Origen. Personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul - Carti.Crestinortodox.ro

Origen. Personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
28,00Lei
In stoc

Pentru ucenicii sai directi, cum a fost sfantul Grigorie Taumaturgul, Origen "era un adevarat paradis, replica a marelui paradis al lui Dumnezeu". Paradis al libertatii adevarate, al dialogului nesfarsit intre Revelatie si cultura, filozofia si teologia..

Descriere

Origen. Personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul

Publicata in 1985, cu ocazia implinirii a 1700 de ani de la nasterea marelui didascal Alexandrin, cartea despre Origen a lui Henri Crouzel este o admirabila sinteza a unui efort tenace de o viata intreaga inchinata studiului aprofundat al uriasei opere a „barbatului de otel” al literaturii crestine vechi. Cititorul actual interesat are astfel la dispozitie o remarcabila viziune de ansamblu, elaborata cu rigoare si competenta desavarsita, dar si cu admiratie lucida, asupra vietii si operei, asupra destinului postum si a principalelor teme ale gandirii lui Origen, adevaratul parinte al teologiei crestine si unul dintre gigantii gandirii crestine din toate timpurile.

Studiul introductiv (diac. Ioan I. Ica jr) isi propune sa argumenteze ideea potrivit careia fascinatia irezistibila exercitata de Origen asupra modernilor tine nu atat de magia unui crestinism gnostic sau ezoteric, pasionat de teze teozofice heterodoxe si sincretiste, cat de o secreta corespondenta de paradigma intelectuala existenta intre epoca sa si epoca noastra, intre sfarsitul antichitatii si sfarsitul modernitatii. Origen este contemporanul nostru tocmai prin aceea ca este contemporanul epocii sale.

Pentru ucenicii sai directi, cum a fost sfantul Grigorie Taumaturgul, Origen „era un adevarat paradis, replica a marelui paradis al lui Dumnezeu”. Paradis al libertatii adevarate, al dialogului nesfarsit intre Revelatie si cultura, filozofia si teologia dascalului Alexandrin fac din Origen atat poate cea mai actuala figura din toata patristica greaca — iesita din mantaua Alexandrinului asemenea romanului rus modern din Mantaua lui Gogol —, cat si un spirit crestin uimitor de contemporan.

Traducerea Cristian Pop

Cuprinsul carţii Origen. Personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul

Origen — contemporanul nostru (diac. Ioan I. Ica jr)

Cuvant-inainte

In signum cui contradicetur (Henri Crouzel S.J.)
Nota bibliografica

I. Personajul

1. Viata lui Origen (Epoca lui Origen / Origen la Alexandria / Marea incercare / Origen la Cezareea / Marturia suprema si moartea)
2. Operele lui Origen (Opera in ansamblul ei / Ce ne-a mai ramas)
3. Omul si scriitorul (Omul / Scriitorul)

II. Exegetul

4. Interpretarea Scripturii  (Exegeza literala / Bazele scripturistice ale exegezei spirituale / Justificarea teologica a exegezei spirituale / Exegeza spirituala este spirituala in sensul cel mai exact al termenului / Multiplicitatea sensurilor si incercari de clasificare / Semnificatia istorica si actuala a exegezei spirituale)

III. Omul duhovnicesc

5. Antropologia spirituala (Antropologia trihotomica / Participarea omului la chipul lui Dumnezeu)
6. Teoria cunoasterii (Subiectul cunoasterii / Obiectul cunoasterii / Punctul de plecare al cunoasterii / Calea cunoasterii / Actul cunoasterii / Origen mistic)
7. Temele mistice (Teme nuptiale / Simboluri ale harului / Urcusul duhovnicesc si efectele sale)
8. Probleme de asceza si morala (Martiriul / Feciorie si casatorie: prolegomene / Fecioria / Casatoria)

IV. Teologul

9. Caracteristici ale teologiei lui Origen (Erezii si erori impotriva carora polemizeaza Origen / Origen si filozofia / O teologie in cautare / Cauzele neintelegerilor dintre Origen si posteritate)
10. Treime si Intrupare (Dumnezeu si Tata / Fiul lui Dumnezeu in dumnezeirea Sa / Fiul lui Dumnezeu in umanitatea Sa / Duhul Sfant)
11. Biserica preexistentei si a caderii (Preexistenta sufletelor / Greseala originara din preexistenta)
12. Biserica timpului prezent (Ierarhia bisericeasca / Botezul / Euharistia / Pocainta)
13. Biserica viitorului (Moarte si nemurire / Intre moarte si inviere / Invierea oamenilor / Apocatastaza)

Epilog

Specificaţii

  • Editor: Deisis
  • ISBN: 9786067400014
  • An aparitie: 21 Noiembrie 2014
  • Numar pagini: 438
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • CrestinOrtodox 25-11-2014
    5 din 5 stele
    Omul

    In prefaţa la culegerea sa de texte, Geist und Feuer, tradusă în franceză sub titlul Esprit et Feu, Hans Urs von Balthasar face un portret rapid al omului şi scriitorului: despuiere de sine şi înfocare şi, în acelaşi timp, modestie, în mod asemănător îl descrie A. Hamman. Pot fi sugerate şi alte trăsături care reies din opera şi din întreaga sa viaţă.

    Supranumele de Adamantius, omul de adamas, ceea ce înseamnă oţel sau diamant sau, oricum, o materie de neîmblânzit (alfa privativ şi damazein, a îmblânzi), pare să desemneze incredibila sa putere de muncă, dar probabil şi puterea sa sufletească. Aceasta se vede încă din tinereţe în radicalismul cu care îşi pune în practică convingerile religioase şi care, progresiv, odată cu trecerea timpului, va face loc în perioada maturităţii unor poziţii mai echilibrate. în această privinţă evoluţia sa este inversă celei a lui Tertulian, la care rigorismul a sporit tot mai mult şi pare a fi mai mult cauza decât efectul trecerii lui la montanism.

    Am amintit mai sus gestul tânărului Origen care şi-a vândut toate manuscrisele atunci când a renunţat la predarea gramaticii, şi am spus că aceasta avea semnificaţia unei renunţări totale la ştiinţele profane, pentru a se consacra numai studiului şi predării Cuvântului lui Dumnezeu. Am văzut însă de asemenea că el şi-a dat destul de reped seama de utilitatea ştiinţelor pentru înţelegerea Bibliei si pentru răspândirea apostolică a luminii sale şi că nu a pregetat să revină la ceea ce abandonase până la a deveni auditorul lui Ammonios Sakkas şi a dobândi o mare com-petenţă filozofică. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mutilarea sa: la bătrâneţe, când îşi va redacta Comentariul la Matei şi va explica textul de la Matei 19,12, va dezaproba fără echivoc şi în termeni foarte duri, deşi fără a face aluzie la cazul său personal, gestul pe care-l făcuse în tinereţe cu „o inimă fierbinte, încrezătoare, dar nechibzuită". Eusebiu descrie în chip asemănător dura asceză pe care o practica tânărul Origen. Cu toate acestea, atunci când studiem teologia sa morală, de exemplu în ceea ce priveşte tema înfrânării, o găsim, în ansamblu, destul de echilibrată, mai mult decât ne-ar putea face să credem unele elemente ale cosmologiei sale. De exemplu, Clement vorbeşte în mod constant despre apatheia, adică despre nepătimire ca virtute fundamentală a omului duhovnicesc, pe care el îl numeşte în mod constant „gnostic". Origen, care nu foloseşte niciodată termenul de gnostic pentru a desemna pe cel pe care în termeni paulini îl numeşte om „duhovnicesc" sau „desăvârşit", dovedeşte o vizibilă neîncredere în ceea ce priveşte termenul „apatheia". In loc de eradicare a patimilor - indiferent de sensul pe care i-l atribuie Clement -, idealul său constă mai degrabă în a impune patimilor măsura, „metriopâtheia" filozofilor. Un remarcabilul fragment privitor la Epistola 1 Corintenis, despre echilibrul ce trebuie păzit în relaţiile conjugale în numele iubirii, e un comentariu la preceptul „in medio stat virtus" [virtutea stă la mijloc]: căci se poate păcătui deopotrivă prin lipsă şi prin exces. Există mânii sfinte - exemplul lui Finees, nepotul lui Aaron - iar dorinţa de a asigura urmaşi este lăudabilă.Tendintele naturale sunt bune în ele însele, iar păcatul constă în depăşirea măsurii. Evagrie Ponticul, discipol indepărtat al lui Origen, va reveni, la fel ca şi Clement, la folosirea lui gnostikos şi apatheia.
    Origen şi-a dorit dintotdeauna martiriul şi a subliniat în mod constant, atât în îndemn la martiriu, cât şi în omiliile sale cât de mult preţuieşte această supremă mărturie a apartenenţei noastre la Hristos. Cu toate acestea, el este departe de a fi un fanatic. Dacă Tertulian, devenit montanist, refuză în De Fuga orice fugă din faţa persecuţiei, Alexandrinul, în Comentariul său la Ioan, nu numai că nu ezită să condamne orice provocare la martiriu, dar, mai mult, impune creştinului datoria de a scăpa de confruntarea cu autorităţile, dacă acest fapt este posibil fără a ajunge la renegare: aceasta în numele iubirii pe care creştinul trebuie să o aibă faţă de duşmanii credinţei sale, împiedecându-i de la comiterea unei crime. Aşa se vor comporta, în timpul persecuţiei lui Decius, nu numai Ciprian al Cartaginei - care va muri ca martir mai târziu, sub Valerian -, ci şi doi dintre cei mai mari discipoli ai lui Origen, Grigorie Taumaturgul şi Dionisie al Alexandriei.

    Origen este omul de oţel prin consacrarea sa totală faţa de misiunea intelectuală şi apostolică şi prin acordul dintre viaţa şi învăţătura sa. Acest ultim punct a fost subliniat de către Grigorie Taumaturgul şi Eusebiu. După primul, Origen îşi îndemna elevii mai mult prin faptele sale decât prin vorbe. El l-a convins pe Grigorie să se dedice filozofiei, adică vieţii ascetice, „încercând să se facă asemenea omului cu viaţă îmbunătăţită descris în discursurile sale şi dând - iata ce vroiam să spun - el însuşi exemplul unui înţelept. Insă Grigorie ştie bine că desăvârşirea nu este pentru lumea de aici: „Aşadar nu voi spune că era un exemplu desăvârşit ci că dorea fierbinte să devină astfel; el se nevoia cu tot zelul şi cu toată înflăcărarea, dincolo de puterile omeneşti"», Eusebiu scrie în mod asemănător: „După cum îi era cuvântul, se spune, şi el o demonstra, aşa îi erau şi faptele; iar după cum îi erau faptele, aşa şi cuvântul".

    Acest om de fier era însă un om afectuos. Devoţiunea sa profund afectivă pentru persoana lui Iisus are rezonanţe unice în Antichitatea creştină; pentru a o regăsi va trebui să aşteptăm Evul Mediu, pe un Bernard de Clairvaux sau un Francisc din Assisi. Grigorie Taumaturgul descrie extrem de mişcător afecţiunea care îl leagă de învăţătorul său şi pe care o compară cu cea a lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru David.

    „Şi iată că ne înţepă cu acul prieteniei, greu de respins, ascuţit, pătrunzător, acul bunăvoinţei şi a bunelor intenţii, toată bunăvoinţa arătându-se până şi în cuvintele sale atunci când era cu noi şi ne vorbea".

    Prietenia care unea pe elev şi învăţător, „adevăratul său tată", e ideea centrală a mişcătoarei peroraţii prin care Grigorie deplânge într-o mulţime de citate biblice tot ceea ce urma să părăsească: el se compară cu Adam izgonit din rai, cu fiul risipitor care a ajuns să mănânce hrana porcilor, cu evreii captivi care au refuzat să cânte pe pământ străin, cu evreul tâlhărit din parabola Bunului Samarinean. Şi după ce i-a cerut învăţătorului său să se roage pentru ca un înger să vegheze asupra lui în timpul întoarcerii spre îndepărtata sa patrie, el îşi termină discursul astfel: ,Cere-i cu stăruinţă să ne facă să ne întoarcem şi să rămânem lângă tine. Numai aceasta, mai mult decât orice altceva, ne va putea mângâia".

    Retorica acestei peroraţii nu trebuie sub nici un chip să arunce vreo umbră de îndoială asupra prieteniei şi admiraţiei juvenile care a inspirat-o.

    O altă caracteristică este demnă de remarcat: ca mulţi alţi teologi, Origen e constrâns la o polemică continuă împotriva evreilor, a ereticilor sau a păgânilor precum Celsus, fără a mai pomeni pe creştinii milenarişti, antropomorfişti sau literalişti. Fiindcă nu este un om al compromisurilor: atitudinea sa din tinereţe faţă de ereticul Pavel din Antiohia a păstrat-o întreaga viaţă, ne spune Eusebiu. Dar în comparaţie cu cea a mai multor scriitori din perioada creştinismului primar, această polemică este purtată cu destul calm şi irenism. în Omilia VII la Luca, păstrată în traducere ieronimiană şi în câteva fragmente greceşti care corespund îndeaproape traducerii, acoperind mai bine de jumătate din aceasta, Origen se ridică împotriva unui eretic care, probabil din cauza pasajului de la Matei 12, 45-50, susţinea că Măria a fost renegată de către Iisus pentru că ar fi avut copii de la Iosif după naşterea sa. Potrivit unui fragment, aici Origen spune simplu: „Cineva, nu ştiu cine" (etolmese tis eipein), iar Ieronim traduce: „Cineva, nu ştiu cine, a îndrăznit de s-a lăsat într-o asemenea măsură cuprins de nebunie, încât a spus" (in tantum quippe nescio quis prorupit insanie, ut asseret...). Contrastul este izbitor. Desigur, m Contra lui Celsus se întâmplă uneori ca Origen să pară că-şi pierde controlul în faţa dispreţului pe care adversarul sau nu încetează să-l arate la adresa creştinilor şi care îl atinge în plină inimă. Despre un astfel de pasaj Pierre de Labriolle scrie:

    „De unde vine la Origen această ostilitate? El nu era totuşi un om al mâniei, n-avea nimic dintr-un Tertulian sau dintr-un Firmicus Maternus. Tendinţa irenică este foarte marcată la el... Violenţa reacţiei lui Origen... provine în primul rând dintr-o sensibilitate religioasă extrem de fierbinte şi susceptibilă, pe care procedeele şi tonul lui Celsus o ofensează în cel mai înalt grad".

    Despre prologul cărţii VI a Comentariului la Ioan, scris după marele incident de la Alexandria, am vorbit deja: „Logos-ul (Cuvântul sau Raţiunea) m-a îndemnat ca mai degrabă să rezist la asaltul (adus de vânturile din Egipt) şi să veghez asupra inimii mele, temându-mă ca nu cumva aceste raţionamente vicioase să aibă atâta forţă, încât să-mi aducă în suflet furtună, decât să urmăresc mai departe acest text într-un moment nepotrivit înainte ca intelectul meu să-şi afle iarăşi calmul". Omul de oţel nu este un insensibil. Ci încearcă cu ajutorul Raţiunii divine care este Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, să-şi recapete calmul interior.

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor