CrestinOrtodox 27-07-2016

Ţi-a spus fiul tău în vârstă de cincisprezece ani că eşti la vârsta a doua? Să fii fericit că nu ţi-a spus că eşti senil! Fiul lui Diomede în vârstă de cincisprezece ani, în cursul unei discuţii cu tatăl său despre vârsta de mijloc, i-a spus că „vârsta de mijloc începe la treizeci", iar când acela l-a întrebat neliniştit: „şi când începe vârsta senectuţii?", fiul fără nici o ezitare i-a răspuns că „la patruzeci". Diomede avea atunci patruzeci de ani.

Aşadar, o duci foarte bine dacă la patruzeci şi cinci de ani nu eşti socotit ceva mai mult decât un om de vârstă medie. Presupun că cei mai mulţi dintre oamenii aflaţi la o oarecare vârstă înaintată îşi amintesc un moment anume când au simţit pentru prima dată că nu mai sunt tineri şi că ar fi bine să accepte acest lucru.

La o discuţie a studenţilor cu unul dintre profesori, cineva i-a spus profesorului în vârstă de treizeci şi şapte de ani: „Aţi început s-o luaţi în jos?!"; iar când acesta l-a întrebat surprins: „De ce spui asta?", studentul l-a întrebat pe profesor: „Câţi ani aveţi?"; „Treizeci şi şapte", a răspuns profesorul. „Şi câţi ani vă aşteptaţi să trăiţi?", a întrebat din nou studentul. „Şaptezeci", i-a răspuns profesorul, pentru că la momentul respectiv şaptezeci era socotită o vârstă înaintată. „Vedeţi", a spus studentul, „aţi început deja coborârea."

Diomede spune că ziua în care a conştientizat că tinereţile i-au trecut fără să-şi dea seama a fost atunci când a văzut un tânăr poliţist şi a constatat deîndată că cei mai mulţi poliţişti erau foarte tineri. „Unitatea de poliţişti s-a schimbat", i-a spus unui prieten. „Cândva era alcătuită din oameni în vârstă şi cu părul grizonat; acum e alcătuită din tineri." Acela a răspuns nedumeririi sale cu un zâmbet, al cărui sens Diomede l-a priceput imediat. Schimbarea nu-i privea pe poliţişti, ci propria persoană. Altă dată a fost luat prin surprindere când unul dintre tinerii de la un club de tineret s-a adresat numindu-l afectuos „bătrâne". Până în clipa respectivă nu conştientizase că tinerii de acolo nu-l socoteau ca pe unul dintre ei. Chiar dacă auzise de la autoritatea incontestabilă care era fiul său că nu numai vârsta de mijloc, ci şi senectutea încep la patruzeci de ani, el nu s-a lămurit decât zece ani mai târziu, fără să-i fi spus între timp nimeni nimic. Pur şi simplu a simţit acest lucru în curgerea sa subterană.

Odată Diomede şi fiul său, care au vizitat împreună cu un grup turistic o catedrală, se aflau încă în clopotniţă când Diomede a auzit o doamnă din grup spunând ghidului care se pregătea să încuie uşa: „Câţiva tineri au rămas acolo sus." A simţit recunoştinţă faţă de această doamnă filantroapă sau mioapă, dar ştia că aceasta nu avea să mai repete aceeaşi greşeală dacă i se va întâmpla să vadă de aproape semnele care-i trădau vârsta.

De obicei, când ne aflăm în lume, ca atunci când, spre exemplu, călătorim cu avionul, îi observăm pe oameni şi încercăm să le ghicim profesia, scopul călătoriei sau vârsta. Desigur, frustrarea rămâne, pentru că niciodată nu vei afla dacă deducţiile tale sunt corecte sau eronate. Dar într-o bună zi, încercând să ghiceşti vârstele oamenilor pe care îi vezi, constaţi cu surprindere că eşti cel mai în vârstă dintre toţi. Faci o a doua încercare, cercetându-le neliniştit chipurile, poate ţi-au scăpat nişte riduri sau fire de păr albe, care ţi-ar permite să mai adaugi nişte ani în cazul unuia sau al altuia; dar oricât te-ai strădui să descoperi pe cineva mai în vârstă decât tine, nu reuşeşti.

Prin urmare, nu există nici o modalitate de a evita acest lucru. Intr-un fel sau altul, într-o clipă anume vom constata că am ajuns la vârsta de mijloc. Pentru o femeie care încearcă să evite această stare de fapt e încă şi mai greu. Menopauza o constrânge şi, chiar dacă aceasta ar mai întârzia câţiva ani, tot se va întâmpla ceva care s-o convingă că nu mai e atât de tânără pe cât a fost cândva.

Pentru mulţi, respectiva constatare înseamnă o criză. Mai mult, starea aceasta de fapt le provoacă unora panică şi se pare că numărul celor care intră în panică atunci când constată că au ajuns la vârsta de mijloc sporeşte continuu, aşa cum se pare că sporeşte şi numărul celor care încearcă disperat şi zadarnic să păstreze ceea ce s-a pierdut ireversibil şi astfel ajung să nu descopere ocaziile şi posibilităţile pe care le oferă aceas-tă nouă etapă a vieţii lor. Din felul detaşat în care unii vorbesc despre această schimbare în viaţa lor constatăm că nu sunt dispuşi să piardă din această cauză nici un ceas de somn şi nici desfătarea adusă de o singură zi, şi aşa şi trebuie să fie.

Dacă reflectăm mai mult, ar trebui să ne simţim norocoşi pentru faptul că am ajuns la vârsta de mijloc. In urmă cu un secol posibilităţile noastre de a reuşi aşa ceva nu erau foarte mari. Speranţa de viaţă creşte continuu în ultimul secol, astfel încât sporeşte şi procentajul persoanelor în vârstă. Dintr-un punct de vedere, acest lucru are şi neajunsurile lui, însă cei aflaţi la vârsta de mijloc se mai pot bucura încă de viaţă şi de multe dintre lucrurile rămase la îndemână, iar aceasta nu e un lucru neînsemnat. De fapt, am avea suficiente motive să crede că această parte a vieţii ar putea fi cea mai bună şi mai productivă, dacă ar fi valorificată cum se cuvine.