CrestinOrtodox 14-11-2014

Un bun cunoscător al persoanei şi operei lui Vladimir Lossky spunea despre el că a fost unul dintre acei teologi ortodocşi ai secolului nostru care s-au gândit să prezinte Ortodoxia în Vest nu doar ca pe o simplă formă istorică a Creştinătăţii răsăritene, ci, înainte de toate, ca pe un adevăr permanent şi universal. Această mărturie a constituit preocuparea majoră a vieţii sale şi l-a călăuzit să lucreze în două domenii care se com-pletau în duh: teologia bizantină, continuatoare organică a tradiţiei Părinţilor răsăriteni, şi Evul Mediu latin, unde a căutat, cu precădere la Meister Eckhart, posibile puncte de contact cu Răsăritul ortodox.

Acest dublu interes a reprezentat o continuare pe plan strict ştiinţific a tradiţiei celor mai bune cercuri academice din St. Petersburg, cărora le aparţinea şi familia lui Lossky, tradiţie care a produs nu numai bizantinologi, dar şi medievişti de marcă.

Dar aspectul spiritual al schismei dintre Occident şi Orient a fost cel care l-a călăuzit pe Lossky pe calea parcursă ca cercetător şi teolog. Punctul care i s-a părut lui că divide pe creştini între ei şi care i-a reţinut atenţia în mod cu totul deosebit a fost doctrina despre purcederea Duhului Sfânt şi despre energiile necreate ale lui Dumnezeu. In toate scrierile sale se remarcă intenţia de a prezerva integritatea Ortodoxiei şi dorinţa de dia-log cu Occidentul creştin.

Dar accentul pe care Lossky l-a pus pe Duhul Sfânt şi pe energiile necreate ca expresie a lucrării şi prezenţei lui Dumnezeu în creaţie are importanţă considerabilă nu numai pentru dialogul teologic dintre Est şi Vest, dar şi pentru lumea contemporană care trăieşte drama rupturii abisale dintre natural şi supranatural, cu toate consecinţele spirituale şi morale decurgând de aici. Din cauza acestei rupturi provocate de absenţa energiilor necreate, Dumnezeu a fost închis într-o transcendenţă inaccesibilă, de factură deistă, devenind lipsit de semnificaţie pentru viaţa spirituală şi morală a omului. Aşa se explică motivul pentru care în secolul al XIX-lea se susţinea că „nu mai este loc pentru Dumnezeu".

Lumea, la rândul ei, s-a închis în imanenţă, transformîndu-se într-o uriaşă maşină care funcţionează prin ea însăşi, fără nici o intervenţie a lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, orice intervenţie a lui Dumnezeu în lume era respinsă din principiu, fiind considerată un atentat la autonomia şi libertatea omului. Rezultatul acestui proces de secularizare a lumii s-a manifestat printr-un progres remarcabil al ştiinţei şi tehnologiei, este adevărat, dar şi printr-un regres de ordin religios, care a cufundat omul într-o acută criză spiritua-lă şi morală. Lumea s-a transformat într-o uriaşă necropolă, supusă legilor deterministe ale compunerii şi descompunerii, ale naşterii şi morţii, lipsită de adierea nemuririi şi a eternităţii, care îşi au izvorul lor numai în Dumnezeu, adică dincolo de orizontul acestei lumi supuse în permanenţă transformării şi devenirii.

Doctrina creştină despre Duhul Sfânt şi energiile necreate, pusă în evidenţă cu atâta strălucire de Lossky, vine să acopere prăpastia dintre natural şi supranatural şi să constituie puntea de diamante dintre Dumnezeu şi lume. Prin natura Sa, Dumnezeu rămâne transcendent lumii, fiindcă natura lui Dumnezeu este necreată, în timp ce natura lumii este creată. Dar aşa cum razele de soare izvorăsc din discul solar şi coboară pe pă-mânt, tot astfel razele de lumină, viaţă şi iubire sunt energiile necreate care izvorăsc din fiinţa Dumnezeirii şi îmbrăţişează întreaga creaţie. Pe firul acestor energii necreate, Duhul Sfânt coboară în Biserică, începând cu Cincizecimea, pentru ca să înalţe omul către Dumnezeu şi comuniu nea cu El, singura care poate să satisfacă setea lui de desăvârşire şi eternitate. „Adevărul omului, spune Lossky, este dincolo de orice condiţionare, iar demnitatea sa constă în capacitatea de a se elibera de propria natură, de determinismul lumii, nu prin abandonarea naturii ca atare, aşa cum se întâmplă în doctrinele orientale, ci prin transfigurarea ei în Hristos-Dumnezeu, prin Duhul Sfânt."

In lucrarea de faţă, ca şi în alte lucrări ale sale, Lossky caută să prezinte doctrina creştină în lumina Duhului Sfânt şi a energiilor necreate, ca punte dinamică între Dumnezeu şi lume. Marele merit al Introducerii în teologia ortodoxă constă în faptul că îşi propune şi reuşeşte să ne împărtăşească valorile nepieritoare ale Ortodoxiei răsăritene, cu geniul ei mistic inefabil, prin intermediul acelei culturi animate de claritate şi distincţie aparţinând Occidentului. Ca şi în cazul lui Nichifor Crainic, considerăm că lucrarea lui Lossky vine să reia dialogul dintre teologie şi cultură.

Pr. prof. D.Gh. Popescu