Etica vieţii reprezintă un subiect modern, atractiv, extrem de interesant prin multitudinea subiectelor, dezbătut pe toate căile şi canalele de comunicare în masă.

În fiecare zi, fie că vrem, fie că nu vrem, ne întâlnim cu astfel de tematici cu titulaturi care mai de care mai şocante: „bărbatul” care a născut, Fertilizarea in Vitro (Reproducerea Umană Asistată) oferită prin intermediul Ministerului Sănătăţii, obişnuita clonarea animală, dar şi cea umană păstrată în secret, recoltarea de celule stem, mamele surogat, metodele moderne de contracepţie, drepturile minorităţilor sexuale etc.

E vorba despre subiecte care nasc controverse, ne pasionează, creează conflicte între persoane cu opţiuni pro şi contra, pornesc şiruri nesfârşite de întrebări. Cine oferă răspunsuri, cine clarifică, cine face lumină în aceste domenii adesea păstrate în ceaţă în mod intenţionat?

Biserica, în virtutea datoriei primită de la Mântuitorul Isus Hristos de a călăuzi şi învăţa poporul creştin, are datoria de a interveni, a explica, a clarifica orice neînţelegere, orice nebuloasă, mai ales din punct de vedere al bioeticii. Educarea ia timp, resurse, persoane dedicate, persoane dornice să se implice, să ilumineze, să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor.

Pentru mulţi, educaţia se face după ureche. Nu cunosc poziţia Bisericii, nici nu sunt curioşi să o afle, prin urmare nu pot accepta explicaţiile pertinente oferite. Multă lume e reticentă la orice explicaţie, acuzând Biserica de lipsă de profesionalism, de tradiţionalism, închistare etc.

În 1997 am avut minunata ocazie de a participa la Iaşi la un congres de Teologie Morală şi Bioetică. Eram student pe atunci, pasionat de morală şi, implicit, de tematicile ridicate de etica vieţii, plin de întrebări şi nedumeriri, însetat să aflu cât mai multe, căutând răspunsuri digerabile, raţionale.

Îmi amintesc şi acum de faptul că am ascultat nişte conferinţe fabuloase, şocante adesea prin sinceritatea şi claritatea adevărurilor exprimate. Am aflat lucruri noi, extrem de bine venite, sau mi-au fost lămurite altele rămase în ceaţă. Cine conferenţia? Nişte preoţi. Numai că unul era embriolog din Australia, altul obstetrician la New York, altul microbiolog din Franţa, ş.a.m.d.

Am înţeles atunci ceea ce mulţi oameni moderni nu au reuşit nici până acum să înţeleagă: atunci când se pronunţă într-un domeniu, când emite explicaţii, Biserica le asumă de pe poziţii de forţă, fundamentate, cercetate, studiate de către specialişti, vorba Sfântului Paul, şi cu „Spiritul, şi cu mintea”. Şi Biserica ştie ce spune atunci când afirmă ceva!

Lucrarea de faţă vine să explice şi să clarifice fără urmă de dubiu, şi, după umila mea părere, ar trebui să fie prezentă în bibliotecile tuturor. E un „must have”, cum spune englezul, o carte obligatorie, mai mult decât un „best seller”. Stilul interviului e unul dificil de realizat (trebuie să ştii să fii eficient, cu randament maxim din minim de întrebări), dar foarte facil de utilizat concret (întrebările ar putea veni din partea oricui).

Am primit varianta în italiană (Questioni di vita & di morte) în 2009, prin bunăvoinţa dr. Silvano Poma din partea ILCE Milano, şi m-am bucurat teribil, din mai multe motive.