Teologia ca destindere

Nu știu cum aș putea prefața cartea Părintelui Bogdan Taifas. Titlul spune mult. Un preot pe care-l cheamă Taifas scrie o carte, O bârfă nespovedită. Pare o glumă, cuvintele legându-se într-un zâmbet. Exercițiul de jurnalist, paralel cu acela de păstor de suflete, prinde grăirea într-un joc de ape și foc, de cearcăne de veghe și limpeziri de zori. O limbă a comunicării directe, tot mai rară, o inteligență a frazei cu adevărat savuroasă face ca lectura acestui jurnal de idei vii să fie o bucurie. Reală și născătoare de idei care să dea meditației cotidiene un flux de energie pozitivă și lucrătoare în Harul Mântuitorului Hristos. Pentru că despre Acesta vorbește, cu ritm și patos pozitiv, convertitul la literă rostită al Cuvântului. Un excurs teologic în cheia lui Nicolae Steinhardt, a Părintelui Nicolae Delarohia nu poate fi trecut cu vederea.
Atent ca să nu dilueze teologia, Părintelui Taifas îi stă la îndemână un echilibru născut din scriitură, acolo unde corzile sufletului se zbat scăpate din copca exprimării nederanjante, unde spumează metafora și reînvie jocul copilăresc al ascunderii după cimilitura duhului. Atent la definiri și coagulări exacte, plin de vioiciunea sensului euharistic al scriiturii. Om de câmpie, de val și țărm, Părintele Bogdan te frământă în curiozități de tai Preot Bogdan Taifas fas, un taifas destins, cu zâmbet pe colț de gând, dar calibrat corect în hermeneutica șăgalnică a Bisericii. Se simte că iubește Scriptura și Veșnicul ei Autor, că tăifăsuiește, tainic și relevant deopotrivă, cu Părinții Bisericii din a căror experiență omiletică își adaugă simplitatea comunicării adevărurilor mântuitoare. Dintr-o generație fără frustrări legate de dorința de a dovedi că știe teologie, coerent și discret (Fiica lui Iair și o altă mulțime...), inteligent și cumpănind bine nevoia auditorului închipuit, dar prezent, Părintele Bogdan oferă un alt soi de rostire teologică. Tinerească și destinsă. De foarte mulți ani cred, și mărturisesc tot mai des, că predica este un editorial al timpului liturgic. Un articol de primă pagină a unui cotidian diafan care se propune prin Biserică lumii. Cred că prin cartea sa de „bârfe nespovedite”, tânărul Părinte propune tocmai un astfel de stil, descongestionat de false rigori, atent la auditor și la suplețea pe care Evanghelia o cere astăzi de la propovăduitorii săi. La atâta drag de text dăruit de autor nouă, îmi îngădui să-i pun la inimă, și în inima prefeței mele, cuvintele Părintelui Alexander Schmemann, parte integrantă a unei culegeri de pretexte omiletice legate de Maica Domnului. El scrie: „Cea mai simplă definiție a abordării exterioare (a subiectelor de credință, n.n.), spune că aceasta depinde în întregime de existența unor dovezi. Dovedește că Dumnezeu există, dovedește că Hristos este Dumnezeu, dovedește că pâinea ajunge Trupul lui Hristos, dovedește că există o altă lume... Dovedește acestea și te voi crede. Dar dacă nu-mi vei dovedi, nu cred. Este suficient să reflectăm la toate aceste dovezi pentru a ne convinge nu doar că acest mod de abordare nu poate Teologia ca destindere să ne conducă spre esența religiei, ci și că este complet inadecvat vieții în general, cu excepția domeniului relative restrâns al științelor naturale. Poți dovedi că apa fierbe la 100 de gr. Celsius, dar nu poți dovedi că Pușkin este un geniu. Și este la fel de imposibil să dovedești toate cele care țin de viața lăuntrică a omului: bucuriile și necazurile, căutările și credința sa. Să remarcăm că nici măcar Hristos nu a încercat să dovedească ceva, El doar i-a chemat pe oameni să vadă, să audă, să accepte ceva ce ei nu puteau să vadă, nici să audă, nici să accepte, ceva ce chiar și acum marea majoritate a oamenilor nu văd, nu aud și nu acceptă. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai profunde adevărul, bunătatea și frumusețea, cu atât mai puțin pot fi dovedite și, ca urmare, o abordare care se limitează la dovezi devine din ce în ce mai puțin aplicabilă. Și, astfel, ajungem la metoda pe care eu o numesc abordarea din interior, abordarea lăuntrică. Este metoda pe care o folosim cu toții în viața noastră de zi cu zi, fără ca măcar să fim conștienți de ea. Astfel, de exemplu, când iubim o persoană, vedem în ea ceva ce nu poate fi văzut de către cei care nu o iubesc. Ni se descoperă ceva din ființa sa lăuntrică, ceva ascuns vederii exterioare, dar descoperit prin iubire, intimitate și cunoaștere personală” (Alexander Schmemann, Maica Domnului, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2010, p. 15-16). Iubire, intimitate și cunoaștere personală. Calitățile unui bun propovăduitor al Cuvântului, pentru ca Viața lui să fie viața noastră, viața lumii. O astfel de construcție interioară este propusă prin cartea aceasta, ca un zâmbet hâtru dinaintea rânjetului lumii, care ne vrea triști și disperați și retardați în reacții duhovnicești. Părintele Preot Bogdan Taifas naște o bârfă bună. Citiți în pace. Destindeți-vă. Merită! Detașați și destinși, în harul Dumnezeului Celui Viu, deplin responsabilizați de dragostea în care El ne îmbrățișează neliniștile...

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cuprins

Epoca pietrei
Definiţia bârfei
Criteriile bârfei
Presa zisă
Analişti pur-sânge
Politica bârfei
Când bârfitul se bârfeşte
Din vorba multă nu lipseşte păcatul
Alte priviri... alte vorbe
Atelă... la fracturile vieţii
Lepădarea sinelui
Urmarea lui Hristos
Doar două cuvinte
Bunule învăţător!
Slăbănogul din Capernaum
Zaheu vameşul
Un tânăr, să zicem din... Nain
Înmulţirea pâinilor
Mulţimea anonimă
O altă mulţime
Lângă drum de Hristos
Pământul făgăduinţei
Între spini şi pălămidă
Pământul secetos
Bogatul nemilostiv
Un alt bogat... avea doi fii
Bârfa... ca neputinţă a tăcerii
Fiica lui Iair şi o altă mulţime
Întâietate în egalitate
Cele 10 fecioare
Un ospăţ neonorat
Doamne, ajută-mă!
Vulpile au vizuini, iar păsările cerului, cuiburi
Bârfa gregară
O altă bârfă... nespovedită
Prea mici ai Lui
„Gaiţele sapienţiale”
Vino după Mine
Un rai făcut din beznă
Cei 10 leproşi
Logomahia rudimentară
Vameşul şi fariseul
Socrate şi bârfa
În spatele ideii
Spovedania lui David
Noi ce-I oferim Celui ce ni Se oferă?