Nasterea intru imparatia cea neclintita
Ediția a III-a revăzută Cartea de față se împarte în patru teme, ale căror titluri au fost date de către alcătuitorul ei, la fel ca și titlurile articolelor ce au mai fost publicate. În prima parte, părintele vorbește despre căile cunoașterii lui Dumneze
Descriere
Nasterea intru imparatia cea neclintita
Ediția a III-a revăzută
Cartea de față se împarte în patru teme, ale căror titluri au fost date de către alcătuitorul ei, la fel ca și titlurile articolelor ce au mai fost publicate. În prima parte, părintele vorbește despre căile cunoașterii lui Dumnezeu, Întâiul nostru Chip. Tema părții a doua este gândul Făcătorului, cel mai înainte de veci, pentru om. Aici se dezvoltă ideea că, omul este chemat să mosștenească toată plinătatea vieții în Dumnezeu. Partea a treia a cărții, reprezintă un anume fel de călăuzire practică pentru a dobândi acest preaînalt țel. Într-una dintre cuvântările ascetice Părintele Sofronie spunea: Bine este să cunoaștem țelul final al vieții noastre, dar trebuie început cu cele mici, care vor deveni mai pe urmă un mare temei pentru biserica Duhului Sfânt. Anume acestor mici, dar importante lucruri, sunt închinate articolele părții a treia, unde sunt explicate amanunțit principiile de temei ale monahismului. (...) Publicând adunarea de față a articolelor Părintelui Sofronie lăsăm cititorului singur să judece de va pune cartea în categoria literaturii academice sau va desluși în ea mărturia vie a unui om care cu toată ființa sa trăiește realitățile lumii Dumnezeiești și le contemplă ca pe niște lucruri vădite.
Obștea Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul
Specificaţii
- Editor: Mănăstirea Stavropighie Sf. Ioan Botezătorul
- ISBN: 9781915687425
- An aparitie: 04 Ianuarie 2024
- Numar pagini: 228
- Tip carte: Cartonată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 0 x 0 cm