Andreea Parschiv 14-05-2015

Prolog
Având binecuvântarea specială a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să vieţuim în Sfântul Munte, grădina acesteia, de multă vreme până astăzi, printre Sfinţii noştri Părinţi l-am aflat şi pe Fericitul Avva Paisie.

Dumnezeu în anii de dinainte i-a trimis pe profeţii Săi în lume, care au descoperit voia Sa şi au îndrumat poporul în conformitate cu aceasta. Şi în vremurile noastre grele, Bunul Dumnezeu n-a încetat să-Şi vădească voia Sa în lume prin aleşii Săi. Şi conştiinţa comună a poporului nostru astăzi mărturiseşte că printre cei trimişi de Dumnezeu este şi fericitul Avvă Paisie Aghioritul. Omul acesta smerit a grăit prin rugăciunea lui de foc şi prin dragostea sa dumnezeiască. A luminat şi continuă să ne lumineze cu cuvântul său plin de strălucire, şi iată că se face far şi călăuză multora dintre oameni. Deoarece, acum în epoca noastră contemporană, în care există o atât de mare confuzie şi sete duhovnicească, mulţi sunt cei care caută să afle ceva din cele pe care le-a grăit Fericitul Paisie, le punem la îndemână, de dragul iubirii lor, o mică culegere de maxime duhovniceşti, ale înţelepciunii şi harului cuvintelor lui, socotind că fraţii noştri în Hristos se vor folosi şi se vor întări duhovniceşte în lupta lor cea bună. Bătrânul grăia toate câte experia doar ca să ne ajute duhovniceşte şi să ne aducă lângă Hristos. Pentru că ce om întristat îl întâlnea şi nu pleca înveselit? Cine venea, tânguindu-se, şi nu-i alunga degrabă mâhnirea şi întristarea? Cine venea mânios, şi nu-i schimba mânia în linişte sufletească? Care sărac nu-1 întâlnea cu inimă abătută şi nu lua mângâiere pentru sărăcia lui? Care om delăsător nu se întărea şi nu devenea mai puternic în lupta lui? Care tânăr, atunci când venea lângă el şi doar îi întâlnea privirea, nu se lepăda degrabă de plăceri şi nu iubea neprihănirea? Cine venea lângă el cu ispite şi gânduri rele şi nu-şi găsea odihna, sau nu-şi afla mintea liniştită? Toate acestea veneau din revărsarea iubirii Bătrânului, care deseori nu reuşea s-o ascundă sau s-o micşoreze. Iubirea dumnezeiască a Bătrânului ştergea din suflet orice patimă şi orice strâmtorare, şi-l umplea pe acesta cu nădejdea şi cu iubirea pentru Dumnezeu.

Deseori, Bătrânul spunea: „Din nefericire, în vremea noastră s-au înmulţit cuvintele şi cărţile, dar s-au împuţinat trăirile, pentru că oamenii au cedat duhului lumesc, care urmăreşte numai lucrurile uşoare şi fuge de osteneala trupească. Adică, cei mai mulţi dintre noi se odihnesc în multa citire, şi mai puţin sau deloc în trăire. Doar ne minunăm de sfinţii luptători ai Bisericii noastre, fără să le înţelegem osteneala, ca să-i iubim şi să fim mişcaţi de dorinţa jertfelnică de a le urma". Deoarece acum, în vremea de astăzi, când există o atât de mare confuzie şi nevoie duhovnicească, mulţi sunt cei care caută să afle câte ceva din cele pe care le-a grăit Bătrânul, edităm de dragul iubirii lor această mică carte ce conţine apoftegmele înţelepciunii şi harului cuvintelor lui, nădăjduind că fraţii noştri în Hristos se vor folosi şi vor dori mai mult să le pună în practică. Dacă din toate acestea câte s-au scris în această cărticică modestă, se va folosi vreun suflet, atunci să mulţumească mai întâi lui Dumnezeu, şi după aceea Bătrânului, prin ale cărui rugăciuni fie ca toţi să primim ajutorul.
Ieromonahul Macarie