Jurnalul unui post terapeutic cu apa
Pană în momentul de față, Cezar este primul dintre cunoscuții mei, care a ținut acest post de 40 de zile, doar cu apă. M-am rugat pentru el, nu cu puține emoții, să ducă postul la bun sfârșit, să nu i se întâmple ceva rău. Slavă lui Dumnezeu că l-a...
Descriere
Jurnalul unui post terapeutic cu apa
„Pană în momentul de față, Cezar este primul dintre cunoscuții mei, care a ținut acest post de 4o de zile, doar cu apă. M-am rugat pentru el, nu cu puține emoții, să ducă postul la bun sfârșit, să nu i se întâmple ceva rău. Slavă lui Dumnezeu că l-a terminat cu bine! Acum mărturisesc că determinarea lui mi-a dat și mie un mare curaj ca să încep și eu, și alții din jurul meu, să ținem post doar cu apă, pentru perioade mai scurte de timp la început, iar mai apoi, cât va îngădui Domnul. M-a încantat, de asemenea, ideea lui Cezar de a scrie un jurnal de postire, necosmetizat, sincer, prin care să împărtășească, celor doritori să postească, toată experiența acumulată de el” .
Protosinghel lustin Petre Starețul Mănăstirii „Sfantul loan Casian”, Constanta
„Lumea speră adesea ca miracolul să se producă de la sine, fără efort. Postul terapeutic aduce miracolul vindecării numai prin asocierea cu practica rugăciunii, cu credință în Dumnezeu care mijloceste harul tămăduirii atât de simplu, fără cheltuieli sau efecte adverse. Și pentru că cei care au încercat deja ne spun despre liniștea și împăcarea cu sine, obținute la scurt timp, atunci este suficient de clar că merită să încercăm și noi cel puțin o dată, terapia prin post doar cu apă.”
Psiholog clinician loan Gotc5 Centrul de Sa’n6tate Mintal5 „Dr. Ghelerter”, Iasi
Specificaţii
- Editor: Meridiane
- ISBN: 9786069667132
- Dimensiuni: 13 x 20 cm