CrestinOrtodox 21-08-2016

Sfaturi primite de la pr. Serghei Bulgakov
(care, la rândul său, le avea de la pr. Ioan de Kronstadt)

Slujbele pe care ţi le cer credincioşii fă-le cu evlavie. Pregăteşte-te cu mare atenţie pentru Liturghie (o pregătire care trebuie extinsă la o întreagă zi). Nu ridica ostentativ privirile în sus în timpul slujbei. Nu face pe actorul. Ţine-ţi deschisă uşa, primeşte pe oricine, nu refuza pe nimeni. Nu refuza banii (din orgoliu) atunci când ţi se oferă. Spovedeşte pe tot omul care vine la tine, ca şi când i-ar fi aceluia ultima spovadă, cea de dinaintea morţii.

Preotul aflat deseori în situaţia de a asculta mărturisiri sfâşietoare trebuie să se arate participativ la ceea ce i se spune, să nu dea semne de oboseală, să nu se simtă doborât de şuvoiul de suferinţe şi păcate omeneşti revărsat asupra sa în virtutea harului său preoţesc, şuvoi care nu trebuie să-i pă-trundă în inimă. Aşa se cuvine să se întâmple şi în viaţă.

- Am avea nevoie nu numai de parohii şi de obişnuita viaţă religioasă, ci şi de ceea ce în Rusia se numea „biserica mică", adică de acele mici nuclee de căldură duhovnicească, mici bisericuţe de familie, în care oamenii să intre în comuniune, ceea ce nu se poate obţine în parohiile prea extinse şi eterogene. Preotul este dator să conducă aceste grupuri, care îşi pot propune mai multe scopuri: să studieze Evanghelia sau rânduiala slujbelor bisericeşti, să vină în ajutorul bolnavilor şi bătrânilor. Fireşte, nu doar unor astfel de probleme trebuie să li se dea atenţie, principalul este să le oferim oamenilor posibilitatea de a se cunoaşte unii pe alţii. Abia dacă ne putem imagina câţi oameni singuri şi care ajung să se sălbăticească de singurătate se află printre noi.

In clipa când încerc să-mi fixez în minte despre ce urmează să predic, se iscă în mine un veritabil „proces de creaţie", în egală măsură teologic şi literar, care mă duce în cele din urmă la o predică banală, care nu face decât să reproducă idei şi formule preexistente. De aceea consider că este mai bine ca elaborarea predicii să se producă chiar de faţă cu ascultătorii. Dar pentru aceasta se cer două condiţii: să-ţi fie inima plină şi să vorbeşti simplu. Totuşi, pentru a vorbi „pe nepregătite", trebuie să ai în cap o temă precisă, pe care s-o segmentezi în idei principale. Iar „procesul de creaţie" trebuie să se producă în principal chiar în timp ce-ţi ţii predica, altminteri pregătirea va fi o ardere consumată înainte de vreme, încât vei veni în faţa ascultătorilor doar cu cenuşa.

Ar trebui ca, într-un fel sau altul, în timpul predicii sau al unei discuţii în grup să ne referim la cele mai frecvente „căderi", „poticniri" „erezii de familie" de care suferă majoritatea celor ce vin să se spovedească. Iată câteva dintre cele mai răspândite: că nu trebuie să-ţi fie frică de Dumnezeu, că în creştinism nu contează decât morala, că sfinţii sunt egoişti, că posturile sunt inutile, că nu trebuie ţinut seama de Vechiul Testament, că mai bune decât toate sunt rugăciunile făcute acasă.

Membrii Bisericii Scientologice (Christian Science) ne acuză pe noi, ortodocşii, de puţină credinţă şi de faptul că nu suntem în stare să ne învingem bolile prin forţa spiritului. Ei argumentează că „Hristos ne-a eliberat de robia trupului" (Exact: Dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat - Romani 8, 10). Ce li s-ar putea răspunde? Darul vindecării la creştini nu este darul omnipotenţei şi al supunerii naturii printr-o putere supraomenească. Fiindcă de boli au fost loviţi şi apostolii, şi drepţii (Sfântul Ambrozie), care au suferit până la sfârşitul vieţii de boli incurabile. Aceasta se explică prin faptul că atât timp cât trăim într-un „trup al morţii" ne asumăm şi consecinţele acestei stări, până la restabilirea întregului: Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus (II Corinteni 4, 10).