Omilii inedite. Doua cuvinte despre botez - Carti.Crestinortodox.ro

Omilii inedite. Doua cuvinte despre botez

Fii primul care adauga o recenzie!
38,00Lei
In stoc

Teologia capadociană a avut ca punct de plecare contribuţia decisivă a Sfântului Vasile cel Mare, continuat de cei doi Grigorie, Teologul și fratele său, Episcopul de Nyssa. Efortul lor a fost încununat de un succes pastoral în aşa măsură încât Capadocia

Descriere

Omilii inedite. Doua cuvinte despre botez

 Teologia capadociană a avut ca punct de plecare contribuţia decisivă a Sfântului Vasile cel Mare, continuat de cei doi Grigorie, Teologul și fratele său, Episcopul de Nyssa. Efortul lor a fost încununat de un succes pastoral în aşa măsură încât Capadocia a ajuns farul călăuzitor al Bisericii din veacul al patrulea, eclipsând Egiptul Sfântului Atanasie şi al marilor Părinţi de acolo pentru o vreme, cel puţin până la Sfântul Chiril. Sfântul Vasile, ca cel care a dat tonul, nu și-a lăsat amprenta doar asupra organizării bisericeşti, ci, de asemenea, a extins credinţa și râvna sa, prin intermediul peniţei, peste hotarele patriei, dar şi peste veacuri. Aşa încât se poate spune, pe bună dreptate, că receptarea personalităţii sale s-a datorat în mare măsură faptului că a fost pentru Biserică un stâlp întocmai cu Apostolii.

Lucrările vasiliene autentice au fost traduse în numeroase limbi şi au constituit repere în rândul teologilor sau simplilor credincioşi pentru o înţelegere mai intimă a creştinismului pe mai multe planuri: dogmatic, liturgic, ascetic, exegetic. Ele au fost traduse și în limba română și au cunoscut o circulație largă atât în vechime, cât și în perioada modernă. Totuși este surprinzător că mai există și o seamă de opere vasiliene care nu au fost valorizate încă în spațiul românesc. Lucrul acesta este cu atât mai neașteptat, cu cât descoperim că există manuscrise uitate prin biblioteci, datând din secolele IX-XIX, ce conțin lucrări inedite ale Părintelui capadocian. Prin vechimea și multitudinea lor, textele atestă faptul că erau larg cunoscute și răspândite în Biserică. Dar, ca și în cazul altor Părinți ai Bisericii, autenticitatea multor scrieri vasiliene a fost pusă sub semnul întrebării.

În funcție de receptarea de care a avut parte, opera Sfântului Vasile cel Mare poate fi împărțită în trei categorii: 1. lucrări autentice și bine cunoscute, 2. neautentice sau îndoielnice – mai puțin luate în considerație, dar care au văzut totuși lumina tiparului – și 3. necunoscute, rămase în manuscrise, știute doar după titlu.

Interesul cel mai mare pentru cercetare ar trebui să fie generat de cele din a doua categorie care, în pofida faptului că ridică probleme de autenticitate, rămân totuși de tradus.

Chiar dacă liniile generale ale teologiei vasiliene pot fi conturate plecând de la operele considerate autentice și traduse deja, credem că nici cele îndoielnice nu trebuie abandonate, ele putând descoperi cititorului nuanțe teologice nebănuite. Existența unor lucrări care au rămas neexplorate și se păstrează încă în manuscrise ne-ar putea duce cu gândul la o nouă împărțire: importante (aici pot fi incluse scrierile îndoielnice care au fost editate și tipărite) și neimportante (cele rămase în manuscris[1]). În plus, nepublicarea acestora din urmă ar putea denota fie faptul că ele nu au prezentat un interes real pentru cercetători, fie că tratau teme mai puțin atractive.

Înainte de a expune succint lucrările care au fost traduse în cuprinsul volumului de față, ne vom apleca asupra unei analize mai atente în ceea ce privește problema paternității lor.

Mai întâi, trebuie semnalat acordul unanim al cercetătorilor contemporani vizavi de canonul operelor vasiliene autentice. Acest canon poate fi găsit în manualele de Patrologie și în colecțiile publicate în secolul trecut. La o privire atentă, se poate observa că el prezintă ușoare variații, în funcție de studiile și cercetările recente de ordin istoric, lingvistic, teologic etc. Un exemplu sugestiv în acest sens îl reprezintă celeDouă cuvinte despre Botez. Deși până la începutul secolului al XX-lea considerate neautentice, ele au fost ulterior definitiv acceptate drept autentice în urma unor studii ample efectuate de reputați lingviști[2]. Cu toate acestea, ele figurează încă în rândul operelor îndoielnice în Patrologia profesorului grec Stylianos Papadopoulos[3], chiar dacăinvestigațiile de dată recentă le-au dovedit autenticitatea. În condițiile în care Patrologiile anterioare[4] sunt tributare unor concepții mai vechi, iar cele noi nu-și asumă concluziile cercetărilor moderne, se impun anumite reconsiderări în privința autenticității unor texte vasiliene.

În acest sens, credem că este necesară, în anumite cazuri, o revizuire a motivelor pentru care unele opere vasiliene au fost receptate ca neautentice. Ne referim aici în mod special la o serie de 17 scrieri a căror paternitate a fost judecată după anumite criterii puțin convingătoare, abordare care ar putea alimenta temeri și în privința altor opere. Este de neînțeles ușurința cu care unii autori de manuale de Patrologie (și nu doar) resping operele vasiliene mai puțin cunoscute în zona spuria sau dubia, pe considerente vagi sau plecând de la preluarea necritică a studiilor anterioare.

Chiar dacă multe erori se strecurau în urma procesului de copiere, totuși nu este mai puțin adevărat că selecția cărților era impusă de către cititori, iar faptul că o scriere cunoștea o circulație pe scară largă se datora în special valorii sale și renumelui autorului. În ciuda acestui fapt, odată cu distanțarea în timp și spațiu, și cu intervenția unor factori conjuncturali, nu a întârziat să apără o anumită reticență în relație cu unele scrieri patristice. Cazul fericit al Cuvântărilor Sfântului Grigorie Teologul, care a beneficiat de o receptivitate neașteptat de mare[5], ne face să credem că aceasta reprezintă doar una dintre excepții.

O voce disonantă cu atitudinea generală din lumea științifică poate fi socotită cea a lui N.A. Lipatov[6], care a încercat să dezvăluie anumite similitudini structurale în cazul operele vasiliene autentice și neautentice, întreprindere ce a avut drept rezultat acceptarea celor din urmă. Mai mult, cercetătorul rus și-a propus în perioada care urmează să editeze și să publice în Occident acele omilii catalogate de Clavis Patrum Graecorum[7] drept pseudo-vasiliene[8]: La Sfintele Paști, La episcopul de dinaintea lui, Despre Treime, La Sfintele Paști (alta), La Evangheliadupă Luca și la Ana, Despre Lacul Ghenizaret și Apostolul Petru, La pomenirea mucenicilor, Despre Avraam, Din Evanghelia după Luca despre slăbănog, Despre hirotonia apostolilor, Despre viețuirea în Hristos, Cuvântul al doilea despre înțelepciune, Despre înfrânare și ostenelile tămăduitoare, Despre binefacere, Despre trupul Domnului, Către cei ce nu acceptă deoființimea, Expunere de credință, Despre cum trebuie să se împodobească creștinul și Despre faptul de a fi Maică și Fecioară.

În contextul valorizării acestor lucrări în folosul duhovnicesc al credincioșilor, ni se pare că o atitudine mai echilibrată ar fi abordarea lor cu mai multă deschidere și înțelegerea lor în duhul în care au fost scrise. Paternitatea unor texte patristice nu poate fi probată exclusiv pe marginea unor considerente de natură filologică. Ele nu sunt simple scrieri literare, ci au o valoare duhovnicească, ce trebuie analizată în contextul Tradiției Bisericii. Biserica a avut dintotdeauna propriile criterii și mecanisme de a respinge textele străine și de a le păstra pe cele autentice. Putem aminti, în acest sens, canonul biblic, refuzarea apocrifelor gnostice din primele secole sau respingerea textelor corupte ori falsificate în mod voit[9]. Dacă stilul textelor păstrează amprenta autorului și nu există inconsecvențe la nivel teologic, ele pot veni ca o confirmare și completare a operelor considerate autentice în mod indubitabil. Astfel s-ar depăși atitudinea servilă de până acum a teologiei ortodoxe academice de a prelua mimetic critica protestantă și metoda ei, în timp ce adevărata atitudine este cea de a merge pe linia tradiției bimilenare a Bisericii.

În spațiul românesc, pe lângă operele incluse în colecția inițiată de Patriarhul Iustin Moisescu, „Părinți și Scriitori Bisericești”, traducerea omiliilor din volumul de față vine să întregească lista scrierilor vasiliene, alături de aparițiile inedite din ultima vreme:Împotriva lui Eunomie[10], Comentariu la Isaia[11], Omilii la facerea omului și despre rai[12], Despre Botez[13], Învățătură către fiul duhovnicesc[14].

Cele mai multe opere se găsesc în colecția editată de abatele J.-P. Migne, care mai cuprinde însă și un tratat încă netradus la noi: Despre integritatea fecioriei. Două dintre ele, Omilia despre ape și despre Sfântul Botez și Despre Duhul, au fost traduse plecând de la edițiile critice apărute secolul trecut[15]. În cazul Cuvântului despre așezarea preoților, am preferat versiunea textului din ediția recentă a Ceaslovului grecesc, în pofida existenței altor variante mai extinse.

Ideea de a traduce și aceste texte a reprezentat urmarea firească a muncii de publicare la Editura Doxologia a Omiliilor la facerea omului[16], mai ales că am descoperit aceeași expunere sistematică și elocventă, plină de consistență duhovnicească și de dumnezeiască inspirație, care se regăsesc și în cuvântările consacrate ale Sfântului Vasile.

Dacă Omiliile la Psalmi au stârnit interesul prin prospețimea duhovnicească a exegezei și prin bogăția de idei conținute în ele, credem că de aceeași atenție se vor bucura și Omiliile „adiționale” pe marginea psalmilor, în număr de patru, prezente în volumul de față.

Dintre celelalte omilii, redactate în general pe un ton moralizator, două dintre ele, Omilie la Sfânta Naștere a lui Hristos șiDespre post, cuvântul III, au fost transpuse în limba română de Mitropolitul Grigorie Dascălul în 1826 și au fost tipărite în volumul Cuvinte puține oarecare din ceale multe ale celor întru sfinți Părinților noștri Vasile cel Mare și Grigorie Cuvântătoriul de Dumnezeu. De textul acestei traduceri ne-am folosit și noi ca variantă de pornire.

De asemenea, trebuie remarcată și traducerea recentă a două dintre omiliile incluse în volumul de față, Omilie rostită în Lakiza și Omilie de alinare pentru cel bolnav, de Constantin Georgescu[17], cu o notă introductivă. Din nota sa reținem aici două aspecte. Mai întâi, traducerea numelui localității Lakiza (care ar putea fi, de fapt, Lazica, pe teritoriul Georgiei de azi) la plural, „Lakize”, reflectând astfel pluralul din greacă. Apoi, în ceea ce privește paternitatea celei de-a doua omilii, Stig Y. Rudberg[18] a fost cel care a respins autenticitatea ei și l-a indicat pe Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului[19], drept autor legitim, chiar dacă toate manuscrisele îl confirmă ca autor pe Sfântul Vasile.

De folos mi-a fost și traducerea engleză a omiliei Despre milă și judecată, a surorii Monica Wagner în colecția romano-catolică Fathers of the Church, volumul 9[20].

Credem că prin scoaterea la lumină, în volumul de față, aceste texte vasiliene mai puțin cunoscute publicului vor întregi profilul teologic al Marelui Capadocian și vor aduce mult folos duhovnicesc cititorului interesat sau pasionat de bogăția învățăturii sale.

 

Ieromonah Lavrentie Carp

Specificaţii

  • Editor: Doxologia
  • ISBN: 9786068278902
  • An aparitie: 12 Februarie 2013
  • Numar pagini: 246
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 15 x 24 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie