CrestinOrtodox.ro 06-05-2015

Vindecarea lui Alexandru, fiul lui Alexandru Alexeievici Borzenko,
consilierul de stat

Preacuvioase părinte, întemeietor al Mănăstirii Sarov,

Ajungând la Mănăstirea Sarov pentru a mă ruga - deoarece am făcut o făgăduinţă mai specială şi consider de datoria mea să fac cunoscut Preacuvioşiei Voastre ce a stat la baza unei asemenea făgăduinţe, în bileţelul ataşat la acestea şi anume mult-mijlocirea, în faţa pristolului Celui de Sus, a ascetului mănăstirii pe care o cârmuiţi, a ieromonahului Serafim, pentru fiul meu Alexandru, în timp ce acesta era bolnav, iar acestea s-au petrecut în oraşul Kostroma, în anul 1856 -încredinţându-vă copiii mei şi pe mine însumi în mâinile Preacuvioşiei Voastre şi ale părintelui Serafim, cu o adevărată cinstire şi cu devotament profund, am onoarea de a fi supusă slugă a Preacuvioşiei Voastre, Alexandru Borzenko.

In anul 1856, eu, subsemnatul, am fost numit viceguvernator al oraşului Kostroma. La sosirea mea acolo, în luna iulie, unicul meu fiu, Alexandru, care avea 8 ani, a început să sufere de spasme stomacale. Insă această boală, care la început părea a fi una suportabilă, a luat o formă foarte j complicată, cu multiple crize, care uneori durau până la 3 ore.

După un timp acestea au încetat şi băiatul, care de obicei era foarte vesel şi - din câte părea -perfect sănătos, a devenit posomorât şi treptat a fost copleşit de tristeţe, iar accesele sale se sfârşeau cu lacrimi şi nu o dată cu spume la gură. In sfârşit, ultima fază a bolii s-a manifestat prin spasme ale căilor respiratorii. In mod obişnuit copilul avea accese doar în timpul zilei, dar în ultima fază a bolii acestea au început să se manifeste şi în timpul nopţii. Ajutorul medical nu părea să-i uşureze cu mult suferinţa, astfel încât eu deja credeam că-mi voi pierde fiul şi doar nădejdea în mila lui Dumnezeu m-a mai ţinut pe picioare pe tot parcursul bolii fiului meu, care a durat 6 săptămâni. Pe atunci, în mănăstirea de maici din Kostroma vieţuia fecioara Sofia Dimitrievna Davâdova (acum monahia Măria, în aceeaşi mănăstire). Eu îl cunoşteam foarte bine şi eram prieten cu fratele acesteia, Rostislav, care fusese aghiotantul răposatului feldmareşal, cneazul Voronţov, şi datorită acestui fapt soţia mea a avut ocazia de a se apropia şi de a se împrieteni foarte repede cu sora lui, Sofia Dimitrievna. Aceasta ne vizita adeseori, iar pe fiul meu îl iubea în mod deosebit. In acea perioadă, fecioara Davâdova se pregătea să viziteze câteva dintre mănăstirile ruseşti şi la despărţire ea mi-a dăruit descrierea vieţii şi nevoinţelor ieromonahului Mănăstirii Sarov, părintele Serafim. Citind din această carte, m-am minunat de nevoinţele vieţii sfinte pe care a dus-o părintele Serafim şi de marele har cu care, din mila lui Dumnezeu, a fost înzestrat. Adeseori, eu împreună cu soţia mea (care a decedat pe 25 septembrie 1857) reciteam cu evlavie nevoinţele prin muncă şi smerenie ale părintelui Serafim. Iar boala fiului nostru Alexandru tot nu trecuse şi era deja pe la mijlocul lunii septembrie. Intr-o dimineaţă, o femeie pe nume Natalia, dădaca fiului meu, a venit la soţia mea şi i-a povestit visul pe care l-a avut fiul nostru. El îl visase pe Mântuitorul înveşmântat în roşu şi înconjurat de îngeri şi Care i-a spus fiului nostru că se va însănătoşi dacă va îndeplini cele poruncite de bătrânul ce va veni la el. După ce vedenia cu lisus a dispărut şi-a făcut apariţia un bătrânel, care a zis că se cheamă Serafim şi i-a spus fiului nostru ca, dacă doreşte să se însănătoşească, să ia apă de la izvorul ce se găseşte în pădurea Sa-rovului şi poartă numele de izvorul lui Serafim şi timp de 3 zile, dimineaţa şi seara, să se spele cu acea apă pe cap, pe piept, pe mâini şi picioa re şi, de asemenea, să bea din ea. Soţia mea însă, neîncredinţându-se pe deplin de spusele dădacei a mers la fiul nostru ca să-l întrebe dacă sunt adevărate acestea. Drept răspuns, fiul nostru i-a mărturisit mamei sale şi mai apoi şi mie visul pe care l-a avut, ce coincidea întocmai cu cele descrise mai sus. Eu împreună cu soţia mea, nepri-cepând cum ar putea face rost de apă de la izvorul lui Serafim, i-am mulţumit Domnului pentru marea Sa milă, lăsând în sfânta Sa voie felul în care am putea dobândi această apă. In dimineaţa următoare, fiul nostru ne-a povestit un alt vis, pe care-l avuse în noaptea precedentă. De această dată, el o văzuse pe Maica Domnului înconjurată de îngeri care cu dragoste i-a poruncit să ducă neapărat la îndeplinire ceea ce l-a sfătuit părintele Serafim. Această a doua vedenie ne-a făcut să ne încredinţăm şi mai mult de mijlocirea părintelui Serafim şi de mila lui Dumnezeu oferită într-un mod atât de clar fiului nostru. Atunci soţia mea a început să se gândească în ce mod am putea dobândi apă de la izvorul părintelui Serafim şi, în timp ce noi discutam despre acestea, soţia mea a primit un bileţel de la fecioara Sofia Dimitrievna Davâdova, în care ne anunţa că se întoarce din călătoria sa pe la mănăstiri. Primul nostru gând a fost acela de a întreba cum am putea face rost de apă de la Sarov, de la izvorul părintelui Serafim şi soţia mea i-a şi scris imediat despre aceasta. Spre marea noastră mirare şi bucurie de nedescris, în locul răspunsului Davâdova ne-a trimis o sticlă cu apă, pe care o adusese de la izvorul părintelui. Iar noi, pricepând că acestea nu erau rodul unei simple întâmplări, ci al adevăratei mijlociri a pustnicului Serafim şi al marii mile a lui Dumnezeu faţă de fiul nostru, împreună cu soţia am adus recunoştinţă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa de nedescris şi imediat am început să folosim apa, după cum ne îndrumase însuşi părintele Serafim. Şi într-adevăr, peste un timp oarecare, fiul nostru a simţit o uşurare în ceea ce priveşte boala, iar mai târziu s-a vindecat cu desăvârşire. Aducând slavă lui Dumnezeu, ne-am propus neapărat ca, dacă nu noi, atunci fiul nostru Alexandru să ajungă la Sarov şi să se roage pentru mântuirea sa, la mormântul părintelui Serafim.

La toate acestea aş vrea să adaug alte amănunte, cum ar fi faptul că, atunci când fecioara Davâdova a venit la noi, printre cadourile ce i le făcuse fiului meu a fost şi o iconiţă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne-a servit drept armă în lupta cu boala. Noi am mărturisit cele întâmplate în primul rând Sofiei Dimitrievna, iar ea a povestit mai departe părintelui arhimandrit al La vrei cu hramurile „Sfânta Treime" şi „Sfântul Serghie", care aflând cele relatate mai sus l-a binecuvântat pe fiul meu cu chipul şi înfăţişarea părintelui Serafim.

Apoi, din cauza bolii soţiei mele, am fost nevoit să părăsesc oraşul Kostroma şi în anul 1857 am plecat în Basarabia, de unde am fost transferat la muncă în oraşul Penza. Acest transfer l-am primit ca semn al îndrumării şi al milei lui Dumnezeu, pentru a duce mai uşor la îndeplinire promisiunea făcută de noi şi anume de a veni la Sarov, pentru a-i mulţumi din tot sufletul părintelui Serafim din partea fiului meu însănătoşit şi din partea mea ca tată, pentru că mi-a salvat unicul fiu.

Astfel, în 12 iulie 1860, împreună cu fiul meu Alexandru şi cu fiica Anastasia am sosit la Sarov şi ne-am rugat la mormântul părintelui Serafim, cerându-i să ne fie mijlocitor permanent în orice situaţie din viaţa noastră. Iar despre cele întâmplate în anul 1856 şi relatate aici din adâncul inimii, este pentru mine o datorie sfântă să mărturisesc în faţa lăcaşului în care şi-a petrecut viaţa în credinţă şi evlavie Preacuviosul părinte Serafim, pentru a face cunoscute faptele lui şi pentru a da slavă lui Dumnezeu întru sfinţii Săi.

Viceguvernatorul Penzei, actualul consilier de stat Alexandru Alexiev, fiul lui Borzenko, cel ce a scris cu propria sa mână tot ce s-a relatat mai sus.

14 iulie 1860, Mănăstirea Sarov