Nici cei mai credinciosi dintre ei nu au timp pentru multe rugaciuni din pricina indatoririlor lumesti. Iar altii nu se roaga deloc. Monahii se afla mereu in rugaciune. Aceasta este prima lor indatorire. Chiar si atunci cand isi implinesc ascultarile, ei se roaga mereu lui Dumnezeu, daca sunt buni monahi.

- Dar ce mare efort depun cand se roaga? - i-a replicat crestinul. Tocmai pentru aceasta multi oameni de astazi ii invinuiesc pe monahi ca isi pierd vremea cu rugaciunea. Iar rugaciunea, dupa acestia, este lene curata: sa stai in chilie ori in biserica si sa te rogi! Ia sa pui mana pe sapa si sa prasesti in gradina! Sa vezi atunci ce inseamna sa te ostenesti cu adevarat!

La aceasta, parintele Pavel i-a raspuns: - In timpul in care am stat la Sfantul Munte erau multe chilii sihastresti. Acolo vietuiau pustnici impreuna cu ucenicii lor. La o asemenea chilie statea odata, dupa pranz, la soare, un monah cu ucenicul sau ca sa se odihneasca dupa nevointa istovitoare de noapte si a rugaciunilor de dinainte de pranz. Tocmai in acea vreme au trecut pe acolo doi lucratori, asa cum se poate vedea adeseori in Sfantul Munte, oameni sarmani care vin de prin sate si orase la Athos ca sa-si castige hrana slujind pentru plata la monahii batrani si neputinciosi, ori savarsind felurite lucruri grele cerute de conducerea manastirilor. Cei doi argati au vazut pe monahi incalzindu-se la soare, i-au privit atent si unul dintre ei a spus atunci:

- Stau la un rahat calugaresc!

Staretul, auzind aceasta, i-a spus ucenicului sau:

- Mergi si cheama-i aici!

Au venit.

- Vi se pare prea usoara viata noastra? - a intrebat staretul.

- E usoara, nu e ca a noastra, toata ziua sa taiem la lemne! - a raspuns cel mai in varsta dintre lucratori.

- Ei, vreti si voi sa petreceti putina vreme la fel ca noi? Va dam sa mancati, iar voi sa faceri ce facem noi.

- Cu draga inima! - s-au inteles argatii. Si-au dat jos de pe umeri desagii. „Ce noroc! - gandeau ei. Ne vor da sa mancam fara sa muncim! Aici ne vom odihni si o sa si dormim!"... Staretul i-a asezat pe lucratori in doua chili separate si a dat fiecaruia dintre ei cate un metanier.

Le-a aratat cum sa faca inchinaciuni si sa se roage lui Dumnezeu.

- Sa va rugati astfel pana diseara, la fel ca noi, si atunci o sa va chemam la masa!

Argatii au inceput sa faca metanii, insa au obosit repede si au stat sa se odihneasca. Fara sa se roage, s-au ingreunat mult, cazand in mare toropeala, incat abia asteptau seara. Au mancat si dupa aceasta au inceput sa-si stranga desagii.

- Ce faceti? - i-a intrebat staretul.

- Lasa, parinte, ca o astfel de viata nu e pentru noi! Am gresit atunci cand am spus ca stati la un rahat calugaresc. A fost foarte greu. Mai bine ne e noua sa taiem copaci!

- Mergeti, fratilor, mergeti in pace! - i-a petrecut pe ei cu un zambet monahul. Si sa stiti ca cel mai greu lucru este sa te rogi lui Dumnezeu!

Povestind aceasta intamplare, schimonahul Pavel a adaugat: „Adevaratii monahi nu sunt lenesi. Ei se ostenesc pe ogorul duhovnicesc zi si noapte, nu ca oamenii din lume, care ziua lucreaza, iar noaptea dorm. Monahii trudesc pentru suflet! Si cu cat este mai pretios sufletul decat trupul, cu atat e mai inalta osteneala lor fata de cea a oamenilor din lume. Prin osteneala lor de rugaciune, monahii se apropie de Dumnezeu.

Multi dintre ei ajung drepti si se roaga pentru oamenii din lume care neglijeaza rugaciunea. Si astfel le fac lor un mare bine, induplecand pe Dumnezeu spre milostivire! In Sfanta Scriptura citim, de altfel, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului (Iac. 5,16). Multumita faptului ca mai sunt pe ici, pe colo asemenea rugatori si drepti printre monahi, lumea se mai tine! Monahii sunt nespus de folositori lumii si societatii. Pentru ei Dumnezeu ne mai rabda si pe noi, pacatosii. Iar ca monahii vietuiesc departe de lume – pentru una ca aceasta sa nu te tulburi, caci ei sunt alesi de Dumnezeu ca sa fie curteni ai Sai si sa slujeasca in gradina Lui. Ei privegheaza inaintea prestolului celui dumnezeiesc si-I slavoslovesc stapanului asemenea ingerilor!"