În trăirea și viața Bisericii, Învierea lui Hristos este evenimentul central al istoriei, care luminează „din interior” toate făpturile, de la om până la întreaga creație, înălțându-le la un nivel superior de existență.

Prin spiritualitatea Învierii, ca o mărturisire de credință și ca o abordare științifică a problematicii, dorim să expunem și să argumentăm două lucruri fundamentale pentru viața omului: în primul rând, în Duminica Sfintelor Paști și în fiecare duminică sărbătorim și trăim nu doar Învierea Mântuitorului Hristos, ci și învierea noastră personală, iar în al doilea rând, învierea fiecăruia dintre noi trebuie să se realizeze acum, în prezent, în timpul vieții noastre. După cuvintele Mântuitorului Hristos, ale Sf. Apostol Pavel, ale Sf. Ioan Gură de Aur și ale altor Sfinți Părinți, învierea noastră, în special, a sufletului nostru, trebuie să aibă loc încă din această viață, urmând ca la sfârșitul veacurilor ea să fie completată de învierea trupului nostru înduhovnicit.

Din acest motiv, Biserica, prin învățătura și slujirea ei, atunci când se referă la Învierea Domnului folosește cuvântul „Paște” (trecere), în special, în forma sa de plural „Paști”, de exemplu, „Sfintele Paști”, „Duminica Sfintelor Paști”, „sărbătoarea Sfintelor Paști”, „slujba Sfintelor Paști” etc, deoarece sărbătorim și trăim două învieri: Învierea Domnului și învierea oamenilor. În Învierea lui Hristos este cuprinsă și învierea noastră, iar Învierea Domnului devine izvor și fundament al învierii și al vieții noastre.

Chiar dacă lucrul intens la realizarea acestei cărți a fost făcut în ultimii ani de zile, mai ales în ceea ce privește caracterul ei științific, preocuparea cu tema învierii a început cu foarte mult timp înainte, încă din vremea studiilor de teologie. La început, a apărut întrebarea: „de ce cântăm «veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos»”? Treptat, învățătura și trăirea Bisericii a lămurit și transfigurat această interogație umană, deoarece „acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt”. În Canonul Învierii, descoperim unul dintre cele mai frumoase adevăruri de credință: „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începutul altei vieți, veșnice”.

De aici învățăm că învierea trebuie să devină un modus vivendi, ceva firesc, natural, pe linia omenesc – dumnezeiesc, pornind de la slăbiciunile firii și urcând spre orizonturile harului și ale luminii, spre Persoana vie și reală a Mântuitorului Iisus Hristos, fără de care nu ar trebui să concepem viața, indiferent de felul sau condițiile ei.

Prin prezența, lumina și eficiența ei, Învierea Domnului are puterea de a ne ajuta în lupta noastră cu păcatele, cu neputințele și cu patimile și de a ne sprijini în înfăptuirea binelui și în cultivarea și lucrarea virtuților, adică de a înainta spre asemănarea cu Dumnezeu.

Lucrarea de față, Lumina Învierii. Spiritualitatea Sfintelor Paști, se dorește a fi o cercetare teologică și spirituală a felului în care se cuvine să trăim și să simțim Învierea lui Hristos, ca un „model” și ca un „început” al învierii noastre.

Autorul