Misteriile lui Zalmoxis, lucrare semnată de orientalistul român Constantin Daniel, prezintă asocieri relevante între civilizaţiile orientale şi civilizaţia traco-getică. Autorul ne înfățișează cultul lui Zalmoxis, atestat la traco-geţi, ca pe un cult de mistere. Relatarea succintă a lui Herodot (IV.95), referitoare la locuinţa subterană a lui Zalmoxis şi la învăţăturile sale despre nemurire, sugerează existenţa unor similitudini între cultele de mistere din Orientul Apropiat şi din Grecia şi cultul lui Zalmoxis. Cartea de faţă elaborează pe marginea acestei idei, examinând atât puţinele informaţii textuale pe care le avem cu privire la cultul lui Zalmoxis, cât şi contextul cultural mai larg al vremii.

Cartea propune o perspectivă extrem de spiritualizată asupra religiei şi comunităţilor trace, în general, cu un accent special asupra lumii dacice: sunt prezentate aici rolul influent pe care Zalmoxis şi cultul său de mistere l-au avut asupra lumii trace; Zalmoxis este înfăţişat ca zeitate solară căreia i se atribuie o importantă funcţie soteriologică ‒ el fiind zeul în al cărui paradis vor ajunge, după moarte, sufletele celor iniţiaţi în misteriile sale; principiile unei vieţi pământene morale şi austere drept condiţie esențială pentru accederea în paradisul lui Zalmoxis; asemănarea sub aspect moral şi spiritual cu societăţile utopice despre care vorbesc sursele greceşti precum și detalii despre legătura cunoscută dintre Zalmoxis și Pitagora.

Constantin Daniel reușește să conecteze în viziunea sa comunităţi din spaţiul tracic cu misteriile lui Apollo și Dionysos, iar în competiţia dintre aceste două tipuri de religiozitate manifestate în comunitățile trace, Zalmoxis–Apollo a ieşit învingător în majoritatea triburilor. Autorul expune motive pentru care misteriile lui Zalmoxis reprezintă cea mai veche formă a cultelor de acest fel, conectând ipoteze și argumente pentru care tehnicile de autosugestionare, claustrarea practicanților în locaţii întunecoase, deprivarea senzorială, stările halucinatorii pe care le interpretează ca viziuni ale zeilor şi ale lumii de apoi au rolul de a confirma adevărul celor propovăduite de preoţii cultului lui Zalmoxis.

- Ovidiu Cristian Nedu, Muzeul de Istorie Galați

„Mircea Eliade scrie ca grecii din Hellespont, sau poate Herodot insusi, «integrasera ceea ce stiau despre Zalmoxis, despre doctrina si cultul sau, intr-un orizont spiritual de structura pitagoreica... grecii au fost izbiti de asemanarea dintre Pitagora si Zalmoxis... De-a lungul rationalismului, deprivarea senzoriala, misteriile lui Zalmoxis si euheme-rismului lui Herodot sau al informatorilor sai ghicim caracterul misteric al cultului». Disparitia lui Zalmoxis «echivaleaza cu descensus ad inferos in vederea unei initieri». Urmand modelul divin, initiatul moare ritualic, tocmai pentru a obtine nemurirea. Si tot acelasi mare istoric al religiilor scrie: «zeul getilor ii nemurea pe initiatii in misteriile sale».”

Similitudini intre misteriile lui Pitagora si cele ale lui Zalmoxis

I. Incaperea subterana.
II. Are loc o ocultatie, o co-borare in aceasta incapere subterana.
III. In ambele tipuri de misterii, practicantii coboara singuri si se izoleaza singuri in aceste camere.
IV. In ambele practici de misterii, se afirma ca, dupa aceasta coborare, practicantul dobandeste nemurirea. In ambele tipuri de misterii, practicantii au experiente de deprivare senzoriala.