Oameni ridicati din taranime - Carti.Crestinortodox.ro

Oameni ridicati din taranime

Fii primul care adauga o recenzie!
23,00Lei
In stoc

În Epistola către Evrei, Sf. Apostol Pavel enunță o îndatorire creștină fundamentală: Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința (Evrei 13,...

Descriere

Oameni ridicati din taranime

În Epistola către Evrei, Sf. Apostol Pavel enunță o îndatorire creștină fundamentală: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

Respectând cu fidelitate acest îndemn paulin, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). În acest context, Editura Basilica își propune să continue șirul manifestărilor dedicate anului omagial, publicând lucrarea Oameni ridicați din țărănime, a lui Ilariu Dobridor, care pune în lumină unul dintre elementele specifice ale neamului nostru, țărănimea, „unanimul nostru înaintaș fără nume”. Textul lucrării de față, publicat după ediția princeps din anul 1944, tipărită la Imprimeria Națională, a fost îndreptat din punct de vedere gramatical și ortografic, conform regulilor actuale ale limbii române.

Păstrător fidel al culturii naționale și al tradiției bisericești, satul românesc constituie mediul în care s-au dezvoltat și s-au desăvârșit valorile morale, culturale și spirituale ale neamului românesc. Cu alte cuvinte, figurile impunătoare ale poporului, „oamenii-rădăcină” și „oamenii-piscuri”, așa cum îi numește Ilariu Dobridor, au fost ridicați din cei de la sat, din țărănime. Element specific al românismului, țărănimea reprezintă însăși esența noastră ca neam. În acest sens, Liviu Rebreanu arată că: „la noi, singura realitate permanentă, inalienabilă a fost și a rămas țăranul. Atât de mult că țăranul român nici nu e țăran ca la alte popoare […]. De fapt, țăranul n-are nume pentru că nu este nici clasă, nici breaslă, nici funcție, ci poporul însuși – omul român”

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „țară” provine de la latinescul terra, care înseamnă „teritoriu”. Terranus este țăranul, acea persoana care cultivă pământul și are cea mai intimă legătură cu el. Această idee este ilustrată în limbaj liturgic prin faptul că omul, compus din trup și suflet, reprezintă o sinteză între materie și spirit, între țărână și suflet viu, după cum afirmăm în Slujba Înmormântării: „iar noi, pământenii, din pământ suntem zidiți și în același pământ vom merge”. De aceea, la sat, cultivarea pământului este adesea însoțită de acte cultice, precum binecuvântarea fântânii, a holdelor, a semănatului, a primelor roade ale pământului. Acest ritual sfânt, prin care țăranul invocă binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu pentru cultivarea pământului, evidențiază relaţia acestuia cu pământul, pentru că, în fond, omul „este țărână modelată după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu”, iar invocarea ajutorului dumnezeiesc asupra holdelor presupune implicit binecuvântarea propriei sale persoane, în calitate de fiu al pământului.

Mentalitatea satului se încheagă în jurul Școlii și al Bisericii, „lumina minții” și „puterea credinței”. În gândirea țăranului, Biserica este locaș al comuniunii, focar al dragostei, iar Școala templu de iradiere a sufletului, în timp ce preotul este un căutător al comuniunii cu Dumnezeu, iar învățătorul un cercetător al virtuților și valorilor. Această conlucrare dintre preot și învățător este ilustrată în termeni metaforici de Ilariu Dobridor:

„Odinioară, când ne stăpânea nostalgia seculară a Unirii, învățătorul și preotul erau propovăduitorii acelor melodii naționale și al învățămintelor din adevărul cărora am extras înviorătorul puternic suflu patriotic. Pedagogi ai conștiinței cetățenești, aceștia imprimau în aluatul sufletesc al copilului cadențele urcate din evocările trecutului, torcând firul rechemător al grandorilor”.

O altă caracteristică a țărănimii o constituie percepția asupra vieții. Țăranul român privește viața prin raportare la două valori: timpul și locul. Astfel, viața este înțeleasă ca „timp binecuvântat pentru a sfinți locul în care trăim”. „Sfințirea locului în care trăim” aduce cu sine speranța în dobândirea unui loc în Împărăția cerurilor sau, în limbaj popular, „dobândirea unui colțișor de rai”. Această înclinație a românilor spre dimensiunea veșnică a existenței este surprinsă și de Lucian Blaga în poezia intitulată Sufletul satului:

„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva”.

Fiu de țăran, fascinat de viața satului românesc, Constantin Iliescu Cioroianu, cunoscut sub pseudonimul Ilariu Dobridor, s-a născut la 1 noiembrie 1909, în satul Dobridor din județul Dolj, fiind al doilea dintre cei opt copii ai familiei (trei băieți și cinci fete). A urmat cursurile elementare la școala din satul natal, unde l-a avut ca dascăl pe învățătorul Ioachim Negrițescu. Satul Dobridor era vestit pentru fidelitatea față de tradițiile folclorice și rânduielile bisericești. În acest climat, „pierdut între lanuri, salcâmi și sălcii plângătoare”, s-a format sufletul viitorului poet.

La recomandarea învățătorului satului, Ilariu Dobridor va studia ca bursier la Liceul Militar „D.A. Sturdza” din Craiova, un adevărat „laborator în care minereurile sufletești ale elevului, topite în flacăra învățăturii și educației, se prefac în metale de preț cu care își clădește valoarea ei istorică o națiune”, cum îl definea el însuși în revista Flamuri. După absolvire, simte o chemare mai înaltă, căreia îi dă curs, și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, unde se face repede remarcat, fiind apreciat, printre alții, de către profesorul Nicolae Cartojan.

Își începe activitatea publicistică încă din vremea studenției, debutând în revista Ramuri, în anul 1928. Face gazetărie la Dreptatea, Țărănismul, Curentul, Presa și funcționează o vreme ca profesor la Râmnicu Vâlcea, timp în care colaborează cu revistele Gândirea, Viața românească și Bilete de papagal.

Odată cu instalarea comunismului în România, soarta lui Ilariu Dobridor a fost pecetluită. Scăpat ca prin minune de primul val al terorii, este arestat în anul 1954, la Râmnicu Vâlcea, și închis în penitenciarul de la Craiova, apoi la Jilava și Aiud. Cei zece ani de temniță grea i-au măcinat trupul și sufletul. După eliberare (1964) a fost urmărit îndeaproape de Securitate, cu scopul de a fi redus la tăcere. S-a stins din viață în locuința sa de pe strada Roma, din București, în anul 1968.

În privința scopului lucrării, ne lămurește însuși autorul: „Această carte țintește să arate figurile mari ale neamului […], din a căror năzuință, mândrie, jertfă și credință s-a întărit soclul măreț al ridicării noastre […]. Pentru ei, pentru acești piloni risipiți pe vatra largă a țării, am conturat imaginea concretă a oamenilor mari ridicați din țărănime, spre a fi tuturor pildă și poruncă. Ei au făurit datina pământului și au sfințit cerul năzuințelor românești”.

Editura Basilica, prin publicarea volumului Oameni ridicați din țărănime al lui Ilariu Dobridor, dă glas unei aspirații înalte a poporului român, aceea a trezirii conștiinței naționale, prin redescoperirea spiritului românesc, care trăiește în doinele și cântecele populare, în poveștile și baladele bunilor și străbunilor noștri.

Editura BASILICA

Specificaţii

  • Editor: Basilica
  • ISBN: 9786062903190
  • An aparitie: 18 Aprilie 2019
  • Numar pagini: 240
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 14 x 20.5 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie