Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră.

Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

În al doilea rând, această carte se concentrează asupra Noului Testament, şi nu asupra „creştinismului primar”. De ce? Studiul creştinismului primar se înscrie în Istoria Bisericii: este deci un câmp mult mai vast decât cercetarea biblică. Creştinismul nu-i decât în parte o „religie a cărţii”. Primii care l-au urmat şi l-au proclamat pe Cristos, timp de douăzeci de ani, au făcut-o oral, înainte de a apărea primele însemnări testamentare (în jurul anilor 50). Şi chiar după compunerea cărţilor care constituie actualul NT (între anii 50-150 d.C.), comunităţile creştine au existat în regiuni unde nu circula nicio carte scrisă (care să se fi păstrat); şi, desigur, aveau cu certitudine concepţii şi credinţe pe care nu le regăsim în niciuna din cărţile NT

În al treilea rând, această lucrare se concentrează asupra textului actual al cărţilor NT, fără să investigheze preistoria sa. NT a suscitat mai multe cercetări savante decât oricare altă literatură de dimensiuni comparabile. Acest lucru se traduce printr-o largă şi incontrolabilă diversitate de teorii cât priveşte sursele (ce nu s-au păstrat) care, combinate sau corijate, se află la originea cărţilor ajunse până la noi.

În al patrulea rând, primul obiectiv al acestei cărţi este să ne introducă în lectura cărţilor NT, şi nu atât a unor cărţi despre NT. Prin urmare, doar o cincime din această Introducere va fi dedicată unei discuţii generale sau tematice (cap. 1-6, 15-17, 25). Restul va consta în capitole dedicate fiecărei cărţi a NT şi tocmai despre aceste capitole intenţionez să vorbesc acum. Dacă ar trebui să predau un curs de Introducere în Noul Testament, prima recomandare pe care aş face-o studenţilor mei ar fi să citească fiecare text neotestamentar ce urmează a fi luat în discuţie. Multe Introduceri pleacă de la presupunerea că cititorul este foarte nerăbdător, dacă nu cumva chiar obligat să citească NT; după părerea mea, publicul cititor are nevoie să i se arate cât este de provocator contactul cu NT, pentru că paginile sale au legătură cu viaţa şi cu preocupările fiecăruia dintre noi

În al cincilea rând, problemele religioase, spirituale şi ecleziastice ridicate de NT vor fi prezentate de-a lungul întregii cărţi. De fapt, în cea mai mare parte a capitolelor mele, ultima subsecţiune care precede Bibliografia va aduce în discuţie chestiuni şi probleme pe care le vom numi Chestiuni deschise; cititorii vor fi invitaţi aici să reflecteze la probleme ridicate de NT, cu privire la Dumnezeu, la Cristos şi alte personaje din NT, la Biserică etc. Deşi este evident că NT se poate studia şi dintr-un punct de vedere profan sau neangajat, sau din cel al religiilor comparate, el ar trebui să intereseze pe majoritatea cititorilor, această reflecţie fiind importantă pentru ei din punct de vedere religios.

În al şaselea rând, această carte se vrea „centristă”, echilibrată. Cititorii trebuie să ştie că această alegere s-a făcut pe fondul unor dezbateri universitare. O Introducere are datoria de a reflecta care este astăzi poziţia cercetătorilor. Această apreciere nu este simplă. Noi teze îndrăzneţe tind să atragă atenţia şi ele pot aduce succes şi titluri universitare celor care le propun. Raportând aceste propuneri, mass-media pot lăsa impresia că în general sunt cercetătorii cei ce le susţin. Desigur, unul sau altul din aceste noi puncte de vedere merită efectiv o largă audienţă; dar, mult prea adesea, ceea ce reţine atenţia mijloacelor de comunicare în masă este prea puţin recunoscut şi puţin plauzibil. Pentru a fi cât mai mult în slujba cititorilor, aş încerca să evaluez poziţia majorităţii specialiştilor – chiar dacă în chestiuni specifice aş înclina să susţin opinia minorităţii. Este evident totuşi că anumite aprecieri despre poziţia majorităţii nu sunt total lipsite de prejudecăţi personale.

Raymond E. Brown