Medicamentul cel mai des folosit în medicina generală este medicul însuşi; altfel spus, nu doar flaconul sau cutia cu medicamente contează, ci maniera în care acestea sunt prescrise pacientului – de fapt, ansamblul atmosferei în care medicamentul este dat şi luat. În cartea de față, Michael Balint descrie diferite procese inconștiente ce intervin în relația medic-pacient, aspecte care pot favoriza vindecarea, sau pot duce la tensiuni, neplăceri și tratamente lipsite de rezultatul benefic așteptat. Dacă relaţia stabilită între specialist şi client poate fi un obstacol în calea bunei desfăşurări a activităţii, atunci unul dintre modurile în care rezultatele profesionale pot fi îmbunătăţite este supervizarea centrată pe reacţiile emoţionale ale medicului față de pacienții săi. Înţelegerea acestor reacții poate oferi date importante despre pacient, pe care specialistul să le poată folosi mai departe în evaluarea cazului şi în stabilirea unei intervenţii eficiente. Numeroase exemple clinice ilustrează dinamica inconștientă a relației terapeutice, precum și modul în care se desfășoară grupurile Balint pentru medici.

CUPRINS

Introducere
Prefaţă
Prefaţă la a doua ediție

I. Introducere

PRIMA PARTE
Diagnosticul
II. Problema generală
III. Ofertele pacientului și răspunsurile medicului
IV. Excluderea prin examene fizice adecvate
V. Incidența și evaluarea simptomelor nevrotice
VI. Nivelul diagnosticării
VII. Coluziunea anonimatului
VIII. Medicul generalist și specialiștii săi
IX. Perpetuarea relației profesor–elev

A DOUA PARTE
Psihoterapia
X. Consilierea și liniștirea
XI.„Cumîncepem“
XII. „Când ne oprim“
XIII. Climatul psihologic specific medicinei generale
XIV. Medicul generalist în calitate de psihoterapeut
A. Două cazuri ilustrative

XV. Medicul generalist în calitate de psihoterapeut
B. Un caz dificil

PARTEA a III-a
Concluzii generale

XVI. Funcția apostolică I
XVII. Funcția apostolică II
XVIII. Medicul și pacientul său
XIX. Pacientul și boala sa
XX. Psihoterapia realizată de către medicul generalist
XXI. Rezumat și perspectivă pentru viitor

ANEXE
I. Formarea
II. Selecția
III. Rapoarte cu privire la evoluția ulterioară a cazurilor
IV. Despre un rol suplimentar al clinicii de psihologie




Când unui pacient, după o serie de examinări conştiincioase şi aprofundate, i se spune că nu are nimic, medicii speră că el se va simţi uşurat şi că starea i se va îmbunătăţi. Aceasta se întâmplă, de fapt, destul de frecvent; însă, într-un număr mare de cazuri, se întâmplă chiar contrariul, iar medicul reacţionează la această situaţie, întotdeauna neaşteptată – în ciuda frecvenţei sale –, printr-o surpriză dureroasă şi indignare. [...] "Nu ai nimic" înseamnă doar că noi nu am găsit nimic şi, în consecinţă, nu putem să-i spunem ce anume îl înspăimântă sau îl îngrijorează şi îi cauzează suferinţă. Astfel, se simte părăsit, incapabil să îşi explice şi să îşi accepte durerile, fricile şi privaţiunile - Michael Balint


A te îmbolnăvi și, mai ales, a fi bolnav este resimțit de numeroase persoane conştiincioase ca fiind o greșeală, o solicitare a unor privilegii nemeritate. Acești bolnavi se simt vinovați pentru că primesc o atenție mai mare decât aceea la care consideră că au dreptul, pentru că nu lucrează, pentru că trăiesc pe spinarea altcuiva etc. Există, de asemenea, tipologia individului pregătit să obțină mai mult decât are dreptul, care primește cu bucurie cel mai mic semn de boală, care face tot posibilul pentru a „prinde" vreo boală. Aceste două tipuri de subiecți au sentimente de culpabilitate, deși din motive diferite, și este foarte dificil să ameliorăm starea lor dacă medicul nu poate acționa asupra acestor sentimente de culpabilitate - Michael Balint

Tradus de Caterina Popescu